Anul Dumitru Matcovschi, Biblioteca "Onisifor Ghibu", conferinţă ştiinţifico-literară, Daria Radu, Federația Internațională a Femeilor Pentru Pace în Lume

Manifestare dedicată comemorării lui Dumitru Matcovschi

       În ultima zi a lunii septembrie, la Biblioteca “Onisifor Ghibu” a avut loc o manifestare dedicată comemorării  lui Dumitru Matcovschi.
      La această conferinţă literar-ştiinţifică au fost prezenţi membrii Federaţiei Femeilor pentru Pace în Lume din Moldova ( FFPLM), fondată pe 16 februarie 1995 şi înregistrată pe 25 decembrie 1997, care a evoluat continuu până în prezent, realizând numeroase proiecte educaţionale, culturale, de caritate şi de îngrijire a sănătăţii.
         Obiectivele acestei Federaţii sunt unirea eforturilor femeilor pentru a păstra  pacea în familie, societate şi în lume; recunoaşterea valorilor sociale şi crearea statutului lor social; respectarea drepturilor mamei şi a copilului; combaterea viciilor sociale şi eliminarea sărăciei.
 

      Raisa Brăduţanu, Preşedintele Federaţiei Femeilor pentru Pace în Lume, filiala  din Moldova, a adus mulţumiri publicului pentru prezenţă, menţionând   importanţa operei literare a lui Dumitru Matcovschi şi contribuţia adusă atât culturii românilor din Basarabia, cât şi celor de peste Prut.



       Daria Radu, compozitoare, dirijor de cor, profesoară, o mare prietenă a lui Dumitru Matcovshi, ne-a onorat cu prezenţa, menţionând că la baza melodiilor este cuvântul, iar un vers bun naşte o melodie bună. Este fericită că în această zi specială ne poate alina sufletele cu creaţiile sale muzicale. Compozitoarea a interpretat un şir de piese scrise pe versurile lui Dumitru Matcovshi:  “Dragostea de viaţă” una dintre cele mai indrăgite piese ale compozitoarei, “De când te-am iubit, nişte munţi sau tocit”- piesa îndrăgită de primul primar al oraşului Chişinău, Nicolae Costin. De asemenea, doamna Radu a interpretat şi piesele “Nu mi-e dor de-o floare rară care creşte-n altă ţară”, “Duşmanii”, “ A noastră-i Basarabia”, “Iubiţi părinţii cât mai sunt” – o piesă solicitată la numeroase spectacole şi îndrăgită de toţi , valsurile “Sfârşit de toamnă”, “Spune-mi că sunt floare de mai”, “Trandafir s-a scuturat, Trandafir a înflorit”, realtându-ne că piesa “Întreabă-mă“ a fost interpretată de Maria Bieşu şi a luat premiul întâi la festivalul “Crizantema de argint” şi multe alte piese care îţi alină sufletul.

  

        Apoi au fost recitate poezii din creaţia Dumitru Matcovschi de trei domnişoare –Mihaela Găluşcă cl. a VIII-a Liceul Teoretic “Dante Alighieri”, Podgornîi Cristina şi Paşcan Tatiana, masterante în anul I la USM, Facultatea Litere.

   

    Ludmila Bolboceanu , profesoară universitară, a mulţumit poetului pentru ceea ce a scris şi ne-a lăsat în urma lui, menţionând: “ Dumitru Matcovschi n-a murit, el s-a dus în lumea îngerilor. Mă închin în faţa acestui poet care n-a îngenunchiat nicicând. Poetul a trăit modest şi a scris modest, n-a fost apreciat la justa lui valoare pentru că n-a ştiut să se linguşească. Trebuie să ne amintim mereu de oamenii tari cu firea, cu sufletul curat. Să lăsăm invidia şi ura că a umplut lumea şi să ne iubim! “

   

       Vitalie Răileanu, cercetător şi critic literar, directorul Bibliotecii “Onisifor Ghibu”, a vorbit despre clipele frumoase petrecute cu poetul Dumitru Matcovschi când au lucrat împreună la cartea “Amarele Confesiuni” şi a menţionat că: “Dumitru Matcovschi este aici mereu, în preajma acestor cărţi, în preajma noastră.”

   

      Serafima Sava, primul preşedinte al Filialei din Moldova a Federaţiei Femeilor pentru Pace in Lume, a menţionat că Daria Radu este o femeie cu suflet mare, un compozitor, un poet şi întâlnirile cu ea o duc cu 20 de ani în urmă.

    

     La activitate a fost prezentă Miki Kutsuzawa, responsabilă pentru Federaţia Internaţională a Femeilor pentru Pace în Lume, reprezentanta Japoniei. Miki Kutsuzava şi-a exprimat regretul că n-a putut în decurs de 20 de ani să ajute mai mult ţara noastră. De fiecare dată când vine aici întâlneşte lucruri care o întristează şi o fac să sufere, dar totuşi s-a regăsit mereu în bunătatea oamenilor Moldovei, adresând un îndemn sincer:  cei care suntem cu inima curată de moldovean trebuie să păstrăm această ţară frumoasă – Moldova.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s