Din start a devenit evident faptul că ediţia a treia a Conferinţei Naţionale a pedagogilor şi-a organizat lucrările sub un generic motivaţional la acţiune pe termen lung. Conferinţa a fost organizată de filiala din Moldova a AGIRo (Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România) şi Centrul de Resurse Didactice „Învăţătorul modern”, iar misiunea acestei asociaţii este formarea competenţelor pedagogului modern. „Succesul este şi valoarea noastră, iar noi tindem să fim oameni de valoare”, – a fost îndemnul adresat în cuvântul de salut de către Mariana Marin, preşedinte AGIRoMd, către cei peste o sută de pedagogi reuniţi în Sala Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu” cu un singur gând: împărtăşirea experienţei proprii şi cunoaşterea unor noi bune practici educaţionale şi instructive ale pedagogilor.
Prin conexiunea Skype a fost prezent la conferință, cu un cuvânt de încurajare și de salut, preşedintele AGIRO, dl Viorel Dolha, care a ţinut să specifice, că este destul de memorabil faptul că această Conferinţă are loc în Biblioteca „Onisifor Ghibu” din Chişinău, deoarece Onisifor Ghibu a fost un binecunoscut pedagog român, militant pentru educaţia şi învăţământul bazat pe spiritul naţional, iar în acest an se împlinesc 100 de ani de la Marele Congres al Pedagogilor din România (1914, Suceava), la lucrările căruia a luat parte şi Onisifor Ghibu.



După implicarea în mai multe exerciţii, discuţii, dialoguri, jocuri creative etc., participanţii au fost de acord cu concluziile emise de formatori: orice idee trebuie susţinută, încurajată, ideile frumoase sunt apoi transformate în viziuni pentru a fi ulterior realizate. Iar aceasta depinde de noi, de fiecare în parte şi de comunitatea socială în care trăim.
Aşteptăm ca procesul de învăţare să înceapă de la profesor? Greşit! Trebuie sî înceapă de la elev – de la conştientizarea necesităţii studiului pentru viaţa şi soarta sa!