Biblioteca "Onisifor Ghibu"

Lansarea volumului „Pietre din petaleˮ semnat de Tatiana Afanas-Creciun

DSCN8490Ieri, 16.03.2017, în incita Bibliotecii „Onisifor Ghibuˮ a avut loc lansarea volumului „Pietre din petaleˮ semnat de Tatiana Afanas-Creciun. Invitații speciali ai acestui eveniment au fost: Vitalie Răileanu (critic literar, poet), Dumitru Mircea (cel care a ghidat-o, redactor la primele 2 cărți), Părntele Anatol, Renata Verejanu, Maria Șalaru (Președinta Asociației „Vasile Militaruˮ), Nina Slutu Soroceanu, , Valeriu Mocanu (artist, interpret), s.a. De la un atît de frumos și deosebit eveniment nu putea să lipsească încântătoarea moderatoare doamnă Gutiera Prodan.

„Pietre din petaleˮ o carte de excepție, care vine să întregească setea de cunoaștere și dorința de a fi în legătură directă cu actul de creație…afirmă Gutiera Prodan.

DSCN8459Criticul literar, Vitalie Răileanu, susține că „Tatiana Afanas-Creciun vine și cu un volum antologic, poezia ei rămânând în esență confesivă, deși adeseori, cititorul atent va observa confesiunea tăcută și trecută prin diferite fantezii. Este vorba, în cele din urmă, despre un răsărit senzual în poezia autoarei noastre. Lumea pe care ne-a descris-o Tatiana Afanas-Creciun în cele trei compartimente e glisantă, în care se însumează un abuz de senzualitate tristă, dar și un sentiment discret al împlinirii. Acest volum antologic al Tatianei Afanas-Creciun surprinde prin vario disponibilității, dar și sufletul ei potolit, o șoaptă sau o adiere, este autentic ˮ.
17342042_637636436428840_1510159212_o

Stimata doamnă Tatiana Afanas-Creciun mărturisește că „titlul acestui volum „Pietre din petaleˮ semnifică petalele frumoase din sufletul nostru care mai târziu, după ani, se transformă în pietre grele, pe care suntem nevoiți să le purtăm cu noi toată viața. Poeziile bune se scriu atunci când vine inspiratia, chiar și la ora 2, 3 noapteaˮ.

 

Rugă…
Să-mi cuprind gândurile
Cu ale tale gânduri,
Să-mi citesc rândurile
Cu ale tale rânduri.

Să-mi cuprind iubirea
Cu a ta privire aprinsă,
Să-mi descânt fericirea
Cu-a ta voce distinsă.

Să mă trezesc dimineața
Cu ai tăi ochi senini,
Să-mi trăiesc viața
În al tău destin…
Tatiana Afanas-Creciun

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s