expoziţie virtuală

Ion Chirtoagă – istoric al neamului nostru

Chirtoagă, Ion. Istoria Românilor. Epoca medievală / Ion Chirtoagă; – Bucureşti: Ed. Cartier istoric, 1999. – 280 p.

Lucrarea cuprinde o parte a istorie noastre naţionale de la formarea poporului român (sec. IX) până la constituirea naţiunii române (finele sec. al XVIII-lea). În ea este prezentat succint procesul evoluţiei economice, sociale, politice, culturale şi etnice a populaţiei din Moldova, Ţara Românească, Transilvania şi sânt elucidate unele aspecte din viaţa românilor din Dobrogea, partea de sud-est a spaţiului Carpato-Nistrean, stânga Nistrului, aflaţi sub dominaţie străină. Lucrarea e destinată studenţilor facultăţilor de istorie, profesorilor de istorie şi tuturor celor ce se interesează de trecutul poporului nostru.

Chirtoagă, Ion. Din istoria Transnistriei / Ion Chirtoagă; – Chişinău: Ed. Civitas, 2001. – 192 p.

Această carte vine să propună cititorului o istorie, scrisă de pe poziţii ştiinţifice, a plaiului natal – o istorie a fenomenelor, proceselor şi evenimentelor istorice întâmplate pe teritoriul din stânga Nistrului (numit prin tradiţie în literatură şi Transnistria, după aşezarea lui geografică). Istoria acestui pământ este expusă sistematic, în contextul general al istoriei naţionale, începând cu cele mai vechi timpuri până la 1940. În toate compartimentele lucrării, autorii au pornit de la sincera dorinţă de a prezenta un tablou veridic şi obiectiv al evenimentelor, deseori atât de dramatice, care au avut loc pe aceste meleaguri în curs de mai multe secole.

Chirtoagă, Ion. Târguri şi cetăţi din sud-estul Moldovei (secolul al XIV-lea – începutul secolului al XIX-lea) / Ion Chirtoagă; – Chişinău: Ed. Prut Internaţional, 2004. – 276 p.

Deşi subiectul a fost abordat în diverse publicaţii, în prezent nu există o lucrare aparte în care ar fi elucidată pe larg istoria târgurilor şi cetăţilor Moldovei. În prezenta lucrare noi ne propunem să elucidăm istoria cetăţilor şi oraşelor din sud-estul Moldovei, care de la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au aflat sub dominaţia otomană. Lucrarea are la bază mai multe studii, pe care le-am publicat în diferite perioade, unele din ele fiind completate substanţial.                              Ion Chirtoagă

Chirtoagă, Ion. Din istoria sudului Basarabiei / Ion Chirtoagă; – Chişinău: Ed. Civitas, 2007. – 148 p.

Învăţământul istoric contemporan, atât la nivel gimnazial, cât şi la cel liceal presupune studierea evenimentelor şi proceselor istorice, pornind de la istoria locală la cea regională, apoi la cea naţională şi universală. Actualmente manualele de istorie expun, de regulă, doar evoluţia proceselor istorice la nivel naţional şi universal, lăsând pe seama  profesorilor şi a elevilor culegerea materialelor locale şi regionale din diverse surse istorice, care adesea le sunt accesibile. Nu totdeauna ei cunosc metodologia studierii acestor materiale într-un context istoric mai larg. Reieşind din cele expuse, Editura CIVITAS propune elevilor şi profesorilor din această zonă istorico-geografică un material didactic, care sintetizează istoria plaiului lor natal, care a evoluat atât în contextul unor procese istorice majore, caracteristice întregii Europe (inclusiv spaţiul ei de sud-est) cât şi a unor procese locale, caracteristice doar acestui teritoriu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s