Biblioteca "Onisifor Ghibu", bibliotecahasdeu

Emil Cioran – Filosoful disperării



  Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Răşinari; d. 20 iunie 1995, Paris ) a fost un filozofși scriitor român stabilit în Franţa.
  După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din Bucureşti. A fost coleg cu Constantin Noica şi Mircea Eliade și elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticizm, apărându-i evidentă „incoveniența existenței”. În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig şi Martin Heidegger; precum și de filozoful rus Lev Şestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin,unde intră în contact cu Nicolai Hartmanu şiLudwig Klages.Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitînd publicitatea.
                                                                                   Revistă bibliografică
Cioran, Emil. Caiete / Emil Cioran ; trad. : Emanoil Marcu, Vlad Russo. – Bucureşti : Humantis, 1999. – 368 p.
Mult timp, pe masa de lucru a lui Cioran a stat un caiet, todeauna închis, vreme de cicinsprezece ani (1957 – 1972), Cioran a umplut treizeci şi patru de caiete cu însemnări. Ele au fost găsite după moartea autorului de Simone Boue, prietena sa de o viaţă, şi au fost publicate, în 1997, la Gallimard. Nu avem de-a face cu un jurnal propriu-zis, deşi numeroase însemnări sînt date. Ne găsim mai degrabă în faţa unui de încercări pentru cărţi uluitoare. Oricum, se regăsesc în aceste Caiete toate obsesiile şi toate imprecaţiile lui Cioran, toate furiile şi toate regretele sale, exprimate într-un stil a cărui axacitate nu e cu nimic mai prejos de aceea pe care o cunoaşte din eseuri şi dinaforisme.
Cioran, Emil. Demiurgul cel rău / Emil Cioran ; trad. : Emanoil Marcu. – Bucureşti : Humantis, 2011. – 161 p.
Nimic nu va putea să-mi scoată din minte
că lumea asta e fructul unui zeu tenebros
ce-şi prelungeşte umbra în mine,
şi că misiunea mea este
să duc la ultimile consecinţe
blestemul ce apasă asupra lui şi a operei sale.

Cioran, Emil. Lacrimi şi sfinţi / Emil Cioran. – Bucureşti : Humantis, 1991. – 190 p.

Încercat-am să înţeleg de unde vin lacrimile şi m-am oprit la sfinţi. Să fie ei responsabili de strălucirea lor amară? Cine ar şti? Se pare, că lacrimile sînt urmele lor. Nu prin sfinţi au intrat ele în lume; dar fără ei nu ştiam că plîngem din regretul paradisului. Aş vrea să văd o singură lacrimă înghiţită de pământ… Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfinţii n-au făcut alceva decît să le reabiliteze.



Cioran, Emil. Schimbarea la faţă a României / Emil Cioran. – Bucureşti : Humantis, 2010. – 199 p.

Am scris aceste divagaţii în 1935 – 36, la 24 de ani, cu pasiune şi orgoliu.

Din tot ce am publicat în româneşte şi franţuzeşte, acest text este poate cel mai pasionat şi în acelaşi timp este cel mai străin.




Cioran, Emil. Scrisori către cei de-acasă / Emil Cioran. – Bucureşti : Humantis, 1995. – 358 p.
Conversţia cu un absent, scrisoarea este un evenimentmajor al singurătăţii. Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondenţa decît în opera sa. Cel mai adesea opera este o mască. În cărţile sale Nietzsche joacă un rol, se erijează în judecător sau profet, îşi atacă prietenii şi duşmanii şi se plasează – orgolios – în centrul viitorului. În schimb, în scrisori, se plînge, e nenorocit, abandonat, bolnav, amărît, e tocmai contrariul a ceea ce se vede în necruţătoarele sale verdicte şi imprecaţii, adevărată însumare de diatribe.
Cioran, Emil. Silogismele amărăciunii / Emil Cioran. – Bucureşti : Humantis, 1996. – 126 p.
Am scris o cărticică intitulată Silogismele amărăciunii, cuprinde lucruri insolente, am scris-o imediat după război, cînd eram foarte sărac şi foarte cinic. Cînd a apărut cartea era la puţină vreme după apariţia Tratatului de descompunere,şi prietenii mei mi-au spus: ,, Te-ai compromis, este insolentă, dar nu e serioasă. După douăzeci şi cinci de ani, a apărut în ediţie de buzunar şi acum este cartea mea cea mai citită din Franţa şi Germania. Se poate prevedea destinul unui om, dar nu cel al unei cărţi.


Cioran, Emil. Ţara mea / Emil Cioran. – Bucureşti : Humantis, 1996. – 219 p.

Cioran vorbeşte aici despre o perioadă a tinereţii sale pe care a trecut-o întreaga viaţă sub tăcere – perioada implicării sale în mişcarea legionară.

Să adăugăm la toate acestea rolul suprinzător pe care mărturia sa e chemată să-l joace: acela de replică post-moterm la polemica purtată în jurul acestei implicări, o polemică născută – în pofida uzanţelor – abia acum, „acuzatul” nu se mai poate apăra.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s