expoziţie virtuală

Sublime şi captivante…

Delaney, J.P. Fata dinainte / J. P. Delaney; trad.: Mihaela Buruiană. – Bucureşti: Litera, 2017. – 377 p.

Vă rog să faceţi o listă cu toate bunurile pe care le consideraţi esenţiale pentru viaţa dumneavoastră.
Cererea pare ciudată, chiar indiscretă, iar pentru cele două femei care răspund, consecinţele sunt devastatoare.
EMMA – Traumatizată de o spargere la vechea locuinţă, Emma îşi doreşte un loc nou în care să trăiască. Dar nici unul dintre apartamentele pe care le vizionează nu este sigur sau la un preţ accesibil. Până la One Folgate Street. Casa e o capodoperă arhitecturală: design minimalist din piatră de culoare deschisă, sticlă şi tavane înalte. Dar există anumite reguli. Arhitectul enigmatic care a proiectat casa păstrează un control total asupra ei: fără cărţi, fără perne aruncate, fără fotografii sau obiecte personale de orice fel. Spaţiul e destinat să-l transforme pe cel care-l ocupă – şi asta se şi întâmplă.
JANE – După o tragedie personală, Jane simte nevoia unui nou început. Atunci când găseşte One Folgate Street, ea este atrasă instantaneu de casă – şi de creatorul ei rezervat, dar seducător. Curând după ce se mută, Jane află despre moartea prematură a chiriaşei anterioare, o femeie care îi seamănă, ca vârstă şi ca înfăţişare. În timp ce încearcă să separe adevărul de minciună, Jane urmează fără să ştie aceleaşi tipare, face aceleaşi alegeri, întâlneşte aceleaşi persoane şi trece prin aceeaşi teroare ca fata dinainte.

Ahnhem, Stefan. Victimă fără chip / Stefan Ahnhem; trad.: Dana-Ligia Ilin. – Bucureşti: Litera, 2018. – 633 p.

Inspectorul criminalist Fabian Risk a părăsit Stockholmul împreună cu soţia sa, Sonja, şi cei doi copii ai lor, pentru a începe o viaţă nouă în oraşul natal, Helsingborg. Deşi şi-a planificat o vacanţă de şase săptămâni înainte de a începe lucrul la noul loc de muncă din cadrul Brigăzii Omucideri a poliţiei, după doar câteva ore de la sosire este rugat să investigheze o crimă de o violenţă extremă. Corpul lui Jörgen Palsson, unul dintre colegii de clasă ai lui Risk, a fost descoperit cu ambele mâini tăiate. Curând sunt găsite cadavrele altor colegi, iar Risk se vede angrenat într-o cursă contracronometru: vor putea prinde criminalul înainte ca acesta să ucidă întreaga clasă?
– “Un roman grandios şi ambiţios care anunţă apariţia unui nou autor de succes în galaxia scriitorilor suedezi de romane poliţiste.” – Daily Mail, Marea Britanie
– “Ahnhem încurajează compasiunea cititorului pentru ucigaşul în serie, înfăţişându-l nu ca pe un criminal, ci ca pe o victimă. În plus, ucigaşul este atât de inteligent, încât veţi spera că va reuşi să-şi ducă la bun sfârşit planul său sângeros.” – Knack, Olanda

Bell, Darcey. O simplă favoare / Darcey Bell; trad.: Manuela Bulat. – Bucureşti: Litera, 2018. – 365 p.

Totul începe cu o simplă favoare, un lucru pe care mamele îl fac una pentru alta în mod obişnuit. Când prietena sa cea mai bună, Emily, o roagă pe Stephanie să-l ia pe băieţelul ei, Nicky, de la şcoală, după terminarea orelor, ea e bucuroasă să o ajute. Dar Emily nu se mai întoarce. Nu răspunde la telefon şi la mesaje. Stephanie simte că s-a întâmplat ceva îngrozitor – Emily nu l-ar părăsi niciodată pe Nicky. Îngrozită, ea apelează la cititoarele blogului ei pentru ajutor şi îi oferă lui Sean, chipeşul şi reticentul soţ al lui Emily, tot sprijinul său. Apoi, ea şi Sean primesc o veste şocantă: Emily e moartă. Dar coşmarul nu s-a sfârşit, pentru că, în curând, Stephanie începe să-şi dea seama că nimic nu este atât de simplu precum pare.
O simplă favoare este un roman de suspans psihologic surprinzător, plin de trădări şi răsturnări de situaţie, secrete şi revelaţii, dragoste şi loialitate, crimă şi răzbunare. Darcey Bell construieşte cu măiestrie tensiunea într-o poveste tulburătoare, care vă va ţine cu sufletul la gură până la ultima pagina.

