Biblioteca "Onisifor Ghibu", Editura "Vinea" (Bucureşti), Grigore Chiper, lansare de carte, Maria Pilchin, Maria Şleahtiţchi, Mircea V. Ciobanu, Nina Corcinschi, Silvia Caloianu

Lansarea volumului de versuri "Narcotango" de Silvia Caloianu


În deschiderea activităţii cercetătorul literar Vitalie Răileanu, directorul Bibliotecii ”Onisifor Ghibu”, a salutat această apariţie editorială şi buna colaborare a Editurii „Vinea” din Bucureşti cu scriitorii din Chişinău, fapt confirmat de prezenţa editorului Nicolae Tzone.

Nicolae Tzone, din startul activităţii, a menţionat faptul că o editură este suma autorilor săi, iar fiecare carte editată, are şansa să-şi găsească cititorul său. Prezentând volumul  „Narcotango”,  Nicolae Tzone a ţinut să menţioneze că Silvia Caloianu a luptat pentru fiecare vers inclus în această carte. „Este o scriitoare autentică, o personalitate de neocolit, o poetă de neocolit!”, – a menţionat în concluzie editorul.



„În măsura în care un autor scrie o carte, desigur că îşi doreşte să surprindă cititorul cu ceva deosebit şi Silviei Caloianu i-a reuşit acest lucru”, – a fost părerea criticului literar Mircea V. Ciobanu. Această scriitoare are o poezie care justifică starea ei de spirit, iar din versurile sale se reliefează o experienţă de lecturi bune, a mai susţinut Mircea V. Ciobanu.


Scriitorul Vasile Gârneţ a remarcat în versurile autoarei, incluse în acest volum, foarte multe definiţii ale eu-lui şi comparaţii neordinare, menţionând şi titlurile frumoase ale poeziilor, iar aceasta contează.

Fracturistul Dumitru Crudu a reiterat: Silvia Caloianu scrie o poezie în care sunt spuse lucruri foarte grave, dar foarte amortizate, într-un ton estompat, prin anumite umbre, prin anumite contrapuncte, se simte o linişte viscerală în burta poeziei din această carte. Poeta scrie o poezie autobiografică, foloseşte o retorică postexpresionistă, unde contează foarte tare imaginile exuberante, care te mişcă parcă din loc. Silvia Caloianu scrie o poezie puternică şi cartea lansată este excepţională, a concluzionat Dumitru Crudu.



Volumul de versuri „Narcotango”  este un adevărat manifest de credinţă, a remarcat Maria Nicolaev, traducătoare şi scriitoare (pe lângă faptul că e un bun arhitect şi grafician, artist plastic), un alt oaspete din România, prietena Silviei Caloianu, care ne-a surprins şi cu o mică donaţie de carte şi reviste literare din partea Asociaţiei culturale OMNIGRAPHIES din Bucureşti.




O adevărată explozie de energie puternică ce emană această carte a resimţit scriitorul Grigore Chiper, dorindu-i autoarei să mai scrie şi alte cărţi bune, invocând acele timpuri, când Silvia Caloianu făcea critică literară şi nu se ştia că scrie şi ea poezie.

„Poezia din cartea Silviei Caloianu este și timidă, și provocatoare, în versurile ei e simţită o prezenţă feminină firească”, – a fost aprecierea dată de criticul literar Nina Corcinschi, mai precizând unele aspecte:  autoarea ne prezintă universul poetic într-un mod degajat, iar din versurile ei răzbate briza prospeţimii. Cu toată atmosfera ei de spontan, Silvia Caloianu reuşeşte să ofere prin versurile ei o sinceritate dezarmantă.  Nina Corcinschi i-a dorit  autoarei să atragă cât mai mulţi cititori în dansul lecturii acestei cărţi.

Lecturi din suflet şi pentru suflet ale versurilor din acest volum le dorim, şi noi, tuturor cititorilor Bibliotecii „Onisifor Ghibu”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s