expoziţie virtuală

Sfântul nu are nici geniu, nici talent.

Eugen Ionescu, scriitor, dra­maturg şi membru al Academiei Franceze, s-a născut la Slatina, la 13 noiembrie 1909 şi a încetat din viaţă la Paris, la 28 martie 1994. La mijlocul secolului XX, alaturi de Samuel Bechett si alti cativa dramaturgi francezi, Eugen Ionescu declanşează o noua revoluţie a dramaturgiei moderne. I se va spune „noul teatru”, „teatrul absurdului”, sau „teatrul deriziunii” in incercarea de a circumscrie, cât de cât, un moment foarte complex, o alta vârstă, de  fapt, a spiritului avangardist.

Teatrul ionescian cuprinde bogate invenţii dramatice, de la scurta farsă parodică, burlescă, la marea piesă cu teme socio-politice sau metafizice. Criticii disting, în general, două perioade sau maniere ale acestui teatru. Prima cuprinde piese scurte, cu personaje ele­mentare şi mecanice, cu limbaj aberant şi ca­racter comic predominant: Cântăreaţa cheală, Lecţia, Jacques sau Supunerea, Scaunele şi altele. A doua încadrează piese ca Ucigaş fără simbrie, Rinocerii, Pietonii văzduhului, Regele moare, Setea şi foamea etc, în care apare un personaj principal, un mic funcţionar modest sau rege visător şi naiv, cu numele de Beranger sau Jean.

Ionescu, Eugen. Teatru. Vol. 2 : Setea și foamea / Eugen Ionescu; – Bucureşti: Minerva, 1970. – 518 p.

Teatrul cel mai de seamă al Franței, La Comédie Française, prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu, Setea și Foamea și apoi piesa Regele moare. Anul 1970 îi aduce o importantă recunoaștere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincție.

Ionescu, Eugen. Însinguratul / Eugen Ionescu; – Bucureşti: Albatros. 1990. – 127 p.

În realitate, existenţa lumii nu mi se pare absurdă ci de necrezut. Căci în interiorul existenţei şi al lumii se poate vedea clar, se pot descoperi legi şi stabili reguli „rezonabile”. Ceea ce e de neînţeles nu apare decât atunci când urci la sursele existenţei, decât atunci când stai pe margine şi o priveşti în ansamblul ei.    Eugen Ionescu

Ionescu, Eugen. Război cu toată lumea 1 / Eugen Ionescu; – Bucureşti: Humanitas, 1992. – 324 p.

Eugen Ionescu a ţâşnit pe scena culturii româneşti interbelice plină cu nume ilustre. Ireverenţa sa demolatoare nu a fost un simplu act juvenil, ci o opţiune precoce în favoarea marilor angoase ale omului, refuzându-i prejudecăţile, mereu zadarnice şi hilare. Într-o publicaţie de pe malul Dâmboviţei, i-a trimis şi literaturii franceze o provocare neobişnuită şi scânteietoare, decapitarea magistrală a idolatrizantului Victor Hugo.

Ionescu, Eugen. Război cu toată lumea 2 / Eugen Ionescu; – Bucureşti: Humanitas, 1992. – 304 p.

Spiritul e impur în lume, dar orice substanţă / umană impură are o puritate în ea. / Răul vine de acolo că orice autoritate / tinde să devină abuzivă.

Ionescu, Eugen. Prezent trecut, trecut prezent / Eugen Ionescu; – Bucureşti: Humanitas, 1993. – 234 p.

Se poate face un circ cu purici. Puricii trebuie dresaţi, primul lucru care trebuie făcut este să se obţină ca puricii să nu mai sară. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii încearcă să sară, se lovesc de sticlă, cad la loc. Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Paharul poate fi ridicat. Şi iată-i pe purici avansând încet, prostiţi; ei pot fi împinşi cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai sar. Eugen Ionescu

Ionescu, Eugen. Sub semnul întrebării / Eugen Ionescu; – Bucurteşti: Humanitas, 1994. – 213 p.

În ciuda a orice, dincolo de angoasa mea, atâta vreme cât sânt aici, voi continua, voi reîncepe în fiecare dimineaţă şi voi face totuşi ceea ce cred că este de datoria mea. Deoarece sânt ignorat, nu pot, n-ar trebui să emit opinii despre nimic. Am, poate, toate motivele să fiu vesel. Nu pot decât să fiu încrezător.        Eugen Ionescu

Ionescu, Eugen. Teatru. Vol. 11 : Omul cu valize; Călătorii în lumea morților; Maximilian Kolbe / Eugen Ionesco; Bucureşti: Humanitas, 2003. – 244 p.

Pentru că nu am idei de propus lumii, pentru că vreau să evit banalitatea lucrurilor superficiale de care ne lovim şi care n-au legătură cu Eul nostru profund, am scris această piesă pornind de la vise pe care le-am pus cap la cap, ca să evit astfel, pe scenă, orice propagandă şi orice ideologie. Dar ideologia pătrunde şi în visuri, iar eu nu mi-am dat seama. Omul cu valize este un personaj care nu-şi mai recunoaşte ţara, care e ţinta unor şicane poliţieneşti teribile, care se simte în pericol pretutindeni şi care nu întâlneşte iubirea. Eugen Ionescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s