Byrne, Kerrigan. Ducele cu tatuaj / Kerrigan Byrne; trad.: Irina Stoica. – Bucureşti: Litera, 2018. – 274 p.

El este cunoscut doar drept Corbul, un bărbat fără nume, fără trecut şi fără amintiri. Dar este totodată un bărbat de temut, puternic, şi care nu ezită să ucidă pentru a obţine ce îşi doreşte. Cu douăzeci de ani în urmă, când s-a trezit într-o groapă comună, un dragon tatuat pe braţ a fost singurul indiciu al originii lui misterioase. Atunci, singura lui speranţă de supravieţuire – şi de mântuire – a găsit-o în ochii adânci şi înflăcăraţi ai copilei care l-a salvat de la moarte şi care a reuşit să-i alunge demonii din suflet. Nevoit să o părăsească, a jurat că se va întoarce după ea, indiferent ce trebuie să facă pentru asta.
Lorelai Weatherstoke trăieşte cu amintirea primului sărut şi nu-l poate uita pe cel care i-a furat inima în urmă cu douăzeci de ani, un tânăr cu chip de înger, care încă îi bântuie visele. Atunci a simţit cei dintâi fiori ai dragostei, dar a vărsat primele lacrimi amare când tânărul a părăsit-o, luând cu el o parte din inima ei.
Ca o fantomă din trecut, Corbul reapare în viaţa lui Lorelai şi se răzbună pe toţi cei care au umilit-o, convins că ea este şi va rămâne a lui pentru totdeauna. Dar poate avea ea încredere într-un bărbat considerat a fi rebel, hoţ şi ucigaş?

Bonnier, Jonas. Jaf cu elicopterul / Jonas Bonnier; trad.: Ciprian Şiulea. – Bucureşti: Litera, 2018. – 477 p.

Această carte este un roman inspirat din fapte reale. Cu alte cuvinte, autorul a luat ca punct de plecare realitatea, ceea ce a fost documentat, observat şi relatat, şi şi-a lăsat imaginaţia să preia controlul, să umple golurile şi să amplifice povestea.
Din respect faţă de cei implicaţi, unele locuri şi nume au fost schimbate, unele situaţii au fost adăugate, altele înlăturate, şi în astfel de cazuri orice asemănare cu realitatea e o coincidenţă. În toate celelalte cazuri, orice asemănare este intenţionată.
Un om de afaceri, un dependent de adrenalină, un proaspăt tată şi un vizionar. Fiecare are propriul motiv pentru a se alătura echipei. Ţinta lor? Cel mai bine păzit depozit de bani din ţară şi una dintre cele mai sigure clădiri din Europa de Nord, aflată în vecinătatea unei secţii de poliţie. O oportunitate pe care nu o pot rata… Amuzant, palpitant şi extrem de captivant, romanul Jaf cu elicopterul Prezintă povestea adevărată a patru tineri din suburbiile Stockholmului, autorii “unuia dintre cele mai spectaculoase jafuri comise vreodată”(Time).

Esposito, Chloe. Nebună / Chloe Esposito; trad.: Ciprian Şiulea. – Bucureşti: Litera, 2018. – 446 p.

Alvina Knightly e o epavă: fără vreun scop în viaţă, debusolată şi mai tot timpul beată. Existenţa lui Alvie pare şi mai inutilă în contrast cu cea a surorii ei gemene şi perfecte, Beth. Alvie îşi trăieşte viaţa pe reţelele de socializare, mănâncă chebap la micul dejun şi e oprită la controlul de securitate când jucăria sexuală din bagajul ei de mână începe să vibreze. Beth este căsătorită cu un italian chipeş şi bogat, îşi iubeşte la nebunie băieţelul şi a fost întotdeauna preferata mamei sale. Zilele când gemenele aveau ceva în comun, în afara de aspectul fizic, sunt de mult apuse.
Când Beth îi trimite lui Alvie un bilet de avion la clasa întâi pentru a o vizita în Italia, Alvie e reticentă. Dar după ce e concediată de la slujba pe care o urăşte şi colegii de apartament o dau afară din casă, o vilă de lux în opulenta Taormina pare brusc mai atrăgătoare. Beth îi cere lui Alvie să facă schimb de locuri cu ea doar câteva ore, astfel încât să poată ieşi neobservată de soţul ei, iar Alvie se grăbeşte să profite de oportunitatea de a trăi viaţa surorii sale, fie şi numai pentru scurt timp. Dar când noaptea se sfârşeşte cu Beth moartă pe fundul piscinei, Alvie îşi dă seama că aceasta este şansa de a-şi schimba viaţa…

FitzSimmons, Matthew. Dispariţia / Matthew FitzSimmons; trad.: Carmen Ion. – Bucureşti: Litera, 2018. – 476 p.

