Biblioteca "Onisifor Ghibu"

8 cărți care merită citite!

Coyle, Daniel. Codul culturii. Secretele grupurilor de mare success / Daniel Coyle; Chișinău: Ed. Publica, 2018. – 300 p.

În Codul culturii, Daniel Coyle pătrunde în intimitatea câtorva dintre cele mai eficiente organizații din lume – printre care SEAL Team Six din Marina Militară a Statelor Unite, compania IDEO și echipa de baschet San Antonio Spurs -, pentru a arăta ce anume le face să funcționeze atât de bine. Autorul demistifică procesul de edificare a culturii, identificând trei competențe-cheie care generează coeziune și cooperare, și arată cum reușesc să învețe mai multe grupuri să funcționeze ca și cum ar avea un singur creier. Folosindu-se de exemple variate, începând cu Zappos, continuând cu trupa de comedie Upright Citizens Brigade și terminând cu o bandă îndrăzneață de hoți de bijuterii, Coyle prezintă strategii specifice, care declanșează procesul de învățare, aprind scânteia colaborării, edifică încrederea și potențează schimbarea pozitivă.

Daniel Coyle scoate la iveală povești utile despre eșec, care ilustrează ce nu trebuie făcut și oferă soluții pentru erori des întâlnite și sfaturi pentru reformarea unei culturi toxice. Combinând descoperiri științifice de ultimă oră, revelații ale unor lideri de clasă mondială și idei practice de acțiune, Codul culturii se constituie într-o hartă de traseu pentru crearea unui mediu în care inovația este la ea acasă, problemele se văd rezolvate și așteptările, depășite.

Cuddy, Amy. Prezența / Amy Cuddy; Chișinău: Ed. Publica, 2016. – 400 p.

Ați trecut vreodată de o mare provocare cu senzația imediată că vreți să încercați din nou? Poate după un interviu de angajare, un spectacol sau o conversație dificilă? Uneori, tocmai momentele care ne cer să fim noi înșine, să fim stăpâni pe situație, ne fac să ne simțim falși sau neputincioși. Se întâmplă prea des să abordăm cele mai mari obstacole ale vieții cu groază, să le străbatem cu anxietate și să le depășim cu regret.

Cu ajutorul puterii personale putem ajunge la „prezență”, starea în care nu ne mai facem griji despre impresia pe care o lăsăm celorlalți și prin care ne schimbăm impresia pe care ne-o lăsăm nouă înșine. După cum dezvăluie Amy Cuddy în Prezență, nu e nevoie să ne îmbarcăm într-o mare călătorie spirituală sau să trecem printr-o transformare lăuntrică pentru a stăpâni puterea prezenței. Trebuie doar să ne îmboldim, clipă după clipă, făcând modificări mărunte în limbajul nostru corporal, în comportament și în perspectiva pe care o avem asupra lumii, în viața de zi cu zi.

Gazzaley, Adam. Mintea distrată / Adam Gazzaley; Chișinău: Ed. Trei, 2019. – 416 p.

Mintea distrată explorează, din perspectiva psihologiei și neuroștiințelor, modul în care ne confruntăm zilnic cu fascinanta, dar extrem de acaparatoare lume a înaltei tehnologii în care trăim în prezent. Cartea oferă atât o bază științifică, dar și ilustrări practice ale unor oameni care se confruntă și se acomodează cu propriile lor minți distrate, autorii împărtășindu-ne o perspectivă unică asupra felului în care lumea noastră, din ce în ce mai saturată de informații (plină de ferestre pop-up, telefoane inteligente, mesaje, chat, e-mailuri, rețele de socializare și jocuri video), a integrat așteptările ca o persoană să fie accesibilă douăzeci și patru din douăzeci și patru de ore și să răspundă instantaneu, ceea ce pune o presiune excesivă asupra creierelor noastre. Dar cum identificăm semnalul relevant pe fondul întregului bruiaj? Mintea distrată ne propune să aflăm cum și de ce ne este greu să jonglăm cu întreruperile și cu distragerea atenției, încercând în același timp să ofere strategii practice pentru a ne schimba comportamentul și a ne îmbunătăți funcțiile creierului, diminuând interferențele și îndeplinindu-ne mai bine scopurile.

Kaufman, Scott Barry; Gregoire Carolyn. Făcut pentru creație / Carolyn Gregoire; Scott Barry Kaufman; Chișinău: Ed. Publica, 2016. – 306 p.

Bazată pe cercetările inovatoare ale psihologului Scott Barry Kaufman și pe un articol publicat de Carolyn Gregoire în Huffington Post, Făcut pentru creație explică modul în care funcționează „mințile dezordonate” ale persoanelor extrem de creative. Kaufman și Gregoire clarifică o serie de paradoxuri – de exemplu, meditația mindfulness și visarea cu ochii deschiși, seriozitatea și joaca, deschiderea și sensibilitatea, singurătatea și colaborarea – pentru a demonstra că doar acceptându-ne propriile contradicțiii ne putem utiliza cu adevărat cele mai profunde resurse ale creativității. Fiecare capitol explorează unul dintre cele zece atribute și obiceiuri ale persoanelor inventive: joacă imaginativă, pasiunea, visarea cu ochii deschiși, singurătatea, intuiția, deschiderea spre experiențe noi, meditația mindfulness, sensibilitatea,  transformarea dezavantajelor în avantaje și gândirea diferită.

