Biblioteca "Onisifor Ghibu", colecţiile bibliotecii, expoziţie virtuală, Ziua Bibliografiei

Astăzi este Ziua Bibliografiei


Informaţia este o treaptă spre cunoaştere !

Sub acest generic s-au derulat activităţile programate pentru această zi: reviste bibliografice, prezentări de biobibliografii editate de BM „B. P. Hasdeu”, prezentări de materiale bibliografice de promovare a colecţiilor şi a materialelor informaţionale de promovare a serviciilor bibliotecii, expoziţii de carte de referinţă din colecţiile bibliotecii, etc. Invitaţii speciali ai activităţilor au fost elevi de la Liceul „Minerva” şi studenţi de la Colegiul Politehnic.


Prezentăm mai jos un colaj de materiale bibliografice şi de informare despre colecţiile bibliotecii „Onisifor Ghibu”

Cărţi noi în colecţiile bibliotecii


Expoziţie virtuală


Literatură artistică

Adler, Elizabeth. Totul sau nimic / Elizabeth Adler; trad. : Dagmar H. Popescu. – Bucureşti, [s. a.]– 416 p.
Laguna, California, este renumită pentru străzile ei sigure, casele luxoase şi plajele întinse. Este şi locul unde tocmai a dispărut Laurie Martin, o tânără frumoasă, agent mobiliar. Poliţişti suspectând ce este mai rău, se agită să-i găsească trupul neînsufleţit şi îl consideră pe ultimul ei client drept principalul suspect.

Plictisită de predarea dreptului, avocata Marla Cwitowitz vrea să devină detectiv particular, în echipă cu Al-Giraud – expoliţist şi amant sexi. Ea are stele în ochi, visuri măreţe şi convingerea că bărbatul acuzat este nevinovat. Cinicul Giraud, care are şcoala străzii nu este chiar aşa de sigur. Dar în curând Marla şi Al dau peste dovezi care vor schimba absolut tot ce au crezut până atunci despre acest caz. Pentru că, pe măsură ce se apropie de evazivul asasin, se trezesc faţă în faţă cu un adevăr care te înfioară – unul care poate întoarce complet acest caz… sau îi poate costa pe amândoi, viaţa…
Calvino, Italo. Palomar / Italo Calvino ; trad. : Geo Vasile. – Iaşi, 2004. – 216 p.
Italo Calvino recunoaşte că fiecare dintre cele douăzeci şi şapte de naraţiuni ale cărţii oglindeşte o experienţă personală, astfel încât „Palomar” poate fi citit şi ca un jurnal intim de evenimente şi cugetări pentru minte, inimă si literatură. „Palomar” este cartea cea mai apreciată de publicul american, numele lui Calvino fiind mereu asociat postmoderniştilor europeni. Purtător de cuvânt al acestuia, domnul Palomar face parte din tipologia căutătorilor de adevăr de-a lungul unei parabole dramatice, din care nu lipsesc îndoiala, resemnarea, ironia.


Chang, Lan Samantha. Moştenire/ Lan Samantha Chang ; trad. : Diana Gierling. – Bucureşti, 2008. – 316 p.
Un roman de debut captivant care spune povestea unui triunghi amoros creat într-o familie dintre cele mai distinse. În 1931, abandonate după sinuciderea mamei lor, tânăra Junan şi sora ei Yinan fac un pact, să nu se părăsească niciodată. Cele două fete sunt inseparabile până când lui Junan i se impune să se căsătorească şi face greşeala de a se îndrăgosti de soţul ei soldat. Când japonezii invadează China, Junan şi soţul ei sunt despărţiţi. Neputând să-l urmeze în teatrul de război, Junan face greşeala de a o trimite pe sora ei după el. Plasată în China şi în America, pe fondul haosului politic şi al transformărilor sociale, povestea este narată de fiica lui Junan, Hong, care e obsedată de influenţa ei asupra propriei vieţi. „Moştenire” urmăreşte cu măiestrie ecoul trădării de-a lungul generaţiilor şi explorează natura evazivă a încrederii.



