Biblioteca "Onisifor Ghibu", colecţiile bibliotecii, Ion Druţă, revistă virtuală

Ion Druţă – Un mare cunoscător al spiritului uman

Revistă Bibliografică

Druţă, I. Biserica Albă : [roman] / Ion Druţă. – Chişinău : Universul, 2006. – 415 p.Ion Druţă este şi astăzi considerat un gigant al prozei basarabene. Deşi „incursiunile” lui în viaţa social-politică a Republicii Moldova, în speţă discursurile incom*prehensibile, au provocat mai întotdeauna dezolare, opera prozatorului de la Moscova serveşte ca exemplu multor condeieri, este venerată şi „studiată” cu râvnă. Ion Druţă este „piatra de temelie” a actualului canon literar basarabean care s-a instaurat după refluxul realismului socialist. Mitul Druţă mai dăinuie din cauza serviabilităţii şi lipsei de discernământ ale criticii dar şi a ignoranţei cititorilor. Prăbuşirea „gigantului” ar distruge canonul de sorginte sămănătoristă şi nu convine nu numai păşuniştilor, ci şi celor care visează la refacerea Uniunii Sovietice şi la revenirea în forţă a proletcultismului. Cum se explică faptul, aparent bizar, că atât „protectorii” specificului naţional, cât şi inamicii acestora, promotorii „frăţiei” moldo-ruse şi ideologiei comuniste apără cu ardoare opera lui Druţă de atacurile „răufăcătorilor” postmodernişti? Explicaţia este că proza lui Druţă îi mulţumeşte şi pe unii şi pe alţii.  (Iulian Ciocan)

    Druţă, I. Clopotniţa. Frunze de dor / Ion Druţă . – Chişinău : Universul, 2004. – 430 p.
    “Scriitorul impune, autoritar, formula narativă lirico-simbolică, afirmîndu-se pe linia tradiţiei lui Ion Creangă şi Mihail Sadoveanu. În primele nuvele şi în lucrarea de mari proporţii “Frunze de dor” (1957), dar şi mai tîrziu, cu deosebire în romanul “Clopotniţa” (1972), cea mai importantă scriere a sa, Ion Druţă cultivă aproape fără excepţie un principiu baladesc, naraţiunea fiind intens colorată de atitudinea emoţională, de ataşamentul simpatetic faţă de eroi.  utorul şi personajele pe care le creează constituie o unitate plasmatică, actul identificării absolute făcînd dovada apartenenţei la un univers autarhic”
    (Mihai Cimpoi, academician)


    Druţiana Teatrală. – Chişinău : Cartea Moldovei, 2008. – 480 p.

    „Pentru personajul lui Ion Druţă este însă esenţial tocmai substratul sufletesc, interioritatea cea mai ascunsă, numai rareori şi insuficient luminată de raza conştiinţei lucide. Omul conceput de Ion Druţă e (…) o fiinţă profundă, capabilă să comunice cu lumea sa la un nivel de intensitate şi complexitate deosebite. Dacă am vrea să-l caracterizăm printr-o formulă lapidară, ar trebui, poate, să spunem despre el, în primul rînd, că este un 
    homo religiosus. (…) Evlavia în faţa pămîntului pe care trăiesc şi în faţa lumii cu făptuirile ei caracterizează personajele lui Ion Druţă”                    (Anton Cosma, critic şi istoric literar, România)


    Druţă, I. Harul Domnului : epopee teatrală Vol. II / Ion Druţă. – Chişinău : Baştina-RADOG, 2001. – 352 p.

    “Meritul incontestabil al lui Ion Druţă este că el a ştiut să introducă şi să impună lirismul într-o epocă absolut antilirică, refractară poeticităţii de orice fel.(…)
    Discursul prozelor druţiene este unul eminamente liric, de factură accentuat poetică şi poetizantă (poetizarea reprezentînd o tendinţă estetico-stilistică), generator de stări tensionate, dramatice, molipsitoare, precum şi de o tonalitate şi atmosferă pline de viaţă. El, discursul se întemeiază pe o foarte originală turnură a frazei şi a figuraţiei, care urmează poetica spaţiului mioritic blagian, adică spaţiul undulat “deal-vale”, se constituie din orînduiri, întorsături şi logodiri de cuvinte dintre cele mai neprevăzute şi mai fascinante”

    (Mihail Dolgan, academician)

      Druţă, I. Povara bunătăţii noastre. Vol. I / Ion Druţă .  – Bucureşti : Minerva, 1992. – 231 p.


      „Lung e drumul textului druţian pînă la suflarea vie a actorului în scenă. Lung şi anevoios, pentru cel ce vrea să fie stăpîn pe un spectacol după piesele lui Ion Druţă. Dar frumos e drumul acesta, căci te îmbogăţeşte…
      Enigma dramaturgiei lui Druţă e însuşi sufletul autorului, pe care fiecare îl sesizează, dar nu-l poate transpune aidoma scenic”

      (Veniamin Apostol, actor şi regizor)




      Druţă, I. Povara bunătăţii noastre. Vol. II / Ion Druţă .  – Bucureşti : Minerva, 1992. – 221 p.
      „În aproape şase decenii de activitate scriitorul Ion Druţă şi-a rotunjit o formulă; şi-a întregit un univers; şi-a făurit un nume; a impus nişte tipologii.(…) Ceea ce nu putem să nu recunoaştem e faptul că în anii de uniformizare şi nivelare a individualităţilor creatoare Ion Druţă nu şi-a pierdut individualitatea”
      (Eliza Botezatu, critic literar, profesor universitar) 



      Druţă, I. Vatra Blajinilor. / Ion Druţă. – Chişinău : Cartea Moldovei, 2007. – 516 p. 

      ,,Multul nu face bine. Sufletul nu suportă presiuni. Există cărţi care nu pot fi şi nici nu trebuie citite dintr-o răsuflare. Ceea ce a venit încet, picătură cu picătură, poate fi însuşit numai în felul în care a venit.”
      (Ion Druţă)

        Lasă un răspuns

        Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

        Logo WordPress.com

        Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

        Fotografie Google

        Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

        Poză Twitter

        Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

        Fotografie Facebook

        Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

        Conectare la %s