Un roman citit la puterea a treia…
Biblioteca „Onisifor Ghibu” rămâne până în prezent un deosebit generator şi provocator spre lecturi bune, selecte.
Programul „Chişinăul citeşte o carte” este hiper actual în anul acesta cu romanul „Ţesut viu. 10×10”, semnat de binecunoscutul scriitor, traducător şi redactor – Emilian Galaicu-Păun.
Alexandru Vlad insistă asupra faptului că: „Oricare din strategiile de lectură recomandate de autor în Îndreptarul său am adopta, până la urmă constatăm că Ţesut viu. 10×10 de Emilian Galaicu-Păun este un origami literar, aşa cum Rayuela lui Cortazar ar fi un şotron literar. Şi chiar dacă ajungem la această constatare, nu are prea mare importanţă, pentru că în scurtă vreme vom descoperi că autorul e băgat „până la coate, ca o moaşă comunală, într-o scriere ce s-ar vrea citită nu atât cu retina, cât cu diafragma”. Textul devine propria lui miză, ai cu el o relaţie osmotică, citim cu conştientul şi subconştientul oarecum concomitent (subconştientul este de-a dreptul provocat!), notaţia se transformă în joc de cuvinte, imediat ce şi-a împlinit prima menire, strălucirea se recuperează în fosforescenţă. Astfel, în carte se perindă sintagme şi titluri cunoscute (probabil şi unele necunoscute) care dau lecturii şi un etaj mnemotehnic. Îţi vine greu să păstrezi distanţa dintre demersul auctorial şi cel lectural. Dar asta face parte din miza cărţii. Ţesut viu. 10×10 este un tur de forţă şi presupune o lectură infinită, pe cât te ţin puterile”. 
O invitaţie mai frumoasă la lectură nici nu putem avea. Iată de ce elevii Liceului Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” l-au invitat pe scriitorul Emilian Galaicu-Păun să accepte un dialog cu ei, cei care au citit şi vor citit acest cuprins, pentru a vedea mai bine cum se întreţes lucrurile. Autorul a insistat ca intriga să rămână în plombaginatextului, iar cuvintele fără perdea, nici pe departe nu-s a unui autor atins de demenţie…
Emilian Galaicu-Păun a spus că romanul are o structură textualistă, în nici un fel de „Delta Dunării care adună toate apele – şi cele foarte curate, şi cele pline de mâl…”.
Considerăm că este oportun să vorbim şi despre acel Mic îndreptar de lectură, care a stârnit un sincer dialog al liceenilor cu scriitorul Emilian Galaicu-Păun, ce a durat 3 ore. Iată ce a spus autorul: Această carte nu ar fi trebuit niciodată scrisă, cel puţin pentru a nu prelungi suferinţele personajelor ei şi după moartea celor care l-au inspirat; pe de altă parte, a o lăsa nescrisă echivalează cu o mărturie falsă, prin omisiune. Dacă totuşi s-a întâmplat – adesea în ciuda unei împotriviri lăuntrice – se cuvine să precizez că citirea ei nu e cu putinţă fără a respecta acest avertisment auctorial: ORICE ASEMĂNARE CU O PERSOANĂ REALĂ ESTE RODUL IMAGINAŢIEI ACELEI PERSOANE”, ceea ce înseamnă că nici un fapt nu-i autobiografic, nu există însă faptă care să nu-şi aibă corespondentul – direct sau prin ricoşeu – în viaţa autorului, astfel încât acesta se simte în drept să exclame, flaubertian: „Tatăl (dar şi F., …n ş.a.) sânt eu!”.
Moderatorul acestei întruniri, criticul şi istoricul literar Vitalie Răileanu, i-a îndemnat pe cei prezenţi, dar şi pe profesorii şcolari inclusiv, să citească foarte atent acest roman, care-i unul dintre cel mai bun roman contemporan din ultimele două decenii, scris în acest spaţiu cultural românesc.
BIBLIOTECA „ONISIFOR GHIBU” 