expoziţie virtuală

80 de ani de la nașterea poetului, traducătorului și eseistului român – Ioan Alexandru

Alexandru, Ioan. Imne / Ioan Alexandru. – București: Ed. Eminescu, 1975. – 270 p.

Cartea de față a fost scrisă în zece ani de zile și de nopți. Din când în când am rupt firul și am spus: Cum să vă spun, Viața deocamdată, Infernul discutabil, Vămile Pustiei, Imnele bucuriei, apoi l-am înnodat din nou și l-am țesut mai departe. Cu Imnele bucuriei socot că veșmântul început acum zece ani este gata: bun, rău, vei socoti în cele din urmă dumneata, iubit frate cititor; cât te va putea el ocroti de vremi, cât va fi el credinciosul veșmânt potrivit cuvioaseo Dumitale staturi, vei hotărâ dumneata singur, de mă vei învrednici cu bucuria de-a-l purta măcar o zi și o noapte din prețioasa dumitale viețuire. Ioan Alexandru

Alexandru, Ioan. Iubirea de patrie. Ioan Alexandru. – Cluj-Napoca: Ed. Dacia, 1978. – 350 p.

Scriitorul mărturisește o epocă, anume epoca în care viețuiește. Chiar dacă evocă alte vremi și persoane, o face pentru că vrea să-și întărească și limpezească arzătorul său mesaj ce simte el că trebuie făcut cunoscut semenilor săi. În fiecare epocă, dacă nu generație, sânt anume greutăți, există un anume context istoric și social în care un grai și o comunitate, o țară și cultura ei trebuie să viețuiască, să asimileze și până la urmă să iasă victorioasă, nepierzând nimic din câștigurile plătite cu atâtea jertfe altădată, de-a lungul istoriei.

Alexandru, Ioan. Imnele Transilvaniei / Ioan Alexandru. – București: Cartea Românească, 1976. – 292 p.

Cartea Imnele Transilvaniei, urmând Imnelor bucuriei, deschide un vast ciclu imnografic în care provinciile României își află reprezentarea poetică, nu într-un discurs encomiastic, declamator, ci într-o poetizare a sensurilor ideatice ale devenirii lor istorice, a desăvârșirii, a ființării neamului (Imnele Moldovei, 1980, Imnele țării Românești, 1981, Imnele Putnei, 1985, Imnele Maramureșului, 1988, Imnele Sfinților martiri Brâncoveanu, 2014, postum, dar si Imnele iubirii, 1995).

Alexandru, Ioan. Imnele Moldovei / Ioan Alexandru. – București: Ed. Albatros, 1980. – 408 p.

Mă uit la tine, steagul meu de țară, / În trei culori de maica mea țesut / Pe-o margină sânt zilele de vară / Așa cum fost-au toate la-nceput.

Alexandru, Ioan. Imnele Țării Românești / Ioan Alexandru. – București: Ed. Cartea Românească, 1981. – 406 p.

Cu această carte, închinată lui Constantin Brâncoveanu și fiilor săi, se încheie trilogia de Imne deschisă cu un deceniu în urmă, odată cu apariția Imnele Transilvaniei și Imnele Moldovei, prolog fiindu-le Imnele Bucuriei.

Alexandru, Ioan. Imnele iubirii / Ioan Alexandru. – București. Ed. Ioana, 1995. – 160 p.

Cartea de față, crâmpei din opera mea, se înțelege parte din tezaurul culturii române. Suntem latinitatea de tradiție ortodoxă a Europei, trup din trupul ei. N-avem motive să ne plângem de alunecare în subcultură, atâta vreme cât ne știm moștenitori ai Bizanțului și ai Muntelui Maicii Domnului – Muntele Athos. Viețuim cu toții în timp-spațiu la pragul Eternității Împărăției Iubirii lui Dumnezeu. Ni se face onoarea ca libertatea să ne fie luată în serios. Ioan Alexandru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s