Se spune ca memoriile sunt basmele zilelor noastre iar auto-biograful nu mai este pus faţă în faţă doar cu publicul cititor ci şi cu propria sa putere de a-şi aminti, a retrăi, a înţelege şi a ierta.
Uneori te întrebi dacă aceste memorii sunt scrise pentru autor sau pentru cititor…
Daca sunteţi de acord cu mine sau, dacă, dimpotrivă, vreţi să mă contraziceţi nu ar trebui sa lăsaţi necitită în această toamnă „Castelul de sticlă”, o carte scrisă de Jannette Walls şi apăruta la editura Art în traducerea Lorenei Lupu.
„Castelul de sticlă” ne spune povestea adevărata a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber şi traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus de confortul unui cămin tipic.
Soţii Walls îşi cresc cei patru copii învăţându-i să nu se teamă de nimic, să gândească liber, să fie independenţi dar, toate astea vin cu preţul unei vieţi de nomazi, al absenţei unei case decente şi, de multe ori, al lipsei mâncării şi hainelor.
Rex Walls, tatăl, un tip carismatic de o inteligenţă extraordinară, îi învaţă pe copii istorie şi fizică, vânează demoni împreună cu ei pentru a-i face să îşi depăşească temerile şi le dăruieşte stele de pe cer de ziua lor.
Însa dincolo de toate acestea nu reuşeşte să le asigure un trai decent.
Peste ani, fiica cea mijlocie, Jannette, îşi povesteşte copilăria într-o carte unică, de un umor extraordinar dar şi de o profunzime emoţionantă.
Ceea ce o să vă impresioneze la „Castelul de sticlă” va fi curajul lui Jannette Walls de a scrie cu atâta sinceritate despre lucruri pe care alţii le-ar dori, din jenă, ascunse şi uitate.
Însă ea le povesteşte cu sinceritate şi cu dragoste faţă de toţi cei din familia sa încercând, mai degrabă, să-i înţeleagă şi să îi ierte.
Despre cartea lui Jannette Walls se pot scrie multe lucruri dar, mai bine vă las să le descoperiţi singuri.
Un lucru, însă tot am să vă spun…nu veţi lăsa cartea din mână până nu veţi întoarce şi ultima pagină!
BIBLIOTECA „ONISIFOR GHIBU” 