Biblioteca "Onisifor Ghibu", Lecturile Verii

Încercarea de a spune adevărul prin poezie

Bucură, nespus de mult, că tineri poeţi se rânduiesc, nu unul peste altul, ci unul lângă altul, ca două litere puse să promită înţeles, venind la frumoasele Lecturi la Terasa de vară, organizat conform programului Lecturile verii – 2013. Am mai adăuga şi un alt deosebit amănunt – Biblioteca „Onisifor Ghibu ” manifestă un program aparte, invitaţii noştri sunt tineri creatori, care-şi lecturează poezia, proza, fragmente din dramaturgie etc., în faţa unui public destul de competent: scriitori, pictori, actori, critici şi istorici literari etc. Iată de ce sunt descoperite talente îngropate acolo unde stă şi sensul, la îndemână, aproape, dedesubt, aici.

În această miercure îngemănată cu un frumos apus de soare, poetul – actor Ion Coşeru a venit cu un ciclu de poeme  gata să fie puse între coperţile unui volum de versuri. Menţionăm chiar din această clipă că Ion Coşeru vine dintr-o literă vie, neagră, geometrică, precum a găsit-o el, cu sângele prizonier, care singură umple pagina şi face gestul cuvântului, textul, totul. Poezia invitatului nostru, fiind citită cu mult talent actoricesc, devine suportul şi lasă cititorului loc pentru alte cuvinte, ale lui … Locul fiinţei – este sufletul poeziei, a remarcat cineva din cei prezenţi. Probabil, din aceste considerente o domnişoară cititoare, a cosemnat fondul Lumii pe care stăm, direct, netransfiguraţi, ecou regăsit în poezia lui Ion Coşeru.

Rostul poeţilor este să devină pagină albă, vie, orbitoare, în care stă adâncit sensul viitoarelor scrieri, a menţionat Margareta Cebotari, bibliotecar principal al Filialei „Onisifor Ghibu”.
Actorul Artiom Oleacu a ţinut să afirme: „Cel care a stat vreodată deasupra paginii albe (fiind şi singurul care stă deasupraa ceva – a uneltei şi produsului său –, iar nu lateral, de – o – partei n.n.) nu poate decât să treacă, într-o bună zi, dincolo de ea ”.
Întrebat, de ce scrie, Ion Coşeru a răspuns destul de franc : „Scriu … deoarece am de spus ceva. Când scriu : menţin un contact cu scena unde joc rolurile din spectacole, respir aerul care aderă la pietre. Literaturizez o tăcere. Literatura este o tăcere. Uneori începe să mi se pară ireal că mai scriu”.
În totalitatea sa poetul / actorul Ion Coşeru este, de fapt, un strigăt mut, înecat, dar suficient de puternic cât să golească dintr-un foc conţinutul plămânilor (formulă poetică abordată de autor).


Pe final menţionăm, fără putinţă tăgadă, că suntem în aşteptarea celorlalte şedinţe din cadrul proiectului Lecturile verii, desfăşurate aici, La Terasa de vară a bibliotecii „Onisifor Ghibu”.

2 gânduri despre „Încercarea de a spune adevărul prin poezie”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s