Biblioteca "Onisifor Ghibu"

Titu Maiorescu-primul critic literar

 

Titu-MaiorescuTitu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova – d. 18 iunie 1917, Bucureşti), personalitate reprezentativă a culturii române, om politic, critic literar, eseist, scriitor, estetician, profesor, filosof, jurist, membru fondator al Academiei Române. Maiorescu este autorul „formelor fără fond”, fondator al Societăţii literare Junimea. A promovat în „Convorbiri literare” pe marii clasici ai literaturii române. A fost primul mare critic literar, creator de şcoală şi arbitru director în cultura românească.

Expoziţie virtuală

Maiorescu, Titu. Critice  / Titu Maiorescu. – Craiova : Scrisul Românesc, 1995. – 171 p.

sc0006

„Trebuie să ne întoarcem, la Maiorescu, mai mult ca la un Simbol, al ordinii şi al limpezimii, al măsurii şi al echilibrului, al dreptei judecăţi. Titu Maiorescu ocupă, în critica românească, un loc de prim rang. Odată cu Maiorescu se naşte o întreagă disciplină în cultura noastră.”

Ovidiu Ghidirmic

Stoicescu, Domnica. Titu Maiorescu. Critice / Domnica Stoicescu. – Bucureşti : Pentru Literatură, 1966. – 613 p

20f4861e474b8481e6ca85ec1913f216-5773663-700_700Această cercetare îşi propune să se concentreze doar asupra activităţii de critic literar a lui Maiorescu, fără a pierde din vedere perspectiva ansamblului, dar referindu-se la el în măsura doar în care acesta luminează în mod deosebit înţelegerea domeniului ce studiem. O evocare completă a personalităţii lui Titu Maiorescu, în toată diversitatea aspectelor şi implicaţiilor sale, ar depăşi scopul studiului de faţă, ce nu porneşte de la premise pe care îşi propune să le ilustreze, ci, din potrivă, porneşte de la descripţia ideilor pentru a ajunge acolo unde ne va duce textul.

Maiorescu, Titu. Critice, vol. II / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Minerva, 1973. – 469 p.

0_42621200_1355209771„S-au gândit vreodată neologiştii ce însemnează a dezvăţa pe cineva de o a treia parte din limba lui zilnică şi a-l învăţa a treia parte dintr-o altă limbă? Aceasta însemnează aproape a învăţa poporul o a doua limbă pe lângă ceea ce o vorbeşte. Căci în limbile străine ce le învăţăm noi, cărturarii, prin şcoli, afară de rarele cazuri unde le învăţăm aşa de bine încât să le vorbim ca şi în limba noastră maternă, cantitatea cuvintelor ce le întrebuinţăm nu ajung nici la a treia parte din cuvintele ce ne stau la îndemână în limba maternă.”

Maiorescu, Titu. Critice / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Ed. Eminescu, 1978. – 360 p.


f7da67801e30b82adb40e63705a1d638-167003-400_400

„Un vis al inteligenţei libere” spusese Maiorescu în acelaşi text, inspirată, memorabilă definire a spiritului vechi „Junimi”, dată de omul care fusese principalul constructor şi promotor al acestui spirit. Un vis totuşi, o proiecţie ideală, prea repede destrămată de concurenţa dură a vieţii practice, cum era determinat Maiorescu să observe, cu amărăciune abia ascunsă, la 1890.

 

Maiorescu, Titu. Din Critice / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Ed. Eminescu, 1978. – 360 p.

titu-maiorescu-din-critice-eminescu-1978-l-341068-299x299

„Admirăm şi astăzi verbul lui critic, sobru şi incisiv, demnitatea lui polemică de la care nu s-a abătut niciodată, prin evitarea oricărui atac personal, prin menţinerea în singurul plan al ideilor. Acţiunea criticii culturale a lui Maiorescu a fost salubră. Mi se pare de netăgăduit că dacă opera şi acţiunea lui n-ar fi existat ar fi lipsit un factor preţios din dezvoltarea modernă a literaturii noastre.”

Tudor Vianu

Maiorescu, Titu. Scrieri din tinereţe (1858-1862) / Titu Maiorescu. – Cluj-Napoca : Dacia, 1981. – 435 p.