Dessila, Octav. Iubim : [roman] / Octav Dessila. Vol. I. – Bucureşti, 2010. – 304 p.
Octav Dessila începuse, probabil, să asimileze succesul de librărie cu apoteoza scriitoricească şi se construia pe sine ca personaj: autorul matur, dispus să filosofeze, dar să şi fie hâtru, trăind viaţa cu aceeaşi poftă cu care devora promisiunea recunoaşterii oficiale, bineînţeles adulat de publicul feminin şi de cel nostalgic-patriarhal. Îl recunoaştem, aici, pe Neculai Brateş, eroul din Iubim, scriitor (romancier laureat!) şi universitar cu mare priză la auditoriul de vârste diverse, al cărui protectorat amoros, apoi conjugal, şi-l dispută cu fervoare două superbe adolescente, Dana Boian şi Aniuta Golub, liceene din dulcele târg al Ieşilor. Ce ar putea fi mai flatant pentru un bărbat în floarea vârstei? Posibilitatea de a jongla cu suflete, dreptul seniorial de a alege îl poartă pe Neculai Brateş pe rogvaivul unui curcubeu erotizant: în aceeaşi noapte, el îşi arogă privilegiul de a o respinge pe Aniuta şi se lasă, cu graţie voit desuetă, cucerit de scrisoarea imperativă a Danei, vlăstarul ultimei familii aristocratice veritabile din Moldova ancestrală…   


Dessila, Octav. Iubim : [roman] / Octav Dessila. Vol. II. – Bucureşti, 2010. – 288 p.
Pe de o parte, fastul enumerărilor plastice care trece în revistă, nostalgic, stilul de viaţă patriarhal, însufleţind pagina cu aromele persuasive ale unui trecut fabulos, pierdut în mit; pe de altă parte, naturalismul cu accente de fapt divers, care încearca să pună în scenă dramele cotidianului, trimiţând arhaicul în ţărână la orişice contact violent cu noul gregar, cu modernitatea încă nedigerată complet.





Dessila, Octav. Iubim : [roman] / Octav Dessila. Vol. III. – Bucureşti, 2010. – 240 p.
Poate că realitatea crâncenă a razboiului să fi transmis autorului dorinţa de evaziune într-un Iaşi livresc, boem şi, totuşi, tragic? Între popota regimentului din stepa precaucaziană şi cârciuma pitorească a Feigăi Papiş din roman să se fi ţesut niscaiva legături informale, pe filiera aburilor de mâncare promiţând o resurecţie gourmet a unui suflet altminteri bântuit de şrapnele?



Fitzpatrick, Becca. Crescendo/ Becca Fitzpatrick ; trad. : Smaranda Câmpeanu. – Bucureşti, 2011. – 319 p.
O intrigă de coşmar, un mister copleşitor, un înger păzitor de temut…
Nora ar trebui să ştie că viaţa ei este departe de a fi perfectă. Deşi cu ajutorul lui Patch, iubitul şi îngerul ei păzitor, a scăpat cu viaţă dintr-o serie de incidente cu totul neobişnuite, primejdia e departe de a fi trecut. Relaţia cu Patch nu este în cel mai bun moment al ei, iar Marcie Millar pare mai hotărâtă ca oricând să-i facă Norei viaţa un coşmar. De parcă nu ar fi de-ajuns, un nor duşman încearcă să o distrugă, iar moartea tatălui ei rămâne în continuare un mister. Cum Patch nu numai că nu îi răspunde la întrebări, dar pare chiar să-i stea în cale, Nora se vede nevoită să afle răspunsuri de una singură.
Nu se anunţă o vară prea tihnită, nu-i aşa?
Fanii genului care s-au plictisit de vârcolaci şi de vampiri vor primi bucuroşi această nouă apariţie din adâncurile întunericului.”

Fitzpatrick, Becca. Îngerul nopţii/ Becca Fitzpatrick ; trad. : Simona Toroscai. – Bucureşti, 2010. – 271 p.

