Biblioteca "Onisifor Ghibu", oră de informare

De la cărțile de lut până la cărțile E-book (evoluţia cărţii, structura cărții – coperta, cotorul, paginile etc.)

Evoluția cărții

Cea mai veche metodă de a transmite mesaje și povești era prin transmitere orală (viu grai), (tradiție), (zicătoare). Atunci când sistemele de scriere au fost inventate în antichitate, tăblițele de lut și pergamentul erau folosite, de exemplu în biblioteca din Alexandria.

Biblioteca din Alexandria a fost cea mai renumită bibliotecă a antichității. Situată în Alexandria, adevărată metropolă a civilizației greco-romane din Egiptul antic, conținea peste 900.000 de pergamente.

Pergamentele au fost ulterior înlocuite cu codexuri, cărți legate, de forma cărților din ziua de azi. Codexul a fost inventat în primele secole după Hristos sau chiar mai devreme. Se spune că Iulius Cezar a inventat primul codex în timpul războaielor galice, legând pergamentele în stil acordeon și folosea paginile ca puncte de referință.

Codex, denumit în limba română și codice, (din latină codex, cis = „scoarță”, „trunchi de copac”) desemna în antichitate o reuniune de table cerate reprezentând cea mai veche formă de carte. În Evul Mediu prin codex se definea o culegere manuscrisă de legi, de documente medievale sau de orice texte vechi, de obicei cu conținut variat.
Cuvântul latinesc codex, întrebuințat pentru vechile manuscrise din occident, a fost preluat și în limba română, înlocuind termenul slavon de sbornic.

800px-family-bible

Biblie creștină sub formă de codex

Înainte de invenția și adoptarea tiparului, toate cărțile erau copiate de mână, de aceea ele erau scumpe și rare. În timpul Evului Mediu, doar bisericile, universitățile și nobilii bogați își permiteau cărți, care erau deseori legate cu lanțuri pentru a preveni furtul lor. Primele cărți foloseau pergament sau piele de vițel pentru pagini, dar ulterior s-au înlocuit cu hârtie.

Mai târziu în Evul Mediu, cărțile au început să fie produse cu tipărire cu blocuri, unde o imagine în relief a unei întregi pagini era sculptată în lemn, putând fi adăugată cerneală, reproducând mai multe copii ale acelei pagini. Totuși, crearea unei întregi cărți era un proces care cerea mult efort, având nevoie de acele blocuri de tipar sculptate de mână pentru fiecare pagină.

Cea mai veche carte tipărită este Diamantul Sutra, un text al Perfecțiunii Înțelepciunii, găsită în 1907 de arheologul Sir Marc Aurel Stein într-o peșteră lângă Dunhuang, în nord-vestul Chinei, la sfârșit scriind că a fost tipărită la 13 al celei de-a patra luni a celui de-al nouălea an al Xiatong (adică la 11 mai 868), cu 587 ani înainte de Biblia lui Gutenberg. Actualmente această carte poate fi văzută la British Library din Londra.

Noi forme de carte apar în secolul al XX-lea bibliotecile au făcut față unei rate de publicări din ce în ce mai mari, acest efect făcând parte din explozia informațională. Inventarea Internetului și a publicării electronice (v. Tehnoredactare computerizată) a făcut ca multe din informațiile noi să nu mai fie tipărite în cărți, ci puse la dispoziție de exemplu online, printr-o bibliotecă digitală virtuală, pe CD-ROM sau în formă de cărți electronice, virtuale (engleză: e-books). Aceasta a mărit gradul de complexitate pentru edituri și biblioteci, în timp ce totuși publicațiile pe hârtie tradiționale nu și-au redus nici ele volumul.

Ce este un E-book ? Un e-book sau cartea electronică este un fișier electronic digital ce cuprinde textul și, dacă este cazul, imaginile unei cărți tipărite. Acestea sunt protejate printr-un sistem de gestiune a drepturilor digitale de tip digital rights management – (DRM). Cartea electronică este o carte virtuală și poate fi citită pe mai multe tipuri de aparate portabile: e-reader, smartphone, tableta, dar și pe calculatorul personal.

Structura Cărții

Coperțile sau scoarțele sunt părțile rigide ale cărții, care susțin paginile pentru a fi lecturate și în lipsa unei suprafețe tari. Sunt făcute din carton gros (mucava) sau lemn, în cazul cărților vechi.

Pe prima coperta sunt prezentate, de regulă, autorul, titlul, editura, faptul că este roman și ca face parte din seria de autor;

dscn8017

Pe coperta cu numărul doi se afla informații despre autor și cele mai importante opere ale lui (conținutul poate să difere de la o carte la alta);

dscn8025

Pe coperta a treia se afla descrierea cărții și alte lucrări care fac parte din seria de autor;

dscn8023

Pe ultima coperta, adică pe cea de-a patra se găsește o imagine a autorului, ISBN-ul  și inpresii cu referire la carte;

dscn8018

Cotoruleste partea de legătură dintre coperți, de obicei convexă (rotundă) sau dreaptă. Este cea mai vizibilă parte a cărții puse pe raft. Poate fi simplu, ornat, cu sau fără nervuri, titlul, autorul și editura etc.;

dscn8022

Blocul cărții – este suma filelor unei cărți, alcătuită din fascicule suprapuse, cusute sau lipite în ordinea numerică a paginilor şi tăiate pe trei laturi.

dscn8021

Acuma, după ce cartea a prins viaţă, scriitorul trebuie să se întâlnească cu un pictor, ca ilustrațiile cărții să fie pe placul utilizatorilor. După aceasta, manuscrisul cu tot cu desene ajunge la editură, unde cartea va fi citită, aranjată şi redactată. Editura trimite cartea la tipografie, aici cartea trece mai multe procedee, ca: turnarea literelor, imprimarea, broşarea, desingner etc. Astfel, pe foile, care cândva erau copaci în pădure, apar poveştile, basmele, nuvelele, romanele, noastre dragi. Cartea va ajunge la librărie, iar de acolo – la bibliotecă și în casa ta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s