Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad, d. 17 august 1925, Crucea de Jos, Județul Putna) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.
Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticulGeorge Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporaleși în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de statificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Slavici
Expoziţie virtuală
Slavici, Ioan. Amintiri / Ioan Slavici. – Chişinău : Ed. Litera, 2003. – 344 p.
Memoralistica lui Slavici este un aspect nu numai polemic, ci şi pronunţat informativ, ceea ce face să i se dea şi pe bună dreptate – o largă utilizare în cercetările de istorie literară. Exactitatea informaţiilor constituie o problemă dintre cele mai importante. Va trebui să respingem, în primul rând, ca neântemiată afirmaţia lui Slavici potrivit căreia memorialistica sa se bazează numai pe memorie. Slavici porneşte, în memorialistică, nu de la evocarea întâmplărilor spre ilustrarea unor idei, ci de la idei, pentru a căror ilustrare fie că imaginează întâmplări, fie că le culege din lumea prin care a trecut.
(D. Vatamaniuc)
Slavici, Ioan. Budulea Taichii / Ioan Slavici. – București : Ed. Minerva, 1978. – 263 p.
In textul ,,Budulea Taichii” este vorba despre un baiat pe nume Hutu.El il insotea pe tatal sau la toate petrecerile din sat.
Indrumat de dascal , Hutu merge la scoala din sat , ajungand monitor.
Fiind un baiat bun , Hutu merge sa invete la scoala din oras.
Datorita vointei si ambitiei , baiatul intra in gratiile colegilor , chiar mai mult, ii starneste admiratia profesorului Wondracek.Spre bucuria lui Hutu ,Budulea cel batran venea des la oras.
Impresionat de baiat , profesorul Wondracek il ia acasa pe baiat.Renuntand la ideea de a se face dascal, pe Hutu il bate gandul sa se preoteasca.
Devine functionar consistorial , dar merge sa studieze in strainatate.El renunta la gandul de a se calugari si se intoarce in sat unde o ia de sotie pe Mili , fata dascalului Claita .
Spre bucuria lui Budulea, Hutu ii daruieste un nepotel.
Slavici, Ioan. Limir-împărat / Ioan Slavici. – Bucureşti : Ed. Litera, 1986. – 364 p.
Slavici publică întâia poveste Zâna Zorilor, în acelaşi an, 1872, în care Petre Ispirescu îşi tipărea primul din cele trei volume din, Legende sau basmele Românilor. Dar pe când acesta din urmă- culegător şi mai puţin prelucrător de folclor – rămânea în cadrul cât de cât strict al elementului popular, Slavici îşi propunea să creeze un basm nou, „Să combine – cum singur mărturiseşte – din toate variantele un întreg frumos”, variante culese însă personal de autor.
(Constantin Mohanu)
Slavici, Ioan. Pagini Alese / Ioan Slavici. – Bucureşti : Ed. Meteor Press, 2002. – 240 p.
Prin această carte se urmăreşte ca elevul, începând cu clasele a II-a, III-a, şi până la terminarea cursului liceal să aibă la dispoziţie pe lângă lecturi şi sugestii de comentarii de text, de caracterizare a unor personaje, aprecieri critice care-i pot orienta lectura şi-l pot ajuta la interpretarea textului literar, la formarea unor păreri personale, bazate însă pe fundamente create.
(Rodica Chiriacescu)
Slavici, Ioan. Ileana cea Şireată / Ioan Slavici. – Bucureşti : Ed. Valdo, 1995. – 193 p.
Apropierea lui Slavici de literatura populară a fost una firească, Şiria, satul natal al scriitorului, făcând parte – ca şi Humuleştii lui Creangă – din una dintre cele mai bogate zone sub aspect folcloric şi etnografic. Înainte de orice, inteersul lui Slavici pentru poveştile populare trebuie pus în legătură cu mediul folcloric în care şi-a petrecut copilăria.
(Constantin Mohanu)
Slavici, Ioan. Moara cu Noroc / Ioan Slavici. – Bucureşti : Ed. Lucman, 2003. – 144 p.
Nuvela Moara cu noroc, de Ioan Slavici, urmăreşte destinul personajului Ghiţă, un cizmar care doreşte să-şi schimbe condiţia socială. Acesta ia în arendă o cârciumă, aflată la răscruce de drumuri, cunoscută sub numele de Moara cu noroc. Deşi este avertizat de soacra sa că omul trebuie „să fie mulţumit cu sărăcia” pe care o are, Ghiţă crede cu toată puterea că datoria omului pe pământ este de a-şi face viaţa mai bună, mai cu seamă când are şi familie.
Slavici, Ioan. Nuvele / Ioan Slavici. – Bucureşti : Porto-Franco, 1997. – 153 p.
Prezenta carte cuprinde nuvela Moara cu Noroc şi Budulea Taichii.
Moara cu noroc este o nuvelă scrisă de Ioan Slavici, tratând consecințele pe care dorința de îmbogățire le are asupra destinului uman. Majoritatea criticilor o consideră creația cea mai importantă a autorului, alături de Pădureanca și romanul Mara.
Slavici, Ioan. Spaima zmeilor / Ioan Slavici. – București : Ed. pentru literatură, 1969. – 294 p.
Textele din volumul de faţă sînt reproduse : Ioan Slavici, Opere, vol. I, text apărut sub îngrijirea unui colectiv, colecţia “Scriitori Români” . Editura pentru literatură, 1967. Ordinea titlurilor în volum este aceea dată de Slavici însuşi, în cele două volume de Poveşti, apărute în timpul vieţii lui. La sfârşitul fiecărei poveşti a fost consemnată data primei apariţii.
Slavici, Ioan. Romanele vieţii / Ioan Slavici. – Cluj-Napoca: Ed. Dacia, 1979. – 294 p.
Grupată în două secţiuni , Din corespondenţă şi Din Publicistică, textele au fost orânduite cronologic spre a înlesni o perspectivă asupra evoluţiei gândirii estetice a scriitorului. Scrisorile lui Slavici către Iacob Negruzzi au fost reproduse după I. E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. II, Bucureşti, 1932, păstrându-se numerotarea acestei ediţii.
(Anton Cosma)
Slavici, Ioan. Pădureanca / Ioan Slavici. – București : Ed. Cartex, 2000, 2007. – 126 p.
Opera lui Ioan Slavici, atât de extinsă, risipită cu dărnicia apostulului sărac, în dreapta şi în stânga, în cursul unei lungi vieţi de muncă culturală şi creaţiune artistică, trebuie stânsă întru-un loc, atât pentru a da sinteza talentului lui, cât pentru faptul că ea constituie o bogată comoară din care trebuie să se împărtăşeasca publicul.
(D. Karnabatt)
BIBLIOTECA „ONISIFOR GHIBU” 