Arta succesului… e altfel! Cu acest slogan a început dezbaterea publică a proiectului Challenge, organizată ieri, 19 noiembrie, 2015, la Biblioteca „Onisifor Ghibu” de Dumitru Cuculescu, student la Academia de Studii Economice din R. Moldova.
„Proiectul Challenge reprezintă o mare provocare, căci după cum ştim întreaga viaţă a unui om e o provocare, iar noi trebuie să ne realizăm scopurile într-o metodă cât mai bună”, şi-a exprimat părerea Dumitru Cuculescu, organizatorul acestui proiect.
Pentru a fi mai productiv, treningul s-a desfăşurat în baza unui program bine structurat, ce includea trei secţiuni:
1. Ce este succesul şi cum să-ţi stabileşti scopurile pentru a avea succes.
2. Dezbaterea publică despre acţiunile care duc spre succes.
3. Cele 10 reguli ale succesului.
După unii autori în domeniu, succesul reprezintă rezultatul obţinut ca urmare a depunerii unui efort fizic sa intelectual.
Pentru a ne autoorganiza succesul trebuie să vedem care este scopul care ne impune să facem unele sau alte acţiuni.
Pentru a avea succes de multe ori ne bazăm pe cele 10 reguli ale succesului, cum ar fi:

De aici tragem concluzia că succesul consta în oameni, interacţiunea cu aceştia, valoarea în societate.