Sfârşitul săptămânii trecute a fost culminat cu un important eveniment cultural şi mai exact de Festivalul Internaţional de Poezie, ce poartă numele distinsei autoare de versuri, Renata Verejanu. Spectacolul de gală şi decernarea premiilor a fost găzduit de Biblioteca ,,Onisifor Ghibu”. Gala laureaţilor celei de-a patra ediţii a festivalului a adunat în incinta bibliotecii mai mulţi scriitori şi oameni de cultură din ţară, dar şi de peste hotare.
În cadrul evenimentului au fost desemnaţi câştigătorii concursului de poezie, la toate cele şase secţiuni: secţiunea eseu, traduceri, poezia în viziunea artiştilor plastici, compoziţie, secţiunea recital şi poezie de autor. Festivalul se desfăşoară şase luni începând cu etapele locale, raionale, municipale, judeţene şi internaţionale. Din cei peste o mie de participanţi din Moldova, România, Ucraina, Italia, Australia şi Canada, juriul a selectat 30 de persoane, care au intrat în posesia diplomelor şi a trofeelor.
Vasile Tărâţeanu, academician, Cernăuţi, susţine că „Este o bucurie de a participa la acest festival pentru a doua oară, acesta întruneşte tineri din Moldova şi nu numai. Este momentul să ne felicităm unii pe alţii pentru reuşita acestui festival”.
Protagonista festivalului a declarat următoarele „Bucuria mea este că festivalul are o succesiune frumoasă de realizări şi se desfăşoară în spiritul sărbătorii naţionale a Republicii Moldova ,,Limba Noastră””.