Biblioteca "Onisifor Ghibu"

Festivalul de Poezie – Primăvara Poeţilor Europeni

„Deja de opt ani, Festivalul „Primăvara Europeană a Poeților”, care adună personalități proeminente din domeniul literaturii, vine și promovează dialogul intercultural, să consolideaze punți spirituale între țări prin intermediul creației literare originale și a traducerilor și să renască dragostea față de poezie”Festivalul Internațional „Primăvara Europeană a Poeților” se înscrie în agenda culturală europeană şi cuprinde o multitudine de acţiuni culturale dedicate poeziei contemporane, acţiuni care se desfăşoară deja în mod tradiţional în majoritatea oraşelor din ţările Uniunii Europene. Evenimentul este organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova și e susținut de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

O minunată întâlnire cu scriitorii autohtoni și europeni: Michaël Vandebril, poet (Belgia); Lucia Ţurcanu, doctor în filologie, redactor la Editura Arc din Chişinău; Angela Pînzaru, poetă (Izrael); Vitalie Răileanu, cercetător și critic literar (RM); Lucian Vasiliu, scriitor, editor (Romănia); Nicolae Popa, scriitor (RM); Călina Trifan, poeta și eseistă (RM); Ana Bantoș, critic și istoric literar (RM); Alexandru Bantoș, publicist moldovean, editor, redactor-șef al revistei de știință și cultură „Limba Română”

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s