Biblioteca "Onisifor Ghibu"

Gheorghe Dodiță – intelectualul original

Pe profesorul universitar Gheorghe Dodiță l-am admirat de la prima prelegere ținută de Domnia Sa în fața studenților din anul întâi, proaspăt înmatriculați la Facultatea de Litere a USM. Atunci mi-am dat seama că există în lumea universitară un soi de intelectuali profund originali. Desigur, faima îl precedase de mult prin deosebitele sale Ore de Literatură veche. Și noi, cei din generația anilor optzeci, îl vedeam și-l ascultam fascinați de profundele lecturi ce vizau Începuturile literaturii române. Ora mi s-a părut absolut fantastică, deoarece profesorul Gheorghe Dodiță făcea să explodeze toate criteriile noastre despre Universitate și atitudinea academică într-o Facultate unde spiritul românesc stăpânea, și pe atunci (sic!), chiar dacă unii „lectori universitari” depuneau efort să diminueze acest fapt.

Timbrul vibrant al vocii, gesturile, mimica erau atât de noi în vechea Aula magna, încât nonconformismul profesorului a devenit o evidență de la primele exemple aduse din: Scrisoarea lui Neacșu sau din faimoasele Învățături ale lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, iar traducerile religioase ieșite de sub pana lui Simion Ștefan în Transilvania, Udriște Năsturel în Muntenia și Vaarlam în Moldova ne făceau să ne simțim cu adevărat români! Edificatoare erau și rămân: Cazania sau Carte românească de învățătură (1643), la care trebuie adăugată Psaltirea în versuri a celuilalt mitropolit al Moldovei, Dosoftei, înzestrat poet și prozator, precum și Biblia de la București (1688), în traducerea fraților cărturari Greceanu, toate constituind un temeinic suport al viitoarei limbi române literare. Referințele privind Epoca marilor cronicari (secolul al XVII-lea) alcătuiau momentul de vârf al prelegerilor dodițiene, grație selectării fragmentelor istorice și novizității (vorba dlui profesor Gheorghe Dodiță) abordării unor căi fecunde în cercetarea textului vechi românesc. În fața unui auditoriu admirativ la culme, dar și puțin descumpănit (nu uitați ce timpuri erau!), se succedau în cascadă judecăți de valoare amețitor de noi pentru învățăceii din anul întâi al Facultății de Litere, asocieri de o îndrăzneală care îți tăia respirația, o mișcare continuă a intelectualului în cea mai dificilă, posibil, perioadă istorică a Literaturii române.

În fine, o splendidă echilibristică a spiritului universitar s-a desfășurat în fața uimirii noastre, la început ușor sceptică (pentru unii!), la sfârșit profund admirabilă. Am rămas cu această admirație pentru originala personalitate a dlui Gheorghe Dodiță și cei 12 ani de activitate la catedră, și în anii de colaborare la Institutul de Filologie al AȘM. Este o prezență covârșitoare, uneori imprevizibilă în ceea ce privește luările sale de atitudine în unele momente, a unui intelect de o strălucire și o îndrăzneală a mișcării cum n-am mai întâlnit. O trăsătură esențială a personalității și a talentului autentic al profesorului universitar Gheorghe Dodiță este legătura sa cu tradiția vie, dinamică, creatoare și comprehensivă a Facultății de Litere a USM, adică acea tradiție adâncă, originală, autohtonă, ce „se confundă cu însuși sufletul profund și cu sufletul etnic”, cum ar spune poetul.

Vitalie Răileanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s