În urmă cu zece ani, Ssuzanne Lombard, fiica lui Benjamin Lombard – la acea vreme senator, în prezent vicepreşedinte şi candidat la preşedinţie -, a dispărut în cel mai senzaţional caz de persoane dispărute din istoria Statelor Unite. Încă nerezolvat, misterul rămâne o obsesie naţională.
Pentru legendarul hacker şi puşcaş marin Gibson Vaughn, cazul este personal – Suzanne Lombard îi fusese ca o soră. La zece ani de la dispariţia ei, fostul şef al securităţii lui Benjamin Lombard îi cere lui Gibson să reia investigaţiile, după apariţia unor noi dovezi.
Bântuit de amintiri tragice, Gibson profită de şansa de a descoperi ceea ce s-a întâmplat în toţi acei ani. Folosindu-se de abilităţile sale militare şi tehnice, el descoperă curând mai multe conspiraţii din jurul familiei Lombard şi ajunge să aibă de-a face cu politicieni puternici, nemiloşi, care vor face totul ca să-i reducă la tăcere pe el şi pe cei din echipa sa. Noi informaţii ies la lumină şi ar putea ameninţa candidatura lui Lombard la preşedinţie, astfel că Gibson trebuie să rămână cu un pas înainte în timp ce îşi croieşte drum printr-o reţea periculoasă pentru a ajunge la adevăr.

Lundberg, Sofia. Caietul cu nume pierdute / Sofia Lundberg; trad.: Carmen Raţac. – Bucureşti: Litera, 2018. – 320 p.

Doris, o bătrână de 96 de ani, locuieşte singură în apartamentul ei din Stockholm. Are puţini vizitatori, dar convorbirile săptămânale pe Skype cu Jenny, nepoata ei din America, sunt un motiv de mare bucurie şi îi amintesc de vremea tinereţii.
Când era copilă, Doris a primit de la tatăl ei o agendă, un caiet cu coperte roşii în care a trecut numele tuturor celor pa care i-a întâlnit şi i-a iubit de-a lungul anilor. Răsfoind caietul şi revăzând acele nume, ale unor oameni de mult dispăruţi, Doris simte nevoia de a-şi rememora trecutul. Va reuşi ea oare ca, scriind despre experienţele ca servitoare în Suedia şi model în Parisul anilor ’30, despre fuga în Manhattan în zorii celui de-al Doilea Război Mondial, să o ajute pe Jenny, marcată de o copilărie dificilă, să dezvăluie secretele familiei lor şi să privească spre viitor? Şi ce s-a întâmplat cu Allan, bărbatul pe care Doris l-a iubit întreaga viaţă?…

Ransmayr, Christoph. COX sau mersul timpului / Christoph Ransmayr; trad.: Daniela Ştefănescu. – Bucureşti: Humanitas fiction, 2018. – 247 p.

Pe fundalul Chinei secolului al XVIII-lea, cu tablouri ce zugrăvesc fastul imperial, rafinamentul sadic al execuţiilor ori strălucirea metalică a râurilor otrăvite cu mercur, Christoph Ransmayr ne oferă un roman magistral, stratificat tematic: de la stranietatea unei lumi exotice dominate de frică şi experienţele extreme de durere şi clarificare interioară, până la o reflecţie filozofică asupra timpului.
Faimosul ceasornicar şi constructor de automate Alister Cocs este invitat la Curtea sa de Qianlong, marele Împărat al Chinei, spre a inventa mecanisme care să poată măsura timpul interior: al fericirii, al iubirii, dar şi al bolii, decrepitudinii şi morţii. În Oraşul Interzis, dispunând de resurse nelimitate şi având libertatea să folosească oricâte nestemate şi metale există în trezorerii şi în mine, Cocs şi asistenţii lui creează automatele cele mai uluitoare. Numai că Împăratul se dovedeşte a împărtăşi, pentru o clipă, visul maestrului şi-i cere acestuia să construiască un ceas care măsoară însăşi eternitatea.
“Astăzi apare cel mai frumos roman în limba germană din acest an. Christoph Ransmayr va face furori cu noua sa operă.[…] Proza elegantă, care ştie cum să confere frumuseţe şi cumplitului, este o caracteristică a acestui autor pe care credeam că o cunoaştem de mult. Însă abia aici atinge desăvârşirea. – Frankfurter Allgemeine Zeitung, 27.10.2016
“Ransmayr nu trebuie să pună limite bucuriei debordande de a descrie: în acest cadru exotic, nici un superlativ nu trebuie să se justifice.[…] Cititorul îşi revine cu greu din uimire. Lui Ransmayr îi stă la dispoziţie dintotdeauna, încă de la primele lui romane de succes, un limbaj impresionant. El e un virtuoz. El e filozoful timpului.” – Die Welt

