Anul Nou, Biblioteca "Onisifor Ghibu", concurs, Crăciun, Fundația de promovare socială „Copilul”

Sărbătorile de iarnă: moment potrivit pentru a promova talentele şi a-ţi ajuta semenii!

Sfintele sărbători de iarnă sunt cele care fac oamenii mai buni, mai receptivi la nevoile semenilor. Crăciunul este sărbătoarea naşterii lui Isus, Cel care reprezintă lumina vieţii, iar Anul Nou este sărbătoarea speranţei şi a noului început.  De magia acestor sărbători trebuie să ne bucurăm cu toţii, fără excepţie. De aceea astăzi, în frumoasa zi de 5 ianuarie 2015, la Biblioteca „Onisifor Ghibu”, de sărbătorile de iarnă au putut să se bucure copii cu dezabilităţi şi cei din familii social vulnerabile.  Pentru a spori buna dispoziţie, chiar şi cerul ne-a oferit în dar fulgi mari, pufoşi de zăpadă, care nu mai conteneau să cadă.      

Sărbătoarea a fost organizată de Fundaţia de promovare socială „Copilul”, iar participanţii au fost beneficiatorii proiectul „Ajutor la distanţă”, susţinut de familiile de bună credinţă din Italia, prin intermediul Asociaţiei Italia-MoldovaÎn cadrul acestui proiect a fost organizat un concurs de felicitări  handmade intitulat: „Cea mai reuşită felicitare dedicată Crăciunului şi Anului Nou!”. La sărbătoare au fost invitaţi să participe circa 60 de copii şi părinţi. Coordonatorul evenimentului a fost domnul Vasile Irimciuc, preşedintele fundaţiei. În calitate de juriu au fost domnul Mihai Hangan, profesor universitar şi doamna Ecaterina Delen, doctor universitar.

 La acest concurs locul trei a fost obţinut de Vlad Botnaru, care a participat cu o mică expoziţie intitulată „Trilogia de desene cu tematică de Crăciun”. Cu locul doi a fost apreciată Tatiana Miron, care, depăşind problemele de vedere, a reuşit să surprindă frumosul cu ochii sufletului şi să realizeze o expoziţie impresionantă.

Pentru originalitate, imaginaţie şi efort a fost apreciată cu locul întâi Aurica Marina, care a reuşit să redea, printr-o creaţie unică, esenţa Crăciunului în propria ei viziune. Premiile acordate au fost în strânsă corelare cu cartea: câştigătorii au primit un card cu care să-şi poată procura cărţi de la librăriile din oraş.
         



De asemenea, ne-am putut bucura  de un moment poetic-muzical deosebit. Copiii au venit şi cu un recital de poezii, urături şi colinde autentice româneşti.

         
Probabil că cel mai aşteptat şi cel mai fericit moment a fost masa cu dulciuri şi darurile oferite tuturor copiilor, care au venit la sărbătoare.

          Fie ca voia bună şi fericirea să vă însoţească în Anul Nou!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s