egalitateÎn întreaga lume la data de 10 decembrie este marcată tradiţional – Ziua Internațională a Drepturilor Omului. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, ceea ce a simbolizat dintotdeauna documentul de bază al umanităţii în ceea ce priveşte drepturile fundamentale.

La Chişinău, această zi este marcată în fiecare an printr-un şir de evenimente dedicate acestei zile, printre care şi Festivalul Filmului dedicate Drepturilor Omului. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 2-8 decembrie 2016 la cinematograful „Odeon”.

declaratia-universala-a-drepturilor-omuluiPeste 50 de filme documentare şi artistice de scurt şi lung metraj la tematica drepturilor omului, au fost proiectate publicului larg. La fel, a fost organizată şi o expoziţie de picturi ce are drept scop promovarea şi respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, iar nouă persoane cu necesităţi speciale au fost instruite să filmeze  şi să editeze spoturi video cu ajutorul telefonului mobil.

3_oct_062Acest festival se află la a cincea ediție și, în acest an, a revenit cu sloganul – “Cunoaște-ți drepturile prin film”, un îndemn pentru publicul di Republica Moldova să reflecteze asupra drepturilor lor prin intermediul filmului.

Pe toată perioada festivalului au fost proiectate 18 scurtmetraje documentare produse în R. Moldova și alte 39 producții internaționale. Printre proiecțiile prezentate au fost filme din R. Moldova, SUA, Marea Britanie, Polonia, Franța, Italia, Finlanda, Norvegia, Slovacia, Mexic ș. a.

Pe parcursul a șapte zile de festival, au fost propuse pentru discuție șapte domenii ale drepturilor omului, și anume: dreptul la libertatea de exprimare, drepturile persoanelor cu disabilități, drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, malpraxisul medical și încălcarea drepturilor pacienților, drepturile omului în societățile în tranziție, violența în familie, diversitate și nediscriminare.

dscn7414

Proiecțiile au fost însoțite de paneluri tematice de discuții oferind astfel publicului present în sală, o platformă de comunicare cu specialiștii și experții în domeniul drepturilor omului, avocați și funcționari publici, reprezentanți ai guvernului și ai societății civile.

dscn7419Tot în cadrul Festivalul Filmului dedicat Drepturilor Omului, s-a desfășurat și o Școală de Film Mobil  pentru persoanele cu disabilități. Astfel, nouă persoane cu necesități speciale au fost instruite să creeze filme la tematica drepturilor omului și să propună o soluție pentru problemele reflectate în filmele realizate de ei. În acest scop, organizatorii au pus la dispoziția participanților câte un telefon mobil. Toate lucrările produse în cadrul Școlii de Film Mobil au fost proiectate pe 8 decembrie 2016, în ultima zi a Festivalului iar cel mai bun film realizat în cadrul acestei școli, a fost premiat.

Acest eveniment a subliniat o dată în plus cât de important este pentru noi să ne cunoaştem drepturile şi să le putem apăra.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s