Pentru Nora Grey, dragostea nu face parte din plan. Nu s-a îndrăgostit niciodată de vreun băiat, în ciuda eforturilor depuse de Vee, prietena ei cea mai bună. Dar zâmbetul şăgalnic şi ochii pătrunzători ai lui Patch o atrag mai presus de orice raţiune. Patch pare să se afle oriunde este şi ea şi pare să o cunoască mai bine decât prietena ei cea mai bună, iar Nora nu se poate decide dacă să-i cadă în braţe sau să fugă din calea lui cât mai departe. După o serie de întâmplări înspăimântătoare, tânăra se găseşte prinsă într-un joc al răzbunării unde nimeni nu este ceea ce pare a fi, taberele se schimbă şi ascund secrete periculoase. În mijlocul unui străvechi conflict între nemuritori şi îngerii căzuţi, Nora trebuie să-şi înfrunte temerile şi să lupte pentru viaţa şi dragostea ei, iar o alegere greşită o poate costa viaţa.

Hasdeu, Bogdan Petriceicu. Scrieri. Vol. 9: Studii de lingvistică şi filologie / Bogdan Petriceicu Hasdeu. – Chişinău, 2012. – 564 p.

Înacest volum sunt examinate problemele de lingvistică teoretică desprinse din opera marelui învăţat, apoi cele care se referă direct la studiul istoric al limbii române. Opera lui Hasdeu, a avut, încă de la început, un ţel patriotic constant, mărturisit de multe ori: dovedirea, prin cercetarea originilor şi evoluţiei limbii, a continuităţii noastre în cursul Evului Mediu în teritoriul în care ne aflăm astăzi. Trecând peste unele erori, inerente epocii în care a apărut, opera lingvistică şi filologică a lui B. P. Hasdeu este mereu actuală.

Hasdeu, Bogdan Petriceicu. Scrieri. Vol. 15: Publicistică politică. Partea I / Bogdan Petriceicu Hasdeu. – Chişinău, 2012. – 516 p.

Prin modul în care a fost înţeleasă şi practicată de autor, publicistica politică hasdeiană topeşte într-un întreg observaţii directe, caracterologice şi de comportament, reflecţii asupra vieţii sociale şi politice, incursiuni în istorie, în economia politică şi în sociologie, în etnologie şi chiar în filologie, precum şi numeroase cugetări de natură filosofică, priviri ale faptelor vremelnice în perspectiva eternităţii. Pentru cine doreşte să se elucideze asupra sistemului de gândire a savantului, publicistica politică constituie o sursă fundamentală, neutilizată încă.

Hasdeu, Bogdan Petriceicu. Scrieri. Vol. 16: Publicistică politică. Partea II / Bogdan Petriceicu Hasdeu. – Chişinău, 2012. – 516 p.
Parcursă astăzi, în integralitatea ei, publicistica politică hasdeiană ni se relevă cu mult mai importantă decât s-a bănuit. Ea păstreză vibraţiile „sufletului uraganic” al autorului, îngrijorat de prezentul şi mai ales de viitorul ţării, transmiţându-ne ceva din tensiunea acelor ani de zbucium, de curaj extraordinar şi de angajare totală.

Marinescu-Jianu, Romeo. Spre lumi necunoscute sau Geniul mişcării/ Romeo Marinescu-Jianu. – Braşov, 2013. – 116 p.
Cetăţean al timpului său,poetul se adresează celor de-o seamă, cu aceeaşi educaţie, cu aceleaşiconvingeri, cu aceeaşi scară de valori – este o întâlnire la care-i place să fie ascultat, să-i fie urmărită demonstraţia cu atenţie căci s-a pregătit o viaţă pentru această expunere. Versurile lui Romeo Marinescu-Jianu sunt o punte între două vremuri.

Păunescu, Adrian. Poezii cu un singur punct/ Adrian Păunescu. – Bucureşti, 2011. – 336 p.

Dacă destinul are un sens unic, dinspre viaţă către moarte… Dacă noi toţi suntem cuprinşi într-un şah pe care–l joacă Dumnezeu… dacă viaţa ar fi o cartelă cu un număr limitat de impulsuri… atunci  încearcă “să fii atât de departe de relele lumii/ încât orice veste rea/care vrea să te-atingă/să nu ajungă la tine/decât după ce/devine istorie.”  Sunt doar câteva dintre “Poeziile cu un singur punct” ale lui Adrian Păunescu. Sunt poezii unice. Sunt crâmpeie de viaţă. Sau din realitatea imediată. Ar merita să le învaţăm pe de rost – dar nu ca să ne asculte cineva! –  ci pentru că sunt un fel de alfabet pentru sufletul nostru. Pentru femei si bărbaţi. Pentru dragoste şi libertate. Pentru oameni în general, dar mai ales pentru noi, românii. Sunt un spectacol de forţă, pasiune şi viziune. Sunt o reprezentaţie tumultoasă a unui destin care se va confunda pentru eternitate cu poezia: destinul lui Adrian Păunescu.

