Vladimir, Drâmba. / Cercetări etimologice. – Bucureşti : Univers Enciclopedic, 2001. – 363 p.
Cercetările în domeniul etimologiei au început să ne preocupe în urmă cu mai bine de cinci decenii; rezultatele acestor cercetări, publicate în diverse reviste de specialitate (şi, uneledintre ele, preluate de diverse dicţionare publicate ulterior), le reproducem acum în paginile ce urmează.
Autorul
Tamara, Cazacu. Iulia, Iordăchescu. / Cheia comunicării. – Chişinău : Integritas, 2008. – 256 p.
Lucrarea dată este un dicţionar, de a cărei utilitate se vor bucura, în procesul studierii, persoanele care manifestă interes faţă de stăpânirea limbii române. Cartea de faţă îşi propune să devină un îndrumător pentru toţi vorbitorii de limbă română, nativi sau alolingvi, care doresc să se exprime corect.
Autorii
Vladimir, Drâmba. / Cercetări etimologice. – Bucureşti : Univers Enciclopedic, 2001. – 363 p.
Eugen Lungu etimologizează, adică stabileşte originea unor termeni şi expresii urmărind evoluţia lor fonetică şi semantică, desluşeşte sensuri, sparge stereotipuri de percepţie, mergând dincolo de laconicele definiţii lexicografice, deconstruieşte gândirea osificată a vorbitorilor de română răvăşind cuvinte şi sensuri ruinate. Din acest regal de erudiţie , secondat de bucuria descoperirii unor fapte surprinzătoare, din interpretările originale şi plauzibile, autorul edifică un munte vrăjit, însă nu static, încremenit, ci tulbrat de mişcările tectonice ale evoluţiei (ligvistice). De fapt, ne aflăm în faţa unei cercetări filologice complexe, fundamentate pe un simţ dezolvat de a decripta lemea în înţelesuri mai mult decât profunde…
Inga Druţă
Gheorghe, Druţă. / Dicţionar de antonime. – Chişinău : Litera Internaţional, 2002. – 306 p.
Cuvintele din aceiaş clasă lexicală ale căror sensuri se pot angaja în relaţii contrare se numesc antonime.
În marea lor majoritate polisemantice, unităţile lexicale se pot antonimiza – cu unul sau de regulă cu mai multe cuvinte. Acest fapt determină configuraţia unităţilor antonimice, care parţial, este oglindită în prezentul dicţionar. Antonimile lexicale, fiind folosite pentru relevarea unor fenomene, procese, caracteristici polare din realitatea în permanentă schimbare, servesc drept mijloace impermiabile de creare şi redare a unui mesaj profund, sensibilizator şi plurivalent. Totodată ele constituie pilonii compoziţionali ai unui spaţiu contextului în cadrul căruia se deruleză şi se produc procese, evenimente conflictuale surprinzătoare, ce nuanţează şi actualizează perceperea mesajului.
Gheorghe Druţă
Inga, Druţă. Nina, Dodon. / Memorator la limba română. – Chişinău : Editura ARC, 2014. – 168 p.
Memoratoarele ARC, concepute în format de buzunar, te ajută să recapitulezi rapid materialul, să scrii un referat, să te pregăteşti mai uşor pentru examenul de bacalaureat.
Dicţionar de Pleonasme/Gheorghe Popa, Lucia Popa. – Ch.: Î.E.P. Ştiinţa, 2010
Pleonasmul este, în cel mai răspândit sens, o greşeală de exprimare, constând în folosirea alăturată a unor cuvinte şi expresii care repetă inutil aceeiaş idee. Evitarea pleonasmelor (deşi pot exista şi pleonasme acceptabile) însemnă evitarea automatismelor vorbirii şi ţine de aceea ce numim cultivarea limbii.
Vlad, Pohilă. / Mic dicţionar de nume proprii străine. – Chişinău : Editura ARC, 1998. – 263 p.
Prin prezentul Mic dicţionar de nume proprii străine, Vlad Pohilă, apreciat jurnalist, dar şi un bun ligvist practician, ne pune la dispoziţie o lucrare deosebit de necesară pentru atapa şi condiţiile pe care le parcurgem: revenirea noastră la grafia latină şi confruntarea cu scrierea-pronunţarea cuvintelor străine, inclusiv a numelor proprii. Cercul celor ce se confruntă, practic, zilnic, cu acest aspect atât al cunoaşterii, cît şi al culturii generale e deosebit de larg: gazetari şi cadre didactice, reporteri şi oameni de teatru, tineri studioşi şi, pur şi simplu, toţi cei care, într-o măsură sau alta, doresc să citească şi să scrie pe cât e posibil mai corect texte ce includ nume proprii …
Ion Dron , doctor habilitat în filologie
Florin, Marcu. / Dicţionar uzual de neologisme. – Bucureşti : Editura Saeculum, 1996. – 351 p.
Dicţionarul uzual de faţă nu reprezintă o simplă variantă mecanică, mai abreviată, a ediţiilor anterioare, ci o reelaborare a materialului supus selecţiei şi adaptat după exigenţele lexicografiei actuale. Dintre noutăţi enumărăm: înregistrarea termenilor de cultură generală de ultimă oră şi concentrarea semantică maximă în redactarea fiecărui articol.
În general, fiecărui termen inclus în lucrare i se notează accentul corect, i se indică categoria morfologică, I se explică sensul şi i se precizează, când este cazul, domeniul de apartenenţă.
Mioara, Avram. / Cuvintele limbii române între corect şi incorect. – Bucureşti : Cartier 2001. – 303 p.
Inventarel total al cuvintelor discutate în această carte evidenţiază mulţimea şi variatatea problemelor care se întâlnesc în exprimarea curentă în diverse sfere de activitate, precum şi necesitatea de a li se acorda mai multă atenţie , pentru a nu se perputa greşelile şi şovăielile.
Cartea este în acelaşi timp o demonstraţie şi un îndreptar.
Valeriu, Branişte. / Tabla de la lugoj. – Timişoara : Cartier 2010. – 96 p.
… Comentariile lui asupra aşa-numitei Table de la Lugoj relevă bune cunoştinţe de paleografie şi de lingvistică, cu ajutorul cărora el încearcă, recurgând şi la argumente oferite de alte ştiinţe, să dateze tabla drept cel mai vechi document de limbă cunoscut în cultura noastră. Scriindu-şi cartea, Branişte nu face decât să se alăture intenselor discuţii ligvistice, cu privire la diverse chestiuni ce se ating de limba română, îndeosebi de ortografia ei, care s-au purtat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul celui următor la noi, inclusiv pe teritoriul Banatului.
BIBLIOTECA „ONISIFOR GHIBU” 