„Dragă prietene, acum, când te pregătești să citești această carte, mărturisesc, cu o oarecare tulburare, că structura cărții pe care o ții în mână nu-ți aparține. Ideea poate să-ți pară cam ciudată sau, chiar, de-a dreptul epatantă. Și mai epatantă ar putea părea afiramția că sunt, probabil, unicul autor din lume care, ajungând să termine de scris un roman, nu știe încă ce anume vei citi tu. Pot spune cu certitudine un singur lucru: cartea va fi tipărită, cea pe care o ai acum în fața ta, nu e cartea pe care am scris-o eu. Cel puțin, e altceva decât am scris.”
Val Butanru
Astăzi, 24 august 2017, Programul de lectuă Chişinău citeşte al B.M. Hasdeu, ediţia XIV, vă propune spre lectură cartea – „Negru și Roșu: 1930-2056” de Val Butnaru.
Iniţial, cititorul ar putea avea senzaţia că povestea este alogică şi relatarea lipsită de înţelegere, foarte curând povestea te prinde, te absoarbe şi te transpune în realismul magic în care trăiesc cei patru prieteni: Negru, Roşu, Albu, Galben. După ce reuşeşti să treci de primul hop – care porneşte chiar de la primul capitol, care este, de fapt, capitolul 9 – romanul se lasă uşor lecturat, dar, totuşi, nu foarte simplu de pătruns. Te poartă prin vieţile celor patru personaje de la străbuni până în viitorul lor, te face complice la relaţiile lor bizare şi alambicate. Uneori, e nevoie să reciteşti câteva pagini ca să înţelegi de unde ai pornit şi să-ţi dai seama în viaţa cui te-ai transpus, însă povestea nu te lasă nicio clipă, te absoarbe ca o gaură neagră şi te provoacă într-un labirint greu de pătruns.
Val Butnaru ( n. 17 aprilie, 1955, Chișinău) este un analist politic, dramaturg, publicist și scriitor basarabean, fondatorul trustului media „Jurnal Trust Media”. A scris peste 20 de piese de teatru care au fost montate la Chișinău, București, Iași, Bălți, Botoșani, Constanța.