Biblioteca "Onisifor Ghibu"

Ion Ghica – personalitate marcantă a celei de-a doua jumătate a secolului XIX-lea

Ion Ghica (n. 12 august 1816, Bucureşti – d. 22 aprilie 1897, Ghergani, judeţul Dâmboviţa), om politic, matematician, diplomat, membru titular şi preşedinte al Academiei Române. Eminent matematician şi diplomat, Ion Ghica a fost unul dintre oamenii politici care au marcat viaţa politică din România la mijlocul veacului al XIX-lea. Exponent al generaţiei paşoptiste, s-a numărat printre liderii de frunte a mişcării revoluţionare de la 1848. A conlucrat cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza la administrarea Principatelor Unite, dar în cele din urmă se va alătura „monstruoasei coaliţii” în activitatea pentru detronarea sa.

Ani la rândul s-a afirmat drept principalul lider al grupării liberale moderate, apoi al Partidului Naţional Liberal. Ghica a ocupat funcţii importante în stat, numărând trei mandate în funcţia de prim-ministru al României şi numeroase portofolii ministeriale. Pe lângă activitatea politică, Ion Ghica s-a impus drept una dintre cele mai avizate voci în cercurile academice din România. Personalitate marcantă a culturii române, a fost ales în patru rânduri preşedinte al Academiei Române, un record pozitiv pentru cel mai înalt for de ştiinţă şi cultură din ţara noastră.

Revistă bibliografică virtuală

Ghica, Ion. Scrisori către V. Alecsandri / Ion Ghica. – Bucureşti: Ed. Fundaţiei culturale române, 1997. – 222 p.

IMG_0001

Plăcută este tinereţea u cortegiul ci luminos şi luminos şi înflorit de cugetări înalte şi de iluziuni plăcute, şi fumoasă a fost tinereţea oamenilor generaţiune din care am făcut parte, generaţie care a trăit cu mintea aţintită la fapte mari şi patriotice, plină de speranţe, de credinţă în Dumnezeu şi viitorul României; hrănită cu aspiraţiuni înalte, din cari multe, graţie împrejurărilor şi stăruinţei oamenilor de bine, am putut a le vedea realiza una după alta… 

Ghica, Ion. Scrisori către V. Alecsandri / Ion Ghica – Bucureşti: Ed. Albatros, 1973. – 220 p.

IMG_0006

„Într-o seară lungă de iarnă, pe când ninsoarea bătea în geamuri, aşezaţi pe jeţuri la gura sobei dinaintea unei flăcări duci şi luminoase, am petrecut ore întregi şi plăcute cu amicul Vasile Alecsandri, povestindu-ne unui altuia suvenirele noastre din tinereţe. Se apropia de ziua, când ne-am adus aminte de camerele noastre de culcat, şi ne-am despărţit, găsindu-ne amândoi la un gând, zicându-ne: „De ce nu ne-am scrie unul altuia, sub formă de epistole intime, cele ce ne-am povestit într-astă seară; poate că unele istorioarele noastre ar interesa pe unii dintr-acel care n-au trăit p-acele vremi?” Şi astfel am început o corespondenţă, deşi adesea întreruptă, dar pe care am reînnoit-o de câte ori ocupaţiunile ne-au permis; corespondenţă în care ne-am ferit de orice invective, fără însă a ne abate niciodată a spune adevărul.”

Ghica, Ion. Din timpul verii / Ion Ghica. – Bucureşti: Ed. Militară, 1970. – 163 p.

IMG_0003

Plăcută este tinereţea cu cortegiul ei luminos şi înflorit de cugetări înalte şi de iluziuni plăcute, şi frumoase a fost tinereţea oamenilor generaţiunii din care am făcut parte, generaţie care a trăit cu mintea aţintită la fapte mari şi patriotice, plină de speranţe…

Ghica, Ion. Opere: vol. I / Ion Ghica. – Bucureşti: Ed. De Stat Pentru Literatură Şi Artă, 1956. – 381 p.

IMG_0005

Amice,

Aici, la moşie la Ghergani, avem până mai deunăzi un vecin bun cu care am petrecut multe şi lungi seri de iarnă.

Polcovnicul Ioniţă Ceganu din Cloşcani, bătrân verde, rumen la faţă, fără zbârcituri pe obraz, ras regulat în toate sâmbetele cu perdaf, mustaţa şi sprâncenele albe colilie, era născut cam pe la anul 1789 şi a trăit până mai acu şase luni în satul Gămăneşti, unde petrecea în intimitatea a doi copoi vestiţi cu cari gonea iepurele ziua toată din răsărit până la apus; iar toamna când se coceau coarnele şi zmeura la munte, se ducea tocmai pe Vulcan de împuşca câte un pui de urs şi o capră neagră.

Ghica, Ion. Opere: vol. II / Ion Ghica. – Bucureşti: Ed. De Stat Pentru Literatură Şi Artă, 1956. – 431 p.

IMG_0002

Numai literatura poate exprima cu exactitate starea intelectuală şi morală a unei epoci, căci ea este forma care se înregistrează ideile, credinţele şi cunoştinţele unei naraţiuni; numai ea poate o cunoştinţă precisă a raporturilor ce există între oameni şi lucrurile unui timp cu ideile cele adevărate; ea este tezaurul în care se depun cunoştinţele societăţilor omeneşti. Cu cât un popor are prejudecăţi mai puţine, cu cât cunoaşte prejudecăţi mai multe, într-un cuvânt cu cât are mai multă ştiinţă, cu atât este mai luminat şi mai înaintat pe calea progresului şi a civilizaţiei.    

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s