expoziţie virtuală

Mari Clasici Ilustrați

Colecția „Mari Clasici ilustrați” cuprinde cele mai cunoscute capodopere ale literaturii universale. Titlurile seriei fac parte din lista de lecturi obligatorii în școală. Volumele sunt ilustrate încluzând pe lângă textul adaptat, un rezumat al scrierii date și o succintă prezentare a vieții și operei clasicului. Fiecare dintre aceste creații este esențială pentru formarea ta ca om cult. Cărțile colecții pot fi și un cadou perfect.

Twain, Mark. Prinț și cerșetor / Mark Twain; trad. Din engl.: Alexandra Fenoghen; – Chișinău: Arc, 2018. – 136 p.

Mark Twain a fost primul autor care a scris povestea Prinț și cerșetor, cunoscută și iubită de toată lumea. Publicată în anul 1881, aventura prințului Eduard al IV-lea, care și-a schimbat locul cu un băiat sărman, în Anglia secolului al XVI-lea, a fost prima incursiune a kui Twain în domeniul povestirilor istorice. Mark Twain considera romanul Prinț și cerșetor cea mai bună dintre lucrările sale, deși aceasta n-a fost niciodată la fel de populară ca povestirile despre Huckleberry Finn și Tom Sawyer.

            Poate că Prinț și cerșetor nu este o carte la fel de populară sau la fel sau la fel de controversată precum celelalte romane ale lui Mark Twain, dar ea e arată o altă latură a acestui autor. În pofida faptului că oameni nu o citesc la fel de des ca pe Tom Sawyer și Huck Finn, povestea a fost de nenumărate ori adaptată pentru scenarii de filme, spectacole de televiziune, jocuri video, romane și folosită și folosită în tot felul în alte scopuri. Și chiar dacă există cineva care n-a citit romanul niciodată, probabil că povestea o știe oricum.

            Prin urmare, de ce să faceți cunoștință cu povestea prințului  și a cerșetorului în mod indirect ? Haideți să vedeți ce și-a imaginat Mark Twain și ce cuvinte a folosit. Iar dacă marele Samuel Langhorne Clemens în persoană consideră că acesta este cea mai bună dintre lucrările sale, noi în niciun caz nu-l vom contrazice.

Twain, Mark. Aventurile lui Huckleberry Finn / Mark Twain; trad. Din engl.: Alexandra Fenoghen; – Chișinău: Arc, 2018. – 168 p.

În romanul lui Twain Mark Aventurile lui Huckleberry Finn continuă perepețiile din Cartea Aventurile lui Tom Sawyer. Huck locuiește acum la văduva Douglas, care încearcă să-l „țivilizeze” . Noul stil de viață i se pare băiatului extrem de restrictiv, dar el își dă totuși silința să se poarte cât mai bine. Sărmanul Huck este nefericit; apoi se întoarce tatăl lui și-l duce într-un loc izolat, unde îl ține închis într-o colibă. Băiatul își înscenează propria moarte și evadează într-o barcă pe Insula Jackson. În a treia zi petrecută în insulă, Huck îl întâlnește pe Jim, un negru pe care îl cunoștea di târg. Cei doi stau o vreme pe ostrov, apoi Huck face o vizită în orășel. Acolo află că Jim este acuzat de crimă, pentru că dispăruse în noaptea în care fusese ucis Huck (conform înscenării puse la cale de el însuși). Pe capul lui Jim s-a pus o recompensă de trei sute de dolari și toată lumea îl căuta.