Hannah, Kristin. Un nou început / Kristin Hannah; trad.: Valentina Georgescu. – Bucureşti: Litera, 2018. – 454 p.

Leni, fiica adolescentă a soţilor Ernt şi Cora Allbright, prinsă în relaţia pasională şi furtunoasă dintre părinţii ei, îndrăzneşte să spere că un nou cămin în Alaska va aduce cu sine un viitor mai bun pentru familia sa. Mama ei va face orice pentru bărbatul pe care îl iubeşte, chiar dacă asta înseamnă să-l urmeze în necunoscut.
La început, Alaska pare să fie răspunsul la problemele lor. Zilele lungi, însorite şi generozitatea localnicilor suplinesc lipsa de experienţă şi de resurse a familiei. Dar pe măsură ce se apropie iarna şi întunericul coboară peste Alaska, familia începe să se destrame. Leni îl întâlneşte însă pe Matthew, iar acesta – grijuliu, bun, curajos – o face să creadă în posibilitatea unei vieţi mai bune…
Un nou început este o poveste îndrăzneaţă şi emoţionantă despre dragoste şi pierdere, despre lupta pentru supravieţuire şi sălbăticia care sălăşluieşte nu doar în natură, ci şi în fiinţa umană.
“Am adorat această carte şi, mai mult decât atât, am devenit obsedată de ea. N-am putut să respir sau să mă mişc până nu am ajuns la final. Nu ştiu să fie vreo carte  care să mă fi înfuriat, să mă fi entuziasmat sau să mă fi emoţionat într-atât, adesea pe parcursul aceluiaşi capitol. Personajele sunt fragile şi vulnerabile, puternice şi naïve, iar Hannah ne oferă o lecţie magistrală despre felul în care dragostea ne poate salva şi ne poate distruge.” – Karen Swan

Hesse, Monica. Fata cu palton albastru / Monica Hesse; trad.: Virgil Stanciu. – Bucureşti: Youngart, 2018. – 296 p.

Amsterdam, 1943. Hanneke procură şi livrează mărfuri de pe piaţa neagră, le ascunde părinţilor îngrijoraţi adevărata natură a ocupaţiei sale şi-n fiecare clipă e cu gândul la iubitul ei ucis pe front când nemţii au invadat ţara.
După o livrare obişnuită, o clientă îi cere ajutorul. Aşteptându-se ca doamna Janssen s-o roage să obţină carne sau cafea veritabilă, Hanneke este şocată să audă că i se cere să găsească o adolescentă evreică evaporată ca prin farmec din cămăruţa unde bătrâna doamnă o ascundea. Iniţial, Hanneke nu vrea să se implice într-o misiune atât de periculoasă, dar este atrasă curând într-un păienjeniş de mistere şi de descoperiri uimitoare care o conduc în interiorul Rezistenţei, îi deschid ochii în faţa maşinăriei de război naziste şi o obligă să acţioneze. Fata cu palton albastru este un roman extraordinar despre curaj, durere şi dragoste în nişte vremuri imposibile.

Johnston, Tim. Coborârea / Tim Johnston; trad.: Ciprian Şiulea. – Bucureşti: Litera, 2018. – 475 p.

Priveliştile ameţitoare ale Munţilor Stâncoşi îşi dezvăluie partea întunecată şi mortală în acest thriller desăvârşit despre legăturile de familie şi lupta pentru supravieţuire.
Munţii Stâncoşi i-au fermecat dintotdeauna pe membrii familiei Courtland, care pleacă într-o vacanţă înainte ca fiica lor să înceapă facultatea. Dar atunci când Caitlin şi fratele ei mai mic, Sean, ies la o alergare matinală şi doar Sean se întoarce, munţii devin tot atât de înspăimântători pe cât sunt de maiestuoşi.
Scris cu o precizie care surprinde fără greş gândurile, emoţiile şi spaimele trăite, pe măsură că fiecare membru al familiei caută răspunsuri, Coborârea este un roman de suspans care îşi ţine cititorii cu sufletul la gură până la ultima filă.
  “Un thriller impresionant – un melanj de emoţie şi literatură. Coborârea nu este doar un roman de suspans, este o poveste emoţionantă despre rău, frică, acceptare şi ironia sorţii.” – Denver Post

Kawabata, Yasunari. Povestiri de ţinut în palmă / Yasunari Kawabata; trad.: Flavius Florea. – Bucureşti: Humanitas fiction, 2018. – 325 p.

