„Cred că nici o carte nu rezistă dacă nu zideşti în ea o parte din sufletul tău.”
Cella Serghi
Cella Serghi (n. 4 noiembrie S.V. 22 octombrie 1907, Constanța, d. 19 septembrie 1992,București) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice.
A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, caLiviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la edituraCartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei.
Revistă bibliografică virtuală
Serghi, Cella. Această dulce povară, tinereţea / Cella Serghi. – Bucureşti : Ed. Cartea Românească, 1983. – 234 p.
„Marea e de culoarea plumbului şi a prunei brumării. În orizont apare, ca o lume a păcii, ca o iluzie a liniştii, prima clipă a zilei, pe un cer de culoarea luminii. Două bărci negre alunecă înainte , înguste, subţiind-se între cutele valurilor. O pasăre pluteşte înaintând cu aripile întinse şi ciocul ascuţit, grăbit spre o anumită ţintă. Pe fâşia de pământ care se vede de aici se zbuciumă disperat care parcă vrea să se desprindă de rădăcini şi să zboare sau să se arunce în mare. În lupta care mocneşte în tot ce mai e viaţă reţinută de ultimele forţe slăbite ale nopţii va învinge soarele. A învins.”
Serghi, Cella. Genţiane / Cella Serghi. – Bucureşti : Ed. Eminescu, 1970. – 326 p.
„Gențiane”, asistăm la povestea de viață a Radei Ionac, o fată săracă, dar cu ambiții, ce trece prin experiența chinuitoare a spitalelor din vremea celui de-al doilea Război Mondial, în calitate de soră.
„Rada își ridică geamantanul. E ușor. Grea e inima ei. Aducea cu ea nu numai tristețea spitalului, ci toată nenorocirea țării, războiul. Când s-a dus să-și ia rămas-bun de la Irina, sosise tocmai un transport de mari mutilați și a stat s-o ajute la „descărcare”. Parcă sosise marfa de la abator. Avea să audă de atâtea ori mai târziu: – Ești aspră, Rada! Dar nimeni n-o întreba: „Cum ai trăit? Ce-ai văzut? Ce-ai gândit? Ce-ai simțit?”.
Rada poate fi ilustrarea perfectă a unui manual de dezvoltare personală. Rada nu s-a abătut din drum, nu a blamat, nu a clacat. Ea a luat totul așa cum i s-a întâmplat, a înghițit în sec și a mers mai departe.
Serghi, Cella. Iubiri paralele/ Cella Serghi. – Bucureşti : Ed. Porus, 1991. – 287 p.
„S-ar putea ca Iubiri Paralele să fi existat într-adevăr, dar impresia pe care ţi-o lasă lectura e alta: ele au existat tipologic, şi nu sunt copiile unor existenţe reale, ci numai verosimile. Personajul fascinant al cărţii, Victor, devine în formă ultimă a textului un pretext epic de jurnal, un fel de Diana sau de Mirona…Volumul Iubiri Paralele părăseşte parţial stilul jurnal, adoptând o tehnică cinematografică, dovedindu-se că autoarea se poate detaşa de o anumită formulă epică.”
Emil Manu
Serghi, Cella. În căutarea somnului uriaş / Cella Serghi. – Bucureşti : Ed. Ion Creangă, 1980. – 90 p.
„Întâmplările de necrezut pe care vreau să le povestesc pornesc, în aparenţă, de la un fapt neînsemnat : o pană de motocicletă în preajma lacului Siut-Ghiol. Spun în aparenţă, căci dacă explozia camerei ne-a făcut să ne oprim înainte de ieşirea din comuna Ovidiu, tocmai când ne pregăteam să trecem calea ferată care duce spre Năvodari, cauza adevărată a întâmplărilor care urmează e prietenia care s-a legat într-o tabără de pionieri, cu zece ani în urmă, între Emil şi Dinu şi prietenia lor cu mine.”
Serghi, Cella. Mirona / Cella Serghi. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1972. – 497 p.
Eroina cărţii, Mirona Runcu, o fata de nouăsprezece ani, trimisă de familia sa să studieze Dreptul la Paris ajunge în anturajul grupărilor socialiste care erau în contact cu luptele din Spania. Frumoasa, inteligenta şi sensibila Mirona are parte de un portret psihologic plasat într-un Bucureşti de epocă. Îndrăgostită de un bărbat cu 20 de ani mai mare şi pe deasupra însurat, sfâşiată de dorinţa de a scrie şi de a deveni scriitoare, înstrăinată de mediul bătrânesc şi sufocant al familiei, este nevoită să fie o femeie modernă, o femeie care îşi caută identitatea prin raportarea la un strămoş de care nimeni nu vorbeşte prea mult.
Serghi, Cella. Pânza de păianjen / Cella Serghi. – Bucureşti : Ed. Jurnalul Internaţional, 2009. – 415 p.
„Azi, când aveţi în mâini Pânza de păianjen, fie că o citiţi prima oară, fie că o recitiţi, sunt sigură că veţi avea un moment de pură încântare, de plonjare în proza adevărată, caldă, învăluitoare, cu dialog şi acţiune.
E o lectură care poate crea o stare anume, un mic curaj, un imbold către viaţă cu toate ale ei, bune şi rele, dar trăite cu adevărat, cu intensitate, un avânt brusc şi poate romantic de a te bucura de tot ce te înconjoară. E ca şi cum de undeva, din spirit, Cella Serghi n-ar îndemna să fim noi înşine şi să nu ne temem să trăim.”
Cleopatra Lorinţiu
Serghi, Cella. Pe fir de păianjen al memoriei / Cella Serghi. – Bucureşti : Ed. Porus, 1991. – 316 p.
Un veritabil jurnal intim în care Cella Serghi ne oferă o fascinantă cronică a vieții literare din perioada interbelică și unde se regăsesc atât personalitățile ce i-au marcat viața și cariera – Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Eugen Lovinescu, Mihail Sadoveanu, Curzio Malaparte –, cât și iubirea sa neîmplinită pentru Camil Petrescu sau strânsa prietenie cu Mihail Sebastian.
„Aș vrea să nu fi trecut degeaba prin viață. Ploaia care cade acum pe streașină, pe geam și pe asfalt și care miroase și rasună a vară aș vrea s-o fixez, să rămână aici pe foaia asta ca o pânză din cele facute să nu piară, ca să trăiesc și eu cu ea, mereu în fiecare din picăturile ei, și ea prin mine, să trecem împreună prin toate viețile care vor urma și să ramânem vii ca acum, când îi ascult rostogolirea.” (Cella Serghi)
BIBLIOTECA „ONISIFOR GHIBU” 