Biblioteca "Onisifor Ghibu", Kinderland, Liliana Corobca, prezentare de carte

Programul "Chişinăul citeşte o carte"

În cadrul Programului „Chişinăul citeşte o carte” am prezentat volumul intitulat „Kinderland” scris de Liliana Corobca.
         Liliana Corobca face parte din generaţia de tineri scriitori din Republica Moldova – s-a născut în 1975, în satul Săşeni, judeţul Orhei. Studiile sale sunt în domeniul filologic: a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, secţia română-latină şi este doctor în filologie la Universitatea din Bucureşti.
Este un roman care tratează, tema migraţiei, a lucrului în străinătate, şi încearcă să scoată la suprafaţă ce rămâne în urma celor plecaţi după ”bani lungi”.
         Fără personajul central, Cristina, romanul nu ar mai fi fost la fel, ar fi rămas doar problema spinoasă a plecărilor masive în străinătate. Alegând însă vocea unui copil, perspectiva este unică şi confruntă cititorul cu gândurile acestuia, cu dilemele şi nefericirile fetiţei, cu naivitatea, dar şi maturizarea precoce, cu aşteptarea continuă şi dureroasă, cu golul imens provocat de plecarea părinţilor la muncă în Italia (mama), respectiv Rusia (tatăl). Scriitoarea nu se opreşte aici.          Cristina are doi fraţi mai mici pe care trebuie să-i îngrijească şi niciun adult în gospodărie (pentru că da, acţiunea este plasată într-un sat din Moldova) – rudele sunt, de cele mai multe ori, indiferente faţă de situaţia copiilor ”părăsiţi” pentru ”bani lungi”, sau sunt neputincioase (cum este bunica, bolnavă).
         Romanul debutează cu o întâmplare haioasă: fratelui mijlociu, Dan, i s-a lipit, aproape de buric, o căpuşă. Sora lui, protectoare, încearcă să i-o scoată, dar se teme că-i va rămâne capul căpuşei acolo şi-i va suge tot sângele. Aşa că porneşte în căutarea unui adult care să-i ajute. Singurul om disponibil se dovedeşte a fi un bărbat de care copiilor le era frică.
         Cristina pare că îi povesteşte mereu mamei, chiar şi atunci când nu i se adresează direct şi vorbeşte despre ea la persoana a treia. Privirea ei înregistrează micile întâmplări din viaţa fraţilor – cum şi-au făcut prietene şi au avut parte de primul lor ”pupic”, cum îşi apără jucăriile de cei care vin în vizită pentru a le fura (pentru că nu este nimeni care să se impună în casă) şi fac percheziţii îndelungi înainte de a-şi lăsa partenerii de joacă să părăsească gospodăria, durerile lor fizice sau sufleteşti. Relatează bârfele satului şi micile scandaluri sau picanterii, impunând o judecată de valoare asupra lor (de exemplu, bărbaţii care se întorc de la muncă din străinătate cu alţi copii, adolescente care rămân singure în sat şi se prostituează sau violenţa unui vecin care îşi bate soţia atât de mult încât devine mijloc de divertisment). Încearcă să descrie viaţa, dorinţele şi neîmplinirile ei, în calitate de ”mămică” sau ”viitoare femeie” – surprinzător pasajul în care mărturiseşte că aşteaptă cu nerăbdare venirea menstruaţiei, de exemplu. Din când în când, îşi aminteşte de viaţa de familie (pe care Dan, fratele mijlociu, nu şi-o aminteşte, iar pe care Marcel nici n-a prins-o) şi de copilăria ei, de cele mai multe ori reprimate din pricina suferinţei pe care i-o provoacă.
Aşteptarea este o stare perpetuă în carte – unul dintre cele mai crude episoade este acela în care părinţii le spun copiilor că nu vor veni în vacanţă până când nu moare bunica, pentru a nu cheltui bani cu două drumuri. Cristina simte că este pusă în faţa unei situaţii grele: trebuie să aştepte să le moară bunica pentru a se bucura de întoarcerea părinţilor.

Viaţa unui sat, prin ochii unui ”copil mare, de 12 ani”, cu fragmente înduioşătoare, dar şi zile mai bune, cu o Moldovă săracă şi pustiită – toate acestea şi multe altele vă aşteaptă să le descoperiţi în cartea Lilianei Corobca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s