Povestirile lui Kawabata oferă o viziune sublimată asupra vieţii, şi ele mai mult sugerează decât afirmă. Patru dintre povestiri, “Japoneza Anna”, “Mulţumes”, “Bărbatul care nu râde” şi “Imortalitate”, au fost ecranizate chiar sub titlul acestui volum selectiv şi prezentate la Festivalul Internaţional de Film de la Tokyo în 2010.
Scrise între 1916 şi 1964, pentru ediţia în limba română a volumului Povestiri de ţinut în palmă au fost alese o sută trei proze din cele o sută douăzeci şi două din selecţia considerată standard. Multe dintre ele sunt traduse pentru prima dată într-o limbă europeană. Povestirile acoperă un registru larg – amintiri din copilărie şi adolescenţă, mici tablouri erotice aflate între vis şi realitate, anecdote, istorii insolite, uneori alegorice ori fantastice – şi reflectă in nuce toate temele majore ale lui Yasunari Kawabata: dragostea, singurătatea, relaţia omului cu natura, moartea, ritualurile Japoniei de altădată, calamităţile şi conflagraţia mondială.
“Lectura povestirilor lui Kawabata ne reaminteşte că micile întâmplări descrise cu acuitate pot fi tot atât de dramatice precum marile evenimente. Caracterul lapidar şi diversitatea temelor abordate în volumul Povestiri de ţinut în palmă îl fac să fie cât se poate de potrivit vremurilor noastre, în care a devenit normă să comunicăm cât mai mult în cât mai puţin timp.” – The Japan Times

Knausgard, Karl Ove. Lupta mea. Vol. 6. Sfârşit / Karl Ove Knausgard; trad.: Ivona Berceanu. – Bucureşti: Litera, 2019. – 1116 p.

Lupta mea, autobiografia literară monumentală, intimă şi spectaculoasă care a declanşat o adevărată frenezie mediatică după publicarea sa în Norvegia, a devenit un fenomen internaţional şi s-a vândut în milioane de exemplare în întreaga lume, atinge acum punctul culminant.
În Lupta mea, Karl Ove Knausgard îşi examinează cu rigoare viaţa, ambiţiile şi slăbiciunile, incertitudinile şi îndoielile, relaţiile cu prietenii şi fostele iubite, cu soţia şi copii, cu mama şi tatăl său. Este un opus magnum în care viaţa este descrisă în toate nuanţele sale, de la momentele de mare dramă până la cele mai banale detalii ale existenţei de zi cu zi.
În cea de-a şasea şi ultima carte, Knausgard reflectează asupra eşecurilor personale prezentate în volumele anterioare; deşi se bucură de o apreciere literară în creştere, se confruntă şi cu repercusiuni adesea distrugătoare. Este o carte despre literatura în sine şi despre relaţia ei cu realitatea, cheia de boltă a unei realizări magnifice.

Zusak, Markus. Podul de lut / Markus Zusak; trad.: Adriana Bădescu. – Bucureşti: RAO, 2019. – 552 p.

Un roman de amploare epică despre pierdere, suferinţă şi împăcare. O poveste impresionantă despre cinci fraţi adolescenţi care se cresc unul pe celălalt după propriile reguli, după ce şi-au pierdut mama, iar tatăl i-a părăsit, într-o casă cuprinsă de haos din suburbiile oraşului Sydney, printre animale de companie neobişnuite şi năbădăioase. Pe măsură ce se ceartă şi se împacă, iubesc, se maturizează şi învaţă să trăiască în lumea adulţilor, fraţii Dunbar descoperă secretul tulburător al dispariţiei tatălui lor. Iar când acesta îşi face apariţia şi le cere ajutorul pentru a construi un pod peste un râu, ca o mână întinsă, Clay, unul dintre fraţi, acceptă, hotărând, de fapt, să construiască o punte între copii şi tatăl lor, între trecut şi viitor – o punte peste greşeli ştiute şi neştiute, pentru iertare şi pentru împăcare. Un roman marcat de durere şi de optimism în egală măsură, profund uman, care atinge unele dintre cele mai sensibile corzi ale sufletului.   

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s