Biblioteca "Onisifor Ghibu", Clubul Poeţilor Desculţi

Clubul Poeţilor Desculţi

VINERILE POETICE DE LA BIBLIOTECA „ONISIFOR GHIBU” – SUCCES CONTINUU
Vineri seara, 9 august, ora 18.00. Dar uşile bibliotecii nu se închid ci se deschid pentru mulţimea de tineri dornici de a participa la o nouă ediţie a Clubului Poeţilor Desculţi de la Biblioteca „Onisifor Ghibu”. Aici ar fi de spus că aceste ediţii atrag tineri  avizi de lecturi poetice în seara zilelor de vineri, de două ori pe lună.
Invitata specială a şedinţei ordinare a Clubului a fost de aceasta dată Ioana Isac, o tânără autoare de versuri, studentă la Universitatea de Stat din Moldova, prezentatoare la Radio Moldova Tineret. Seara literar-artistică a început cu  recitalul poetic al tinerei creatoare susţinută muzical de Alexandra Bobu, moderatoarea acestui club.
Cu voce distinctă tânăra autoare a transmis tumultul gândurilor sale aşternute pe hârtia molcomă în diferite ipostaze ale sufletului său. După un crescendo muzical!… iată că melodia şi versurile au reînceput timid să ne pătrundă în sufletele noastre. În sala bibliotecii – linişte şi armonie. S-a aşternut o pauză, de parcă la toţi le părea rău că iată, a luat sfârşit feeria….
Apoi – aplauze!
Da, au reuşit aceste două tinere talente să ne frapeze, să ne încânte!
În timpul recitalului Ioana Isac a ţinut să-şi expună unele motive ale apariţiei unuia sau altuia din versurile sale, deoarece are impresia că atunci când scrie un vers se dezgoleşte sufleteşte în faţa oamenilor. De aceea încearcă să se ascundă timiddupă cuvinte, a recunoscut ea, citind poeziile Imaginar, Joacă cu sine, Femeia din cearşaf. Emoţiile vibrau în liniştea sobrei Săli Nucifere a bibliotecii, iar aerul parcă a devenit mai condensat, mai plin de fraze cu metafore ascunse, cu gânduri ce o copleşiseră cândva pe tânăra creatoare de poezie – Nu am căzut în feeria libertăţii, Îţi las libertatea mea de moarte, Sunt în comă de idei, etc. Scriind versurile sale, autoarea crede că oamenii care creează,  la  fel ca ea, vor înţelege cât de mult suferă persoanele care nu sunt înţelese de cei din jur…
În acelaşi timp Ioana Isac s-a confesat că pur şi simplu îi place să citească poezii, dar nu să şi le comenteze, ori să le explice celor din jur, ne-a mai spus Ioana aruncâdu-ne în Bulboane de cuvinte, invitându-ne să ne gândim ce este Mai fals ca zborul.  Îi plac oamenii care văd în lucruri simple ceva altceva, a mai spus ea, citindu-ne poezia Nasturele care, chiar dacă are un titlu banal, ne-a cucerit prin multe comparaţii şocante.
Admiraţia se răsfrângea în aplauzele frecvente – o susţinere sinceră şi o acceptare leală a deosebitei creaţii a tinerei autoare.
A urmat o surpriză pentru Ioana Isac, la această ediţie asistând poetul, traducătorul şi editorul Emilian Galaicu-Păun, care desigur a venit cu unele aprecieri:
 – Ai o poezie ce se dă la ascultat,  ai texte bine gândite, ai darul de a prinde fapte concise în cuvinte banale, începuturi puternice, partea de mijloc puţin mai descriptivă, dar şi finaluri bune! Scrii o poezie cu un limbaj elevat, se vede că ştii ce vreai să spui, nu se resimte dorinţa să te asemeni  unor corifei în poezie, te strădui să găseşti eu-l tău poetic, şi chiar reuşeşti. Eşti ca un golfuleţ mic în drum spre marea zbuciumată a creaţiei. Succese!
Pe finalul ediţiei a urmat un schimb palpitant de impresii între cei prezenţi  şi scriitorul Emilian Galaicu-Păun, toţi menţionând-i în special forma inedită a versurilor, pe care cititorul o şi caută în orice poezie. De fapt nimeni nu a negat că Ioana Isac scrie o poezie bună, dar care trebuie trecută printr-un „fitness poetic” pentru a scăpa de ceea ce este de prisos în  scheletul versurilor sale, pentru ca ele să fie puternice cu adevărat!
Ioana Isac a mulţumit celor prezenţi pentru feedback-ul poeziilor sale, motiv ce a determinat-o de fapt să vină Clubul Poeţilor Desculţi cu un recital al versurilor sale.
Atât pe parcursul ediţiei, dar mai ales la finalul ei, doritorii au avut fericita ocazie de a primi şi un cadou – o şarjă realizată de cunoscutul caricaturist şi pictor Alberto Shvets.
Deosebit de mult ne bucură dorinţa tinerilor de a vedea ce cărţi avem în colecţiile bibliotecii noastre, mulţi din ei reţinându-se şi după finele activităţii cu o carte luată de pe raft pentru a o consulta.
Aşteptăm şi la următoarele ediţii ale Clubului Poeţilor Desculţi în minunata Sală Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu” toţi doritorii de a se asocia cu poezia, muzica, pictura tinerilor.
  Nu rataţi