

Leonida şi-a publicat prima carte de versuri, Piaţa Diolei, Ch., 1974, care confirmă o poetă receptată cu înţelegere şi chiar cu efuziune de debut. Buna primiere peste câţiva ani îşi are explicaţia în însăşi poezia cu care autoarea îşi făcea intrarea în arena competiţiilor literare, poezie de o reală prospeţime şi vogare a sentimentelor şi viziunii, stând până la un punct sub steaua tutelară a lui Blaga (confesiunea îi aparţine) şi într-un anumit contrast cu poezia mai “Chinuită” unor tineri din colegi.
Continuând tradiţia Blagiană, adoptând mai bine zis marile sugestii positive din poesia de tinereţe a acestuia, Leonia Lari a descoperit de fapt propriul său suflet liric şi totodată lumea de predilecţie spre care se îndreaptă gândul, meditaţia şi nostalgiile sale.

Apoi a urmat recitalul de poezie al elevilor de la Liceul Teoretic “Orizont”, Liceul Teoretic “Toader Bubuiog”, Gimnaziul “Nicolae H. Costin” şi Liceul Teoretic “Mircea Eliade”.

Noi am mai putea spune că o sensibilitate reală strabate poezia Leonidei, reflectându-ne un suflu al marilor înfiorări în faţa tainelor lumii şi ale vieţii. Poeta are gestul larg, privirea surprinzătoare, simţirea temeinică: (Întâlnirea în cer, p.270) “Au înflorit salcâmii. Peste vale / Se-mprăştie miresmele cereşti / Şi toate, în sfârşit, ar fi la cale, / Dar tu nu eşti, tu nicăieri nu eşti. / O stranie dulceaţă-ntruna vine / Din aer şi se cere în cuvânt, / Dar nici un drum nu duce către tine, / Tu nu eşti pur şi simplu pe pământ. / De dor, pornesc şi eu pe-un gând prinspaţiu. / Las casă, masă şi serviciu, şi scris, / Mă las într-o zburare fără spaşiu, / Din închisoare într-un câmp deschis.” Probabil această Întâlnire în cer pe Marginea lacrimei conturează un deosebit profil liric, demn de un capitol aparte din Antologia Poeziei basarabene de azi.