Omul genial este purtătorul intelectului multor secole și al lumii întregi. De aceea el trăiește mai mult pentru alții decât pentru sine. A. Schopenhauer.
(6 din cele 12 vitralii din Palatul Republicii)
Filimon Hămuraru este Personalitatea artistică cu un spirit expansiv, tentat în permanență spre noi căutări şi realizări plastice ale multiplelor şi variatelor impresii ce i le oferă viața și societatea aflată în permanentă transformare, Filimon Hămuraru patruzeci de ani în şir a oferit publicului opere de o rară intensitate expresivă, în care figurativul și culoarea reflectă generos o lume tulburătoare și excesiv dinamică.
Autor al numeroaselor realizări în domeniul scenografiei: schite pentru filmele: Frunze de dor (1957), Amintiri din copilărie (1959), Când pleacă cocostârcii (1964), Mărturisirea țăranului Luca (1964), Evadarea din rai (1964), Leacuri amare (1965), Pescuitorii de pierle (1966), Gheorghe feciorul văduvei (1967), Bariera (1969); scenografie la multiple spectacole: Casa mare (1961-1964), Capra cu trei iezi (1964), A douăsprezecea noapte (1964), Lupul, vulpea și cucoșul (1982), Și sub cerul acela (1982); mozaicuri: Sănătatea (1978), Știinta (1981), O femeie dând binete (1982); File de trandafiri (1983); vitralii: Eliberarea (1980), Gustul vinului (1980), Legenda vinului (1982); ciclul de vitralii pentru Sala Prieteniei (1984). Filimon Hămuraru pe parcursul întregii căi de creație își orientează opțiunele artistice, prin excelență, spre grafica de carte și pictura de şevalet, genuri în care artistul şi-a manifestat complex eul firii sale zbuciumate.
Analizând întreaga creație a plasticianului, definim multiple stiluri și principii de operare cu mijloacele plastice specifice genului practicat, fie grafică de carte, pictură, scenografie, mozaic sau vitraliu particularități distinctive prin care autorul își reflectă personalitatea artistică.
Realizate pe parcursul multor decenii, operele lui Filimon Hămuraru relevă cu prisosință atât opțiunile artistice ale epocii reflectate în diverse genuri ale artelor plastice, cât și predilecția artistului pentru anumite teme, idei și manieră stilistică ce caracterizează nu numai interesul personal, dar și orientările specifice ale creației în Republica Moldova în diverse perioade de timp.
Practicând intens şi consecutiv diverse genuri, Filimon Hămuraru operează distinct cu limbajul artei plastice, oferind prioritate anumitor mijloace stilistice, care la rândul lor favorizează optimal expresia artistică a imaginii în cadrul genului abordat.
În arta scenografică acordă atenție deosebit spațiului scenic și caracteristicelor costumului în calitate de exponenți ptincipali ai mediului stilistic în cadrul căruia se desfășoară acțiunea; în mozaicuri ordonează excelent structura componentelor imaginii, acordând prioritate ritmului compoziţional, obținând de fiecare dată realizări originale, subordonate intrinsec caracterului stilistic al edificiilor arhitecturale în vederea obținerii unor simbioze majore ale ambianței arhitectonice din mediul urban. În arta vitraliului atinge expresii optimale în tonalități cromatice ale contrastelor complementare, generând corelații dintre întuneric și lumină, determinând considerabil starea spirituală sugerată de operă racordată la particularitățile arhitectonice.
Abordarea intensă de către Filimon Hămuraru a genurilor artelor monumentale şi a scenografiei pe parcursul anilor ’70-90′ a fost motivată atât de interesul spiritual-artistic personal al plasticianului cât și de condițiile mediului cultural din acele timpuri, când existau comenzi socio-culturale.
Majoritatea operelor create de Maestrul Emerit al Artelor Filimon Hămuraru sunt executate în genul picturii și a graficii de carte. Anume în cadrul acestor două genuri practicate pe parcursul întregii sale creații plasticianul a atins cote irepetabile, care îi definesc personalitatea artistică și îl plasează favorizant în cadrul opțiunilor stilistice ale artelor din Republica Moldova din a doua jumătate a secolului XX.
Fiind o personalitate înzestrată multilateral, calitate ce se reflectă elocvent în procesul de orchestrare a mijloacelor de expresie a artelor vizuale, Filimon Hămuraru, concomitent cu opţiunile majore de operare semiotică, abordează în permanență și probleme de sens ideatic ale operei, înălțând prioritar rolul narațiunii subiectuale în calitate de categorie primordială a imaginii.
BIBLIOTECA „ONISIFOR GHIBU” 