Rosling, Hans. Factfulness / Hans Rosling; Chișinău: Ed. Publica, 2018. – 400 p.

Când ni se adresează întrebări simple despre tendințele globale – ce procent din populația lumii trăiește în sărăcie sau de ce crește populația globală ori cum se face că procentul de fete care își finalizează studiile este mai mare decât cel al băieților? – răspundem greșit sistematic. Atât de greșit că până și un cimpanzeu care alege răspunsurile la întâmplare le nimerește mai bine decât unii profesori, jurnaliști, bancheri și laureați ai Premiului Nobel. În Factfulness, Hans Rosling, fenomen internațional TED și specialist în domeniul sănătății globale – împreună cu doi dintre vechii săi colaboratori, Anna și Ola -, oferă o explicație nouă și radicală a motivelor pentru care se întâmplă acest lucru. Cei trei autori prezintă zece instincte care ne distorsionează modul de a privi lucrurile – de la tendința de a împărți lumea în două tabere (de obicei noi și ei) până la felul în care percepem informațiile oferite de media (dominat de teama) și la modul în care ne raportăm la progres (credem că majoritatea lucrurilor merg din rău în mai rău). Problema noastră este că nu știm ceea ce știm și că inclusiv presupunerile pe care le facem sunt determinate de biasuri inconștiente și predictibile.

Shapiro, Shauna; White, Chris. Empatia în parenting / Chris White; Shauna Shapiro; Chișinău: Ed. Sian Books, 2017. – 296 p.

„Empatia în parenting” ne dezvăluie care sunt ingredientele de care au nevoie copiii noștri pentru a crește frumos și a-și împlini potențialul, pentru a-și urma visurile și a face din această lume un loc mai bun.

Fără îndoială, disciplina este un ingredient necesar pentru copii. Prin disciplină și autodisciplină își dezvoltă capacitățile esențiale: autocontrolul, controlul impulsurilor și competența socială. Însă, în cele mai multe situații, părinții oscilează între a fi exagerat de permisivi sau prea autoritari. Autorii acestui volum ajung la concluzia că, de fapt, copiii au nevoie să primească o combinație echilibrată de iubire și limitări. De aceea, au adăugat o dimensiune de pionierat la semnificația conceptului de disciplină, propunând ca starea de mindfulness să fie un element de bază pentru o abordare plină de iubire în educația copiilor. Calitatea de a fi prezenți într-un mod conștient este una dintre cele mai importante dimensiuni ale parentingului, iar această lucrare ne ajută să o cultivăm. Urmând pas cu pas ghidul „Empatia în parenting” – sau disciplina mindful – vom fi mai înțelepți și mai plini de compasiune în relația cu copiii noștri.

Siegel, Daniel; Bryson, Tina Payne. Creierul copilului tău / Tina Payne Bryson; Daniel Siegel; Chișinău: Ed. For You, 2019. 300 p.

Află 12 strategii-cheie pentru o dezvoltare cerebrală sănătoasă și pentru o copilărie mai calmă și mai fericită. Bazându-se pe date recente din diverse științe, autorii explică de ce copiii au accese de furie, se bat ori stau îmbufnați. Apoi ne învață cum să convertim fiecare „ieșire”, conflict sau teamă într-o ocazie de a cultiva o dezvoltare emoțională și intelectuală sănătoasă a copiilor, astfel încât să avem cu toții o viața echilibrată, plină de sens și de armonie.

Tracy, Brian; Strutzel, Dan. Știința banilor / Dan Strutzel; Brian Tracy; Chișinău: Ed. For you, 2019. – 272 p.

Banii… unul dintre cele mai fascinante, provocatoare, emoționale, divizante și bine cercetate subiecte din lume!

S-au scris cărți, articole și discursuri cu privire la ce sunt banii, cum să-i câștigi, cum să-i cheltui, cine îi are și cine nu îi are… În ciuda atenției și interesului constant pe această temă, un singur cuvânt descrie opiniile persoanei obișnuite în privința banilor: „confuzie“.

Există atât de multe informații înșelătoare, încât majoritatea oamenilor fie se bazează pe șansă pentru averea lor, fie ignoră subiectul cu totul. Acest lucru nu este doar inutil, ci și o tragedie, din cauza potențialului uman neexploatat, care nu e descoperit niciodată când oamenii își lasă viața la voia întâmplării sau renunță la visurile lor.

Însă există o „știință” a banilor, la fel cum există o știință a nutriției, chimiei și ingineriei. Află de la binecunoscutul Brian Tracy ce legi ale banilor sunt valabile de mii de ani și ce mituri legate de bani te împiedică să ajungi la bunăstare. Programul prezentat de autor în cartea Știința banilor pune capăt tuturor confuziilor și prezintă scurt și la obiect adevărurile esențiale despre bani. Aplică în viața și în afacerea ta aceste idei și vei ajunge cu siguranță la succesul financiar!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s