Popescu, Dumitru Radu. Vânătoarea regală/ D. R. Popescu. – Bucureşti, 2011. – 379 p.
Felul în care a fost întâmpinat romanul Vânătoarea regală arată succesul unei teme susţinute cu forţa de D.R. Popescu:cea a «satului demonizat». Satul demonizat, nu-i aşa, de personajele «lumii noi». De «îngerii căzuţi». Succesul de care s-a bucurat romanul chiar în momentul apariţiei arată că era o carte aşteptată. Care a învins doctrina, raportul oficial.
Trollope, Joanna.Nurorile / Joanna Trollope ; trad. : Alina Rogojan. – Bucureşti, 2011. – 319 p.
Când cel mai mic dintre cei trei fii ai lui Anthony şi Rachel Brinkley se însoară, nimeni nu este pregătit  pentru schimbarea profundă pe care acest eveniment o va provoca în familie. Din motive diferite, celelalte două nurori nu au putut să se opună influenţei materne pe care Rachel a continuat să o exercite asupra fiilor ei, ceea ce a făcut ca întreaga familie să rămână în continuare strâns legată de casa părintească din Suffolk. Dar Charlotte  foarte tânără, foarte frumoasă şi foarte alintată  nu are de gând să îşi împartă autoritatea cu proaspăta soacra şi îşi propune să schimbe echilibrul de forţe. Curând, Rachel descoperă că începe să piardă controlul şi nurorile devin mai importante pentru fiii ei decât ea însăşi un transfer inevitabil de loialitate, care declanşează furia lui Rachel, afectează liniştea lui Anthony şi provoacă valuri neaşteptate în cele trei căsnicii.

Trollope, Joanna. O altă familie / Joanna Trollope ; trad. : Alexandru Maniu. – Bucureşti, 2011. – 318 p.
Chrissie a fost întotdeauna convinsă că Richie o iubeşte – şi că a făcut asta în toţi cei douăzeci şi trei de ani petrecuţi împreună – căci şi-au construit împreună o familie fericită, au o casă frumoasă şi trei fete încântătoare. Însă Richie nu a făcut niciodată pasul firesc – să divorţeze de prima soţie, Margaret, cu care are un băiat, Scott. Deşi aparent prima familie aparţine trecutului, Chrissie îşi dă seama că nu mai poate ignora existenţa acesteia când, brusc şi şocant, Richie moare, lăsând prin testament fiului său pianul valoros care i-a consacrat cariera de muzician. Vechi resentimente, frustrări şi gelozii trebuie acum să-şi găsească o cale de rezolvare, iar confruntarea dintre trecut şi prezent are pentru toţi un rezultat pe care nimeni nu putea să-l prevadă.

Literatură cognitivă

Antrobus, Laverne. Nu mă port urât: Să înţelegem comportamentul copiilor noştri / Laverne Antrobus ; trad. : Carmen Neacşu. – Bucureşti: Curtea Veche Publishing, 2009. – 176 p.
Rolul de părinte ne provoacă mereu în asemenea măsură, încât nu e de mirare că este presărat cu bune şi rele. Lipsa de pregătire şi componenţa emoţională – indispensabilă – îşi spun cuvântul chiar şi asupra celui mai puternic om. De aici rezultă că a fi părinte poate fi deopotrivă cea mai frumoasă şi cea mai dificilă experienţă pe care o vor avea vreodată mulţi dintre noi. Însă bucuria simţită atunci când ne vedem copilul dezvoltându-se şi realizarea faptului că am avut o contribuţie pozitivă la această dezvoltare este ceea ce ne stimulează pe toţi. 


