Lansare de carte – „Alexandra” de Veronica Pârlea-Conovali

Alexandra… a văzut lumina tiparului grație susținerii financiare a bunului meu soț, Andrei Conovali, care întodeauna s-a bucurat de succesele mele. Ține-l, Doamne, în paza ta!… (Veronica Pârlea-Conovali). Veronica Pirlea-Conovali s-a născut la 12 noiembrie 1968, în Vărăncău-Soroca. Scriitoare, jurnalistă, profesoară, textier, autor a 11 carti editate, membru al Uniunii Jurnaliştilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Republica Moldova.
Te îndemn, dragă cititorule, să deschizi cu inima curată această carte. E o culegere de proză scurtă mai puțin „filologică”, ci mai mult istorică, adică una în care pulsează viața cea de toate zilele, exprimată prin evenimente dramatice, produse în soarta unor personaje simple, din popor. (Ion Anton, membru al Uiunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România).
Astăzi, Sala Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu” a fost arhiplină cu ocazia lansării volumului „Alexandra” de Veronica Pârlea-Conovali. Volumul Alexandra, a apărut la începutul anului 2018 cuprinde 10 povestiri inspirate din viața zbuciumată a moldodovenilor basarabeni din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Proza, de factură în derulahologică, urmărește destinele unor personaje memorabile în derularea cărora intervine personajul principal al cărții, tânăra Alexandra, Sanda, Sănduța, depozitara valorilor morale autentice, care îi justifică implicarea până la sacrificiu în viața oamenilor loviți de soartă.

La eveniment au participat personalităţi marcante: Eugenia Danu – Dr. în ştiinţe istorice; Scriitorul Vasile Căpăţână; dr.Nicolae Schiţco; criticul şi istoricul literar Lidia Grosu; Eugenia Marin – Om Emerit; Sergiu Sumcă – ziarist; Ştefan Sofronovici – cercetător ştiinţific; Eugenia Balmoş – cercetător ştiinţific; Natalia Sandu – profesoară. Pe parcursul evenimentului Veronica Pârlea Conoval a interpretat câteva piese muzicale, fiind acompaniată de compozitoarea Olga Trudov.
Evenimentul a innobilat HORA ŞTIINŢEI HASDEU, care a avut loc în incinta Bibliotecii „Onisifor Ghibu”. Evenimentul a fost moderat de directorul bibliotecii, Criticul şi istoricul literar Vitalie Răileanu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s