2012-06-14-fe35def2075928326d5c192088384361-189827-235_235_11„Când scrii o carte, ştii abia la sfârşit ce se cuvine a fi aşezat la început, spunea un francez spiritual. În ceea ce priveşte însă lucrarea de faţă, dificultatea e pe jumătate rezolvată, deoarece începutul se prezintă de la sine. Când vizităm pentru prima oară un oraş interesant, ne îndreptăm spre un loc mai ridicat, pentru a-l cuprinde dintr-o singură privire; tot astfel se impune, în cazul nostru, să ne înălţăm pe acea culme sublimă care să ne ofere imaginea cea mai vastă şi limpede a metropolei ştiinţei întinse în valea liniştei. Acest punct de plecare sublim este cea mai cunoscută, dar şi cea mai puţin cunoscută dintre fiinţe: omul.”

Titu Maiorescu

Filimon, Domnica. Tînărul Maiorescu / Domnica Filimon. – Bucureşti : Albatros, 1974. – 247 p.

6a5361df00a23bf0c612d3fb3d0ddbcc-5496031-700_700„Tinereţea e totdeauna o enigmă, vârsta matură e deslegarea enigmei”.

Titu Maiorescu

 (1888)

Arcul desăvârşirii sale ţâşneşte spectaculos din haosul lăuntric al adolescenţei, trecut prin succesiunea stărilor urmărite cu un patos de grec al secolului al V-lea î.e.n., stăpân al măsurii, pentru a sfârşi în strălucirea tăioasă a deplinei lucidităţi.

Ghiţă, Simion. Titu Maiorescu / Simion Ghiţă. – Bucureşti : Ştiinţifică, 1974. – 269 p.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Figura reprezentativă a culturii noastre naţionale, Titu Maiorescu, s-a bucurat de atenţia unor condeie de prima mărime ale literelor române. Eugen Lovinescu, Tudor Vianu şi alţii au examinat cu competenţă contribuţia lui Maiorescu la progresul literaturii şi al culturii noastre în general. Şi astăzi opera maioresciană atrage tot mai mulţi cercetători talentaţi din domeniul literaturii.

 

Lovinescu, Eugen. Titu Maiorescu / Eugen Lovinescu. – Bucureşti, 1972. – 696 p.

sc0008

Titu Maiorescu este primul polemist român a cărui armă principală e logica, o înşiruire strânsă de argumente; nu vrea să aibă dreptare decât când o are, dar atunci şi-o pune în valoare cu stricteţe căreia nimic nu-i scapă. Maiorescu are un ochi sigur: ocoleşte părţile în care adversarul ar putea avea dreptul sau, pentru că chestia e controversată, nu ar putea produce evidenţă.

 

Popescu-Sireteanu, Ion. Titu Maiorescu în amintirea contemporanilor / Ion Popescu-Sireteanu.  – Iaşi: Princeps Edit, 2006. – 307 p.

sc0005„Cu toate umbrele, proprii sau adăugate de oameni şi vremuri, personalitatea lui Titu Maiorescu nu poate fi ocolită. Omul şi opera sa continuă să solicite apariţia Jurnalului maiorescian şi a acelui Epistolarum, multă vreme considerat pierdut, acum regăsit la Biblioteca Academiei. Lipseşte însă o ediţie a operei lui Maiorescu – ne gândim la o ediţie monumentală – pe care viitorul ne-o va da cu siguranţă, căci Titu Maiorescu o merită cu adevărat”.

Ion Popescu-Sireteanu

Popescu-Cadem, C. Titu Maiorescu în faţa instanţei documentelor / C. Popescu-Cadem.  – Bucureşti: Biblioteca Bucureştilor, 2004. – 310 p.

c-popescu-cadem-titu-maiorescu-in-fata-instant-biblioteca-bucuresti-2004-a-896578-510x510„Rog pe fratele meu Titu Maiorescu să fie executorul acestui testament. El este făcut în trei exemplare: exemplarul de faţă, un al doilea depus la fratele meu Titu Maiorescu; un al treilea depus la D-l Avocat Vasile Dimitriu, domiciliat în prezent în Iaşi”.

Emilia

În timpul primului război mondial (1914-1918) Emilia se stabileşte la Viena, unde şi moare, la 11 februarie 1918, în vârstă de aproape optzeci de ani. Ea a rămas în memoria istoriei culturii noastre prin câteva traduceri din germană, dar, mai cu seamă, ca soră a ilustrului său frate, T. Maiorescu.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s