Biblioteca "Onisifor Ghibu", bibliotecahasdeu

Aurel Scobioală – un om al ironiei fine (75 de ani de la naștere)

      
       În anul 2016 se împlinesc 75 de ani de la naşterea scriitorului Aurel Scobioală.
Cu această ocazie la biblioteca „Onisifor Ghibu” din capitală a fost inaugurată o expoziţie cu tema:  Aurel Scobioală – un om al ironiei fine (75 de ani de la naștere) dedicată marelui scriitor basarabean, trecut în lumea umbrelor atât de devreme dar care ne-a lăsat o bogată activitate literară.  S-a făcut o trecere în revistă asupra activităţii literare a regretatului scriitor pentru a aşterne astfel, încă o filă în calea uitării.
         Aurel Scobioală s-a născut la 17 septembrie 1941, în satul Mălăieşti, raionul Rîşcani. Absolvent al Institutului Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi.
Activează în calitate de pedagog şi director de şcoală, redactor la Televiziunea naţională, şef de redacţie la Editura „Literatura Artistică” (1976-1986). Apoi a fost Director general al Departamentului Edituri, Poligrafie şi Comerţ cu Cărţi (1992-1994), colaborator la Editura „Prut Internaţional”, consilier al Uniunii Scriitorilor. Debutează cu volumul de povestiri pentru copii „Cărăruie albă” (1974), urmat de alte cărţi pentru copii: „La menajerie” (1974); „Dincoace de poveste” (1977); „Băieţelul din Lună” (1980); „Viceversa hop” (1981); „Ce te-nvaţă o povaţă” (1987); „Marele fermier Buş-Lăbuş” (1999) ş.a. Volumele „Ispita” (1980) şi „Greu mai cresc bărbaţii” (1977) sunt destinate cititorului matur.

     Umorul fin, care îi caracterizează scrisul, îl definea şi ca om. Este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cea mai bună carte pentru copii (1987, 1999, 2000). Mai semnează volumele: „Ulciorul cu pătăranii” (1994); „Alt ulcior cu pătăranii” (2001); „Carte pentru cîini deştepţi” (2003, Premiul Salonului Internaţional de Carte pentru Copii, Iaşi, Chișinău); „ÎnvăţăMinte din vorbă cuMinte” (2003); „Scriitorii cînd erau copii” (2005, Premiul Ministerului Educaţiei din Republica Moldova). Menţiuni internaţionale: Diploma de Onoare „H. C. Andersen” (2006).
         În operele sale Aurel Scobioală a avut mereu tendinţa spre originalitate venind în faţa cititorilor săi, atât cei mici dar şi cei mai mari, de fiecare dată cu ceva nou, dar mereu actual, irepetabil, oscilând întotdeauna între „haz” şi „necaz”. Mereu altfel dar de fiecare dată acelaşi: ironic iremediabil şi plin de umor bonom. Iată cum motivează Aurel Scobioală aceste tendinţe, determinate şi de schimbul între generaţii, în aşa-zisa „prefaţă” în formă versificată la cartea Alt ulcior cu pătărăni apărută în 2001:
Cititorul şi „ulciorul”
Cică, ulciorul nu merge de multe ori
la izvor. Dar dacă e cu pătărănii,
merge. Nu la izvor, ci la cititor.
Dovadă e că primul „Urcior…”,
Apărut cu mai mulţi ani în urmă, a
Mers bine. Acum a venit alt cititor.
Vin şi eu cu „Alt urcior…”.
         Sau, aşa cum menţiona pe bună dreptate, criticul literar basarabean Eugen Lungu: „Aurel Scobioală se împarte egal între copiii serioşi şi adulţii neserioşi. Prozatorul ne pune să coborâm pe pământ, în cotidian, ne face să ne dăm seama de ridicolul ce ne joacă festa la fiecare pas, indiferent că suntem oportunişti sau nonconformişti, tradiţionalişti sau avangardişti, mari sau mici, tot personaje ale comediei umane”.
         Tot în acest context, confratele de condei, poetul Gheorghe Vodă menţiona: „Aurel Scobioală este un prozator-pom… Din lucrările sale se înfruptă mii de cititori – de la cei mai mici până la cei mai mari”. Scriitorul și Omul de cultură Aurel Scobioală s-a stins din viață la 3 iulie 2007 la Chișinău, lăsând cititorilor o bogată activitate literară adresată în mare parte copiilor, dar şi celor adulţi.
         Cu siguranţă urmele lăsate de scriitor în literatura din acest spaţiu cultural românesc, nu se vor şterge niciodată, scrierile sale sunt mereu actuale şi vor fi continuu exemple de reper pentru noii cititori şi tinerii care îşi încearcă talentul în arta literelor.
         Graţie activităţii prodigioase pe tărâmul literaturii şi a volumelor de o valoare literară deosebită, scriitorul s-a bucurat de o mare apreciere mai ales după trecerea în nefiinţă: gimnaziul din satul Mălăieşti, raionul Râşcani, unde s-a născut şi a copilărit regretatul scriitor, a fost numit în cinstea sa – „Aurel Scobioală”.
Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s