Biblioteca "Onisifor Ghibu"

De la cărţile de lut, la cărţile E-book

De-a lungul civilizaţiei umane, omul a căutat şi a dezvoltat suporturi de scriere pentru transmiterea informaţiilor. Primele au fost tăbliţele din argilă. A urmat foiţele din papirus şi sulurile de pergamente din piele de animale. Hârtia a fost invenţia chinezilor, iar germanul Gutenberg este părintele tiparului. Cartea, ca suport de scriere, are  o istorie veche de 5.000 de ani.

De-a lungul ultimelor cinci milenii, omul a căutat şi a dezvoltat diverse forme pentru transmiterea informaţiilor pe suport de scriere, ajungând de la tăbliţele de argilă din Mesopotamia la e-reader-urile şi tabletele performante, disponibile astăzi în toate ţările civilizate. Istoria cărţii se împleteşte de milenii cu istoria civilizaţiei umane. La început a fost argila. Acesta era materialul din care au fost confecţionate primele suporturi de scriere, iar invenţia aparţine mesopotamienilor.

Descoperirile făcute de arheologi în apropierea oraşului mesopotamian Uruk atestă faptul că cele mai vechi suporturi de scriere erau folosite pentru ţinerea unor evidenţe ale oraşului.   Pentru a ”nota” pe tăbliţe, oamenii din antichitate trasau caractere în tăbliţele de argilă cât încă erau umede. Tăbliţele erau băgate în cuptor până se întăreau, iar inscripţiile rămâneau clare.  Pe lângă tăbliţele de argilă, ţesăturile au fost vreme de câteva sute de ani, suport pentru scrierea şi transmiterea informaţiilor. Chinezii obişnuiau să scrie pe mătase cu ajutorul pensulelor.   Primul suport de scriere a fost făcut dintr-o plantă subacvatică.

Papirusul a constituit un pas important în dezvoltarea suporturilor de scriere. Invenţia aparţine egiptenilor şi datează  din mileniul al treilea înainte de Hristos.

Scribii erau cei care aşterneau informaţiile pe papirus. Potrivit descoperirilor arheologice , primele papirusuri se prezentau sub forma unor  suluri alcătuite din foiţe lipite unele de celelalte, prinse pe beţe de lemn sau de fildeş.

Cartea sub formă de papirus era scrisă întotdeauna pe o parte, cea a sensului orizontal al fibrelor de papirus.  Titlul era aşternut fie la final, fie în interiorul papirusului. Cele mai multe papirusuri au fost scoase la lumină în urma descoperirii mormintelor din vechiul Egipt. Aici erau depuse sulurile cu rugăciuni, în credinţa că protejează sufletele morţilor.

Cartea-pergament din piele de viţel sau capră   În urmă cu aproape două mii de ani a apărut pergamentul. Denumirea vine de la oraşul Pergamon din Asia Mică. În secolul al II-lea î.H., la cererea regelui Eumenes al II-lea care voia să nu mai depindă de importurile de papirus din Egipt, a apărut scrierea  pe pergament, piele de animal prelucrată.

  Din prelucrarea pielii de oaie, vită, capră sau măgar rezulta un material neted şi rezistent pe care se putea scrie. Procedeul  nu era unul deloc simplu.  După sacrificarea animalelor , pielea erau jupuită, curăţată de păr şi grăsime, spălată şi pusă în gropi cu var. Era pusă la uscat , curăţată din nou şi frecată cu piatră ponce până când devenea fină.  Cele mai scumpe pergamente erau cele obţinute din piele de animale nenăscut, numite ”vellum”.

Se spune că de aici vine denumirea de astăzi pentru hârtie velină. Fiind un material mai rezistent decât papirusul, pergamentul permitea ştergerea şi refolosirea. Treptat, dovedindu-se mai eficient, pergamentul a înlocuit complet papirusul şi cărţile au ajuns să fie făcute numai din acest material în secolul al IV-lea î. H.

Primele suporturi de scriere asemănătoare celor de astăzi au fost codexurile. Inventate în primele secole ale actualei ere, codexurile erau reprezentate de un ansamblu de caiete cusute, pe care se putea scrie atât pe faţă, cât şi pe spate.  Legendele spun că primul codex a fost inventat chiar de împăratul roman Iulius Cezar care a legat pergamentele în stil acordeon. Materialul folosit era acelaşi ca la pergament, piele de oaie, capră sau viţei, prelucrată. Apariţia codexului, mult mai uşor de ţinut în mână decât sulul de pergament a facilitat lectura.

Hârtia, invenţia chinezilor   Hârtia sau pasta de hârtie este invenţia chinezilor. Primele materialele de bază au fost cânepa, ţesătura şi bumbacul, toate fiind amestecate cu apă, tranformate într-o pastă care era întinsă pe foaie.  În Europa hârtia a ajuns abia în anii 1100.

După apariţia hârtiei, suportul de scriere a fost manuscrisul. Faţă de pergament, hârtia era mult mai ieftină. În timp, pergamentul  a ajuns să fie folosit pentru manuscrisele de lux, iar hârtia  pentru cele obişnuite. Cărţile erau scrise de copişti, de regulă membrii ai comunităţii de călugări, iar munca pe care o presupunea scrierea unei cărţi însemna un efort foarte mare.

 Un manuscris putea fi opera unui singur copist sau rezultatul muncii mai multor copişti. Depindea de mărimea manuscrisului. Unele se puteau face în câteva zile, altele, în ani. Pentru un singur copist, realizarea unui manuscris însemna o muncă de câteva luni.

Manuscrisele nu erau ieftine, din cauza efortului mare pe care îl presupunea realizarea unei cărţi sub acest format. În Ţara Românească, valoarea unei cărţi manuscris în secolul XV, perioada din care datează cele mai vechi mărturii despre folosirea scrierii,  echivala cu valoarea unei moşii.

Biblia a fost prima carte tipărită   Prima formă de tipar a fost xilogravura, folosită încă din secolul IX în China. Tehnica presupunea inscripţionarea textului pe o placă de lemn cu ajutorul căreia se făceau exemplare în serie. Germanului  Johannes Gutenberg, inventatorul tiparului cu litere mobile, i se datorează cărţile de astăzi.

Pentru prima dată, Gutenberg a folosit în 1440 litere de plumb pe care le-a asamblat una câte una pentru a forma cuvinte  Prima carte publicată în serie de către părintele tiparului Gutenberg a fost Biblia  în 1456. Cartea sfântă a fost tipărită în 48 de exemplare, sub forma a două volume care aveau 1200 de pagini. Munca de imprimare a Bibliei la maşina inventată de Gutenberg a  durat mai bine de doi ani.   Biblia Gutenberg a fost prima carte tipărită

Viziuni despre cartea electronică au existat încă din 1935. În era internetului, lângă cartea de hârtie şi-a făcut loc cartea în format electronic. Primul e-reader a apărut în 2007. Se pare însă că, ideea unui aparat similar exista încă din anii1900. Un prim e-reader a apărut într-o revistă de ştiinţă din anul 1935, sub denumirea  de “cititorul de cărţi al viitorului”. Desenul arată un bărbat într-un fotoliu citind o carte pe un ecran de sticlă, imaginea fiind mărită cu ajutorul unui proiector. Cititorul întorcea paginile cărţii din telecomandă. Prima generaţie de e-reader-uri a fost lansată, oficial,  în America în 2007.

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s