Iubirea în poezia lui Eminescu

Eminescu, Mihai. Luceafărul / Mihai Eminescu; – Bucureşti: Editura Ion Creangă, 1980. – 254 p.

Mihai Eminescu (1850 – 1889, născut la Botoşani), cel mai mare poet român, a studiat filozofia la Viena şi Berlin. A fost prieten apropiat cu Ion Creangă, Ioan Slavici şi Titu Maiorescu. Opera sa cuprinde poezie, proză, publicistică politică şi culturală. Vastul şi strălucitul poem „Luceafărul” (1883), contopind mitologie românească, veche mitologie grecească şi filozofie populară, ilustrează condiţia tragică a geniului pe pământ. Eminescu a dat maximă strălucire romantismului românesc, întruchipând în mod ideal virtuţile culturii române.

Eminescu, Mihai. Când te-am văzut, Verena… / Mihai Eminescu; – București: Ed. Carte Românească, 1998. – 172 p.

”În vremea emiterii lor, epistolele Veronicăi Micle și ale lui Eminescu consunau cu multe altele pe care poșta română la ducea cu promptitudine la adresă. Este exact motivul pentru care, la întâia publicare, corespondența a fost îmbrățișată pasional, dar vulgarizată. Din Veronica Micle s-a făcut un mit (al ”florii albastre”), cel al poetului (Luceafărul, Geniu pustiu) data mai demult și pe alte temeiuri.” Simona Cioculescu

Eminescu, Mihai. Din valurile vremii / Mihai Eminescu; – Chișinău: Cartea Moldovei, 2000. – 48 p.

Erotica eminesciană este una din cele mai naționale note ale universalității sale. Inocența eminesciană e o candoare proprie unui popor sănătos. Intimitatea eminesciană nu-i analitică. Fiind expresii ale naturii, cei doi iubiți nu vorbesc și nu se-ntreabă. Dragostea este la poet rațiunea însăși a vieții și el o mărește până la proporțiile unui mister comic. George Călinescu

Eminescu, Mihai. Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit / Mihai Eminescu; – Iași: Ed. Polirom, 2000. – 276 p.

”Scrisorile conțin informații de prim ordin despre creația lui Eminescu, despre gândirea lui politică și socială. Așadar, nu doar un mare eveniment cultural, ci și o extraordinară surpriză umană ce radiografiază complicatele relații tandre și ironice, încrâncenate și ludice, amare și zglobii, naive și îngândurate, severe și generoase, imature și grave dintre doi tineri sin veacul trecut care se iubeau cu pasiune.”

Eminescu, Mihai. Memento mori / Mihai Eminescu; – Chișinău: Ed. Prut Internațional, 2000. – 184 p.

Numai poetul / Ca păsări ce zboară / Deasupra valurilor / Trece peste nemărginirea timpului. Mihai Eminescu

Eminescu, Mihai. Floare albastră / Mihai Eminescu; – Chișinău: Ed. Departamentului Relații Naționale și Funcționarea Limbilor, 2001. – 232 p.

Ca poet care exprimă plenar ființa cu toate luminile și umbrele acesteia și cu implicarea adâncă în vârstele omenirii – de la primul moment genetic surprins în Scrisoarea I până în vremurile moderne puse sub semnul ”apusului de zeitate și asfințirii de idei” și precedate de faze de ”mărire” și cădere, – ca personalitate intelectuală care a adunat într-un fragmentarium esențele culturii universale, Eminescu a atins și continuă să întindă foarte sensibile punți de comunicare cu toate meridianele lumii și arealurile culturale pe care le reprezintă. Mihai Cimpoi

Eminescu, Mihai. Și când gândesc la viața-mi… / Mihai Eminescu; – Pitești: Ed. Argeș PRESS, 2001. – 128 p.

”Ca artist sau ca om de litere e bine ca persoana ta să rămâie necunoscută cititorilor tăi – și cu cât vei fi mai cu talent cu atâta aceasta-i mai necesar. Depărtarea face a crede că autorul cutării sau cutării scrieri interesante trebuie să fie un om foarte deosebit, în fapt însă, oricare ar fi puterea imaginației sau judecății tale, rămâi tot om, cu toate defectele și slăbiciunile ce sunt legate de acest cuvânt. Daca-i putea să guști în taină și necunoscut laudele acelor oameni ce i-ai putea iubi – bine, de nu, nu te arăta lor”. Mihai Eminescu

Eminescu, Mihai. Cele mai frumoase pagini / Mihai Eminescu; – București: Ed. Coresi, 2006. – 120 p.

”O, rămâi rămâi la mine, / Te iubesc atât de mult! / Ale tale doruri toate / Numai eu știu să le-ascult;

Eminescu, Mihai. Poezii / Mihai Eminescu; – Chișinău: Ed. Silvius Libris, 2006. – 128 p.

Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toți scriitorii neamului român, apărut pe neașteptate în literatura lâncedă și convențională a epocii. În viața lui scurtă a dus arta poeziei la înălțimi neîntrecute până astăzi, îmbogățind ritmul, rima și expresia artistică; a dat cuvintelor simple valori noi și armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit. Mihail Sadoveanu

Eminescu, Mihai. Constelația Luceafărului / Mihai Eminescu; – București: Ed. Humanitas, 2012. – 256 p.

De dragul câtorva prejudecăți entuziaste mai nimeni nu-l citește cu adevărat pe Eminescu, iar cât se citește se citește superficial și mărginit la câteva poezii rău consacrate de școală. Eminescu tinde tot mai mult să devină ”Eminescu”, ceva pus deoparte în lada de zestre a nației și de care ești mândru că se află acolo, ferit de orice întâmplări.