Biblioteca "Onisifor Ghibu", Biblioteca Municipală "B. P. Hasdeu", Chișinău citește, oră de lectură

Oră de lectură. Fragment din „Arta refugii. O copilărie Transilvană” de Paul Goma

       În ziua de 26 octombrie 2016, în Sala Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, a fost organizată o oră de lectură în cadrul căreia s-a citit şi discutat un fragment din romanul „Arta refugii. O copilărie Transilvană” de Paul Goma. 

         Ultimele subcapitole „Să nu plângi”, „Să nu plângi” şi „Nu plâng!” au sensibilizat publicul în mod special, pentru că ele exprimă forma cea mai aprigă a durerii: râdem ca să înăbuşim plânsul. „Să nu plângi, când râde mama?” se întreabă personajul principal al romanului.

         După lecturarea subcapitolelor amintite mai sus, participanţii au selectat propoziţiile, frazele care sunt relevante pentru reconstituirea portretului mamei lui Paul Goma.
         „Mama mea nu s-a schimbat aproape deloc. Mama mea e mama mea, nu se schimbă – să nu plângi, că.
         Mama mea. Mama mea. Mama-mama-mama. Cea mai grozavă mamă din lumea-mare.
         Se opreşte la doi paşi de mine. Ţine buzele strânse. I-s strânse de tot buzele. Nu înţeleg, dar aşa e mama mea, grozavă; cu gura închisă, cu gura strânsă-pungă, zice tărişor:
       Regulamentul permite unei mame să-şi îmbrăţişeze copilul?”
         „Mă îndepărtează de la pieptul ei, mă priveşte, îmi râde, apoi iar mă apropie şi mă strânge tare-tare. O strâng şi eu – nu prea tare, am crescut mult, nu-mi pot controla forţele.”
         „Dar mama râde şi face din cap, aşa, că adică, ia te uită ce forţă! Mă îndepărtează, mă apropie, râde, în continuare, însă cu lacrimi; râde cu icnituri de plâns, suspină cu chicote de râs. Şi tot plângând şi tot râzând şi tot mirosind a jeg şi a cacapipi şi a muced, mama mea îmi strecoară, îmi picură în ureche, pe silabe – cuvinte: scurte, numai subiecte, fără predicate.”

         Scena din finalul romanului, relevă şi o parte din portretul lui Paul devenit de curând un tânăr. El este copleşit de emoţii şi lacrimi, dovadă a faptului că trauma psihologică nu l-a abrutizat: „Să nu plângi, când râde mama?”.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s