Săptămâna Uşilor Deschise: lansare de carte

Destinele cărţilor bune…

Există, se ştie, mai multe tipuri de lansări de carte, în speţă literare (pentru că în alte domenii nu ne declinăm priceperea) pe care le solicită cititorii deosebitei noastre biblioteci. Odată ce Măria sa Cartea şi-a câştigat bunul obicei de a fi prezentată diferit de alte modalităţi, ridicând vălul mistificator şi dând semne clare că e conştientă de mecanismul său, refuzând să mai respecte idilica şi disueta convenţie (indicată de pretinsele…) a construirii unei lumi ficţionale detaşate de cea reală, ea mizează pe cooperarea cititorului fidel („model” sau „implicat”), pe care, a încercat să ne convingă profesorul universitar Sergiu Pavlicencu prin cuprinsul volumului de exegeze literare – Sergiu Pavlicencu. Cartea unui destin, apărut la editura „TipoMoldova” din Iaşi, în colecţia Opera Omnia.

Urmează de spus, că această carte a fost concepută şi elaborată în Laboratorul de cercetări literare şi bibliografie „Onisifor Ghibu”, iar aportul întregului grup este vădit. Cert este şi faptul, că originalitatea cuprinsului dat a sporit şi prin capitolul cinci, îngrijit şi prezentat de Margareta Cebotari, bibliotecar principal al acestui edificiu cultural, întitulat : Sergiu Pavlicencu.  O viaţă în indici bibliometrici.

         

Debutul lansării a asociat între pre-faţarea expusă de Vitalie Răileanu, critic literar, director al Bibliotecii „Onisifor Ghibu” şi elogiile distinsului lingvist Vlad Pohilă care a menţionat: Sfidând întru câtva tonalitatea gravă, specifică unei scrieri aniversare, voi începe acest eseu  cu o evocare sentimentală. Pe la începutul anilor ’80 ai secolului deja trecut, lectorul universitar Sergiu Pavlicencu a fost în vizită în statul meu natal, Putineşti, din preajma Floreştilor. Veni – nici nu se putea altfel – împreună cu familia: soţia Vitalia, atunci redactor la editura „Ştiinţa”, ulterior doctor în filologie şi ziaristă, apoi deputat în Parlament şi lider de partid; şi dulcea lor fiică Beatriz, elevă la Şcoala de muzică, cea care a ajuns o violonistă de forţă într-o prestigioasă filarmonică din patria lui Beethoven, Wagner, Brahms… Părinţii mei, ţărani cu patru clase româneşti, aflând ce lucrează oaspetele, nu i se adresau altfel decât cu  „don’ profesor”. Întrupare a modestiei, S. Pavlicencu a replicat, roşindu-se: „Care profesor?!… Poate peste vreo cincizeci de ani… şi încă nu se ştie de voi ajunge şi eu profesor, la universitate…”. Nu a trecut de atunci nici un sfert de secol şi protagonistul acelei curioase „întâmplări la ţară”, tot el şi protagonist al scrierii de mai jos, a ajuns ditamai profesor, şi nu numai din punctul de vedere al literaturii, ci şi – sau poate mai ales – exact aşa cum percepeau acest titlu nişte ţărani cu o atitudine deosebit de respectuoasă faţă de carte şi de omul învăţat. Este, dl prof, univ. dr. hab. Sergiu Pavlicencu un om prin excelenţă al cărţii, mult preţuit de învăţăcei, de colegii de breaslă, de comunitatea intelectuală, o personalitate ce propagă lumină, cultură, ştiinţă, contribuind tenace la propăşirea spirituală a Neamului din care se trage. Deosebite confesiuni…

Scriitoarea Maria Şleahtiţchi, dar şi colegă de breaslă, a confirmat: „Un universitar asemenea lui Sergiu Pavlicencu, care, să nu uităm, „înnebuneşte” sau mai exact se hotărăşte să „înnebunească” studenţii, masteranzii, doctoranzii săi  (n. n.) printr-un anumit tip de literatură – lectură intensivă, dispus, aşadar să ia în serios lumea Literaturii universale pe care o promovează.

Fapt este că Sala Nuciferă a bibliotecii noastre a devenit neîncăpătoare, la această lansare, iar vorbitorii şi-au dat  ghes să se pronunţe.

Noi vom menţiona şi alocuţiunea sau poate mai bine zis – alocuţiunile familiei Pilchin, deoarece a fost o fuziune între confesiune şi odă…

Pe final profesorul universitar Sergiu Pavlicencu i-a invitat pe toţi la oagapă unde trimiterile la cuprinsul volumului de exegeze Sergiu Pavlicencu. Cartea unui destin au devenit chiar academice.