            Băieții se hotărăsc să-și strângă lucrurile într-o barcă și pe o plută și să părăsească insula, navigând pe fluviu în jos numai noaptea. După câteva zile de călătorie, un vapor cu zbaturi le lovește pluta,iar Huck și Jim sar în apă ca să se salveze. Huck înoată până la mal și ajunge la casa familiei Grangerford; se integrează rapid în gospodăria lor și o părăsește atunci când mai mulți membri ai familiei sunt uciși. Huck îl găsește pe Jim și cei doi își pot continua călătoria. La un moment dat, băieții întâlnesc doi escroci, care își pun regele și ducele, și îi primesc pe pluta lor. După tot felul de perepeții, escrocii îl vând pe Jim și acesta este închis într-o barcă la o fermă este a mătușii lui Tom Sawyer. Tom vine în vizită și, împreună cu Huck, băieții pun la cale  evadarea lui Jim: sapă un tunel până la barcă și întroduc pe acolo mâncare și alte lucruri. La momentul potrivit, cei trei evadează și se îndreaptă spre plută. Fără ca Huck sau Jim să o știe, negrul era un om liber de două luni, de când stăpâna sa, domnișoara Watson, murise și-l eliberase prin testament. Tom știa că Jim fusese eliberat, dar se implicase în toată povestea „de dragul aventurii”. Iese la iveală și faptul că tatăl lui Huckleberry Finn nu mai este în viață. La sfârșitul cărții, Huck nu vrea să fie adoptat de mătușa lui Tom, Sally, și se hotărăște s-o pornească spre Teritoriul Indian, în căutare de aventuri.

Swift, Jonathan. Călătoriile lui Gulliver / Jonathan Swift; trad. Din engl.: Irina Chirica; – Chișinău: Arc 2018. – 144 p.

Cartea Călătoriile lui Gulliver este povestea unor aventuri nu întotdeauna plăcute din mai multe călătorii ale lui Lemuel Gulliver.

            Lemuel gulliver este medic, angajat pe o corabie. Din cauza unor întâmplări neașteptate, în loc să ajungă la portul de destinație, el nimerește de mai multe ori pe insule necunoscute, unde trăiesc animale și oameni de dimensiuni neobișnuite , cu un comportament și o filozofie la fel de neobișnuite. După fiecare din aceste aventuri, el reușește să se întoarcă acasă, în Anglia. Acolo își revine și se recuperează după experiențele bizare prin care a trecut, apoi pornește într-o nouă călătorie.

            Cartea povestește cum ajunge Lemuel Gulliver dintr-o insulă în alta, în călătoriile sale. Se arată cum reușește el să adapteze la viața de pe acele insule și să deprindă limbile, obiceiurile, modul de a se hrăni, de a bea și de a trăi al locuitorilor din acele locuri ciudate și interesante. După mai multe aventuri de acest fel, în cele din urmă, se întoarce acasă, definitiv și rămâne să trăiască alături de familia sa pentru tot restul vieții.

Defoe, Daniel. Robinson Crusoe / Daniel Defoe; trad.: Irina Chirica. – Chişinău: Arc, 2018. – 142 p.

Robinson Crusoe, personajul care este şi naratorul cărţii, povesteşte că s-a născut în 1632 în oraşul York din Anglia. Tatăl lui era emigrant german şi s-a căsătorit cu mama lui. Numele ei de fată era Robinson. Pe povestitor îl chema deci Robinson Kreutznaer, dar, din cauza că englezii nu puteau pronunţa un astfel de nume, familia i-a adaptat o formă engleză – Crusoe. Robinson a fost al treilea fiu; fratele său mai mare s-a înrolat şi a murit în război, iar al doilea frate mai mare a dispărut şi nu s-a mai ştiut nimic de el.

            Când Robinson avea 19 ani, a plecat fără aprobarea părinţilor la Londra, unde s-a îmbarcat pe o corabie. Prima călătorie a fost încununată de succes şi el s-a întors în Anglia cu puţină avere, ceea ce l-a determinat să plece iar pe mare. În a doua călătorie însă, corabia i-a fost atacată de piraţi şi Robinson a fost luat în robie în Africa, dar în scurt timp a reuşit să evadeze şi a fost salvat pe o navă care mergea în Brazilia. Ajuns în Brazilia, şi-a făcut acolo o plantaţie, care mergea foarte bine.

