Aureliu Busuioc (n. 26 octombrie 1928, Codreanca, județul interbelic Orhei, azi în raionul Strășeni – d. 9 octombrie 2012) a fost un poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist, publicist, redactor, director, romancier, scenarist, scriitor și traducător din Republica Moldova.
Sursa: https://goo.gl/t28Pjz
Busuioc, Aureliu / Singur în faţa dragostei, – Chişinău ; Ed. Cartier 2012. – 157 p.
Actualitatea temei, contemporaneitatea eroilor, pictură veridică a caracterilor, stilul expresiv, ţinuta intelectuală originală şi nouă sunt calităţi sigure ale scrierii Singur în faţa dragostei.
Vasile Coroban
Busuioc, Aureliu / D`ale vânătorii, – Chişinău ; Prut internaţional 2005. – 189 p.
…Prozele vânătoreşti ale lui Aureliu Busuioc sunt scrise în cel mai graţios spirit al genului. Pădurea, un colţ paradiziac al deltei – pe care le schiţează cu ochi de expert – sunt cadrul natural în care se consumă darama cinegetică, acesta din urmă fiind mai mult un prilej de a scurta omul – când demn de specia umană , când nepermis de aproape de regnul pe care pretinde că l-a părăsit. Uneori de o ironie incisivă, alteori de o tulburătoare tandreţe, naratorul îşi tratează personajele în funcţie de locul pe care acesta – cuvântătoare sau ba – tind să-l ocupe în erarhia celor două regnuri.
Eugen Lungu
Busuioc, Aureliu / Şi a fost noapte… , – Chişinău ; Ed. Cartier 2012. – 125 p.
Mi-a povestit o cunoştinţă, mare amator de călătorii, că, acum un an, petrecându-şi vacanţa în Tirol, a parcurs pe jos tot cursul râului Inn. Cam la la cincisprezece kilometri de Innsbruck, a intrat într-o cafenea micuţă, alături de care se află un monument funerar, din marmură albă, îăn vaza căruia se schimbau săptămânal florile. Legenda spune că, piatra funerară, se află fostul proprietar al unei mici fabrici de brânzeturi şi soţia sa, pe care el ar fi răpit-o din gherele KGB-ului, direct din Siberia… După moarte soţiei, el a vândut fabrica, iar banii i-a depus la o bancă pentru a susţine ritualul cu florile. Se presupune că banii vor ajunge pentru o sută de ani…
Autorul
Busuioc, Aureliu / Bătrânul Poet, – Chişinău; Ed. Prut 2012. – 182 p.
M-aş vrea-ngropat
În fiece cântare,
Şi nu că m-ar tenta
aşa mormânt,
Ci ca să-ngân
Grăuntele ce moare
Şi se întoarce pâine
Pe pământ.
Aureliu Busuioc.
Busuioc, Aureliu / o sumă de cuvinte, – Chişinău; Ed. Prut Internaţional 2008. – 75p.
Ironia lui Busuioc bate în două direcţii, atât spre sine, cât şi în afară. Adică e când săgeată, când bumerang. Dacă Aureliu Busuioc elogiază pe cineva – se întâmplă şi de astea! – cel în cauză n-ar trebuie să-i permită venităţii sale auctoriale să dea prea voios din coadă. Fiţi siguri – în partea nevăzută a calupului laudativ arde deja fitilul Bickford !
Eugen Lungu.
Busuioc, Aureliu / Hronicul Găinarilor, – Chişinău; Internaţional 2006. – 196 p.
Am putea să confirmăm opinia – previzibilă – că „Hronicul…” e o parodie a letopiseţelor istorice şi a mitologiei „întemeietoare” universale. Dar am putea merge şi mai departe: romanul lui Busuioc este chiar mitologia noastră explicită şi explicativă – cea adevărată, cea pe care o merităm (şi care ne reprezintă) – expusă în limbajul timpului: savuros, detaşat, ironic, sentimental, ludic, oralizant-livresc (într-un cuvânt: postmodernist), într-o structură narativă toarsă ca un ghem cu noduri: nu-l scapi din mână până nu-l deznozi, până nu-l re-depeni total.
Mircea V. Ciobanu
Busuioc, Aureliu / Lătrând la lună, – Chişinău; Ed. Cartier 2012. – 174 p.
„Enrique completează galeria ironicilor începută glorios cu Radu Negrescu, numai că Enrique este, într-un, fel antipodul celui mai popular personaj lansat de A. Busuioc: Negrescu, cu indiferenţa sa afişată, practicând o filozofie a neimplicării, distant şi raţional-mentorist din megalomanie, misogin cu program, străin de forfotă umană şi atent doar la marele semnal, şi Enrique, reacţionând prompt şi pătimaş, întrând necalculat în toate daraverile, pedepsind instantaneu (cu mijloacele sale) obrăznicia şi lipsa de bun-simţ a pramatiilor, pretinşi amici ai Grăsanului, focos şi admirativ în amor, urmărindu-şi sentimentele până în pânzele albe, gata chiar de ceea ce oamenii numesc puţiun cam retoric sacrificiu.”
Eugen Lungu
Busuioc, Aureliu / Spune-mi Gioni !, – Chişinău; Ed. Cartier 2014. – 343 p.
„Aureliu Busuioc realizează şi în acest roman o scriitură transparentă, cursivă, plăcută, dar nu numai puţin înşelătoare prin ambiguităţile ei. Poţi să crezi că romanul este expresia unui nostalgic al comunismului. Dar acesta este, indubitabil, mesajul din autobiografia ankavedistului, încercată de eroism senzaţional, evoluţie spectaculoasă, militantism revoluţionar şi intransigenţă comunistă. Umorul din subtext ne dezvăluie ironic sau chiar violent satiric. Enkavedistul nostru e, în fond, un incult, un impotent şi un sadic. ”
Ion Simuţ
Busuioc, Aureliu / În căutarea pierderii de timp, – Chişinău; Ed. Prut Internaţional 2011. – 244 p.
Sincer vorbind, eu cred că istoria nu are nici talent, nici scopuripedagogice. Are doar moftul de a se repeta. Dacă n-o citeşti . Şi nu e nevoie s-o buchiseşti – deşi, lucru ştiut, diavolul se pituleşte în amănunte – e bine să-ţi revezi, cel puţin, păcatele mai mult sau mai puţin istorice…
Busuioc, Aureliu / Punct, – Chişinău; Ed. Ştiinţa 2007. – 138 p.
Am hotărât să-mi intitulez astfel volumul de faţă după ce mi-am examinat îndelung, meticulos şi obiectiv resursele fizice şi intelectuale şi le-am găsit în declin. Iar în cazul acesta , mi-am zis, ce poate fi mai potrivitpe frotispiciul unei autoantologii cum este prezenta decât cuvântul care autentifică finalul unei fraze, al unei pasiuni, al unei existenţe la urma urmei ?
Ce vrea să mai însemne şi acest Punct ?
Ce gen literar – după aparenţe – s-ar cere la poetică, insist însă să fie trecut la memoralistică. Pentru că fiecare vers, rimat sau nu, a fost, la vremea lui, parte dintr-o biografie veselă şi tristă, brutală şi docilă, ironică şi aiurită, dar mereu chinuită de aleanul unui zbor nicicând împlinit…
Primeşte cu îngăduinţă, cititorule, această modestă, naivă, temporar antumă şi niţel încifrată autobiografie!
Autorul
BIBLIOTECA „ONISIFOR GHIBU” 