La îngemănarea celor două anotimpuri, în ziua de 28 februarie, Biblioteca „Onisifor Ghibu a găzduit activitatea de final a unui frumos și deosebit program – Zilele Grigore Vieru, ediția a cincea – organizate în parteneriat cu Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Liceul Teoretic „Al. Ioan Cuza”, Liceul Teoretic „Gheorghe Asache”, Liceul „Nicolae Iorga”, Gimnaziul „Nicolae Costin” și Liceul „Toader Bubuiog” din Bubuieci, sub extraordinara moderare a doctorului în filologie, profesoara de limba și literatura română Veronica Postolachi.


Atât în evoluările participanților la recitalul poetic, cât și în succintele comunicări ale unor elevi, s-a conturat imperativicul: Grigore Vieru este un mare și adevărat poet, un adevărat patriot al țării sale.
Cartea vieții lui în inimi ne pulsează și ne influențează viața prin cântecul de dor, prin curata și pura lui poezie!
Programul atât de variat și impresionant, prezentat de elevi, i-a ținut pe toți vrăjiți timp de trei ore, într-o nouă frumusețe spirituală, iar participanții-oaspeți și-au deschis cu bunătate inimile să-i primească, pentru a-i duce Poezia mai departe prin spiritul dreptății și a adevărului.