            Mânat de setea de aventură, Crusoe se îmbarcă din nou pe o corabie, care naufragiază în urma unei furtuni cumplite. Ssingurul supravieţuitor al naufragiului eşuează pe malul unei insule pustii, situată în afara rutei obişnuite a navelor. Reuşeşte să recupereze de pe epavăarme, gloanţe, praf de puşcă, îmbrăminte, o ladă cu scule şi multe lucruri necesare pentru supravieţuire.

            Crusoe începe să ţină un jurnal, în care notează data şi întâmplările mai importante din viaţa sa pe insulă. Îşi construieşte o locuinţă fortificată, domesticeşte capre şi păsări, începe să practice agricultura, învaţă să facă oale de lut şi îşi organizează viaţa frumos. Mai târziu descoperă că interiorul insulei era foarte fertil, bogat în fructe, plante şi animale de tot felul, şi îşi construieşte o casă de vară în centrul insulei.

            Crusoe trăia pe insulă de cincisprezece ani, când descoperă o urmă de picior de om şi se sperie, pentru că ştia că în acea regiune a globului existau canibali. Ulterior spionează de la distanţă cu ocheanul mai multe cete de canibali, care s-au oprit pe insulă pentru a sacrifica victime umane şi a se hrăni cu carnea lor. Într-o astfel de ocazie, salvează viaţa unui tânăr sălbatic, pe care îl botează Vineri şi îl învaţă limba engleză. Vineri devine un servitor harnic şi devotat.

            Câţiva ani mai târziu, acostează pe insulă o corabie engleză, al cărei echipaj se revoltase împotriva căpitanului. Crusoe îl salvează pe căpitan şi îl ajută să îşi ia în stăpânire corabia. Recunoscător, căpitanul îi oferă daruri şi îl ia pe corabie împreună cu servitorul său  Vineri. O parte din marinarii răsculaţi sunt abandonaţi pe insulă. Robinson ajunge cu corabia în  Spania şi de acolo călătoreşte pe uscat spre Anglia, pentru că se temea să mai călătorească pe mare, din cauza ghinionului din trecut.

            Ajuns în Anglia, Crusoe descoperă că plantaţia lui din Brazilia prosperase în absenţa sa şi el era acum foarte bogat. Se căsătoreşte şi are trei copii. După moartea soţiei sale, se hotărăşte să mai facă o călătorie pe insula sa, care între timp se transformase într-o adevărată colonie. Promite să vorbească despre ce s-a întâmplat pe insulă cu altă ocazie, în viitor.

Kipling, Rudyard. Cartea junglei / Rudyard Kipling; trad.: Irina Chirica. – Chişinău: Arc, 2018. – 135 p.

            Rudyard Kipling descrie în această carte pentru copii, clasică şi nemuritoare, pasionata şi aventuroasa creştere şi educare în junglă a copilului Mowgli.

            Încă uimitor de contemporană, deşi a fost scrisă acum mai bine de 100 de ani, Cartea junglei, cu ritmul, limbajul şi personajele ei, va stârni interesul cititorilor indiferent de vârstă, făcându-I să întoarcă paginile una după alta şi să dorească să continue tot mai departe.

            Iniţial publicată în două volume, cartea colectează toate povestirile lui Mowgli şi adaugă foarte popularele Rikki-Tikki-Tavi şi Toomai al Elefanţilor. În toate povestirile, animalele vorbesc unele cu altele şi cu oamenii şi animalele comunică, dar numai în povestirile lui Mowgli fiinţa umană vorbeşte în limba animalelor.

            Naratorul din Slujitorii Maiestăţii Sale înţelege limbajul animalelor, dar el este atent să sublinieze că nu este “un limbaj al sălbăticiei, ci un limbaj al animalelor de companie” – cu alte cuvinte, un limbaj al animalelor care trăiesc în stăpînirea oamenilor – dar chiar şi în cazul acesta el nu-l cunoaşte bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s