La 3 decembrie 2017, în incinta Bibliotecii „Onisifor Ghibu” a avut loc finala
concursului de lectură ,,Bătălia Cărților”, categoria copii (11-14 ani). Evenimentul se desfășoară deja la a treia ediție și este, realizată de Biblioteca Municipală ,,B.P. Hasdeu” în colaborare cu Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga” din Cluj.
Anul acesta s-au înscris în concurs 255 de participanți, dintre care 75 copii de vârsta 11-14 ani, care au ajuns în semifinală, însă după proba fișelor de lectură în finala mare au ajuns 12 concurenți. Fiecare participant a prezentat cartea preferată din concurs într-o pledorie cu genericul – Convinge-mă să citesc! Cartea cea mai îndrăgită de concurenți a fost ,,Evadare din biblioteca domnului Lemoncello” de Chris Grabenstein, solicitată a fost ,,Cartea Anului”. Alături de „Cartea Anului” s-a bucurat de o bună popularitate şi volumul „Numără stelele” de Lois Lowry, dar și „Copii în cătușele Siberiei” de scriitorul Spiridon Vangheli.
Concurenții au fost jurizați de: Victoria Fonari, poetă, cercetător literar, membră, a Uniunii Scriitorilor; Maria Pilchin, cercetător literar, membră a Uniunii Scriitorilor; Lidia Gonta Grosu, poetă, cercatător literar, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Juriul a ținut cont de următoarele aspecte privind desemnarea premianților: originalitate, limbaj de exprimare, conținut. Alături de copii fiind prezenţi părinţii şi profesorii.
Premianții la categoria copii 11-14 ani sunt:
1. CITITORUL ANULUI – Victor Luca, LT „Ion Creangă”, reprezentantă al Filialei Alexandru Donici;
2. Cea mai bună pledoarie pentru cartea preferată – Mădălina Postică, LT „Spiru Haret”, reprezentantă al Filialei Onisifor Ghibu;
3. Adelina Istrati, LT „Hyperion”, reprezentantă al Filialei Târgoviște – cea mai bună fișă de lectură pentru ”Cartea anului”;
4. Maria Cucoș, LT „Mircea Eliade”, reprezentantă al Filialei Transilvania – cea mai bună fișă de lectură.