Enciclopedia medicală a familiei: Ghidul unui corp sănătos, vol. I ; trad. : Horia Bălan. – Bucureşti, 2011. – 191 p.
Să ştii să te îngrijeşti înseamnă înainte de toate să te adresezi în cunoştinţă de cauză medicului, să înţelegi bine ce îţi indică şi să îi urmezi corect prescripţiile.Să ştii să te îngrijeşti înseamnă a cunoaşte, chiar dacă doar elementar, primele manevre pentru a salva o persoană în pericol. Intervenţia pentru primul ajutor reprezintă o atitudine de responsabilitate civică. Învăţarea primelor manevre ar trebui să înceapă în şcoala primară, să continue şi să se dezvolte ori de câte ori este posibil. 

Enciclopedia medicală a familiei: Viaţa sexuală, vol. II ; trad. : Rodica Chirculescu. – Bucureşti, 2011. – 190 p.
Relaţiile sexuale se află la temelia istoriei vieţii pe Pământ: de desfăşurarea şi de organizarea lor depinde fecundaţia, etapa iniţială a reproducerii indivizilor şi a supravieţuirii populaţiilor. Educaţia sexuală trebuie începută foarte devreme, astfel încât să se integreze natural în cunoştinţele tinerilor şi să nu pară un sector rezervat adulţilor. Această educaţie trebuie să prezinte şi principalele riscuri legate de raporturile sexuale şi mijloacele eficiente de prevenire a lor.

Enciclopedia medicală a familiei: Prevenirea şi tratamentul principalelor afecţiuni, vol. IV ; trad. : Claudia Apostu. – Bucureşti, 2011. – 192 p.
Omai bună cunoaştere a bolilor importante ne permite uneori să le evităm sau, cel puţin, să acţionăm chiar din momentul apariţiei lor, ceea ce asigură de cele mai multe ori vindecarea lor. Acesta este obiectivul lucrării de faţă, care se adresează publicului larg, iar în concluzie, se fac recomandări pentru a şti cum să trăim mai bine şi să îmbătrânim frumos.

Enciclopedia medicală a familiei:creierul şi organele de simţ, vol. VIII ; trad. : GRAAL SOFT SRL. – Bucureşti, 2011. – 192 p.
Acest volum vă dă posibilitatea să descoperiţi marea complexitate a creierului, un ansamblu de celule, capabile chiar de a născoci lucruri, bogăţia şi fragilitatea sa, precum şi necesitatea vitală de a avea grijă de el în orice clipă. „Enciclopedia medicală a familiei” este o carte de referinţă, care cuprinde sfaturi, investigaţii medicale şi explicaţii ale specialiştilor. 



Farndon, John. 50 de idei genialecare au schimbat omenirea / John Farndon ; trad. : Graal Soft. – Bucureşti: Litera Internaţional, 2012. – 304 p.
50 de idei genialeeste o fascinantă călătorie de descoperire a celor mai importante idei pe care le-au avut vreodată oamenii. Scopul cărţii este să ne provoace curiozitatea şi să ne facă să medităm la ceea ce contează cu adevărat – care sunt ideile de care avem nevoie şi care sunt cele de care ne putem lipsi. Trecerea în revistă a celor 50 de idei geniale mai are un scop – de a glorifica ingeniozitatea, bogăţia de idei strălucite pe care le-au avut oamenii de-a lungul secolelor.

Gontier, Thierry. Marile opere ale filosofiei antice / Thierry Gontier ; trad. : Ioana Drăgan. – Iaşi: Institutul European, 1996.
Nu este inutil de a reitera importanţa reflecţiei asupra marilor idei filosofice aşa cum ne-au fost ele transmise în operele scrise din sec. IV a.Ch. până în zilele noastre. Este vorba desigur nu de a gândi ca la nişte autori din trecut, ci de a gândi împreună cu ei. Lectura simplelor extrase izolate din contextul lor este insuficientă pentru a angaja un veritabil dialog filosofic. Studiosul sau nespecialistul în filozofie, este adesea descurajat de dificultatea lecturii din marele opere, fie din cauza unui vocabular esoteric, fie din cauza întinderii cărţii. Această lucrare permite o primă abordare şi oferă o lectură mai uşoară. 

 Lehoucq, R. Legile lumii: Mediul înconjurător explicat cu ajutorul fizicii / R. Lehoucq ; trad. : Andrei-Paul Corescu. – Chişinău: Arc, 2011. – 160 p.
Legile lumii sunt legile mediului în care trăim. Ele pot fi observate în realitatea cotidiană, în natură, în sport sau în tehnică. Astfel, fizica acţionează pretutindeni în jurul nostru. Cunoscători ai acestor „legi ale lumii”, autorii acestei cărţi ne propun să-i însoţim în explorarea acestora, într-o serie de texte scurte şi accesibile.

Mihailciuc, Constantin. Probleme şi teste de chimie organică / Constantin Mihailciuc. – Bucureşti: ALL, 1998.
La elaborarea caestei lucrări s-au urmărit mai multe aspecte: o introducere prin exerciţii ; propunerea spre rezolvare a unui număr însemnat de diverse probleme de chimie organică, structurate pe clase de compuşi organici; tratarea completă a aspectelor de izomerie în chimia organică; clasificarea unor noţiuni teoretice privind mecanismele de reacţie în chimia organică. În scopul verificării cunoştinţelor se propun câteva teste de chimie organică, necesare candidaţilor la examenele de admitere în facultăţile de medicină şi farmacie.
 
Moran, Elizabeth. Feng Shui / Elizabeth Moran ; trad. : Andreea-Rosemarie Lutic. – Bucureşti: Curtea Veche Publishing, 2012. – 382 p.
Cu siguranţă aţi aflat deja că feng shui înseamnă mai mult decât rearanjarea mobilei din casă. Însă multe persoane folosesc versiunea modernă a acestei practici străvechi, bazată pe superstiţii şi nu pe tradiţia chineză veritabilă – rod al unor raţionamente ştiinţifice cu o vechime de peste 2500 de ani.

Cartea de faţă vă va arătacum să aplicaţi principiile acestei arte şi ştiinţe pentru a vă bucura de o viaţă mai bună.
 
Seligman, Martin E. P. Fericirea autentică: ghid practic de psihologie pozitivă pentru o viaţă împlinită / Martin E. P. Seligman ; trad. : Cristina Popa. – Bucureşti: Humanitas, 2007. – 409 p.
Ce este fericirea autentică? Cum poate fi ea obţinută? Care este calea pe care o putem urma ca, în final, să ne simţim satisfăcuţi de viaţa pe care am dus-o? Cu explicaţii detaliate şi exemple preluate din realitate, autorul acestei cărţi răspunde tuturor întrebărilor, afirmând că fericirea poate fi cultivată prin dezvoltarea calităţilor înnăscute. De ce trebuie cultivată fericirea? Deoarece ea este cheia tipului de viaţă pe care îl ducem. Astfel putem alege între o viaţă plăcută şi una bună, putem da un sens clar vieţii noastre, dacă ne folosim calităţile şi virtuţile nu numai din interes personal, ci şi în folosul altora.

Tradiţii militare (Trecut, prezent şi viitor) / Simion Carp, Ghenadie Chiriţa, Terentie Carp [et al.] ; trad. : Gheorghe Chiriţă. – Chişinău: Bons Offices, 2013. – 508 p.
Volumul Tradiţii militare (Trecut, prezent şi viitor) este unul de pionerat pentru spaţiul românesc. Autorii care au contribuit la scrierea acestei cărţi, şi-au fixat drept scop principal să includă în circuitul ştiinţific tradiţiile militare, faptele militare, arta militară, manifestările de vitejie demonstrate de înaintaşii noştri pe câmpurile de luptă, pentru a spori gloria şi onoarea ostăşească. Aici sunt descrise unele evenimente, războaie, conflicte armate ce nu se regăsesc în manualele de istorie, cu prezentarea unor materiale de arhivă inedite, scrisori de război, liste ale basarabenilor participanţi la războaiele de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, dar şi de personalităţi notorii care au contribuţii substanţiale la evoluţia istoriei şi culturii naţionale şi universale. Un loc aparte autorii volumului atribuie rolului şi aportului strămoşilor noştri în lupta pentru idealurtile creştine, fapt ce a dat posibilitatea multor ţări din Europa să-şi păstreze identitatea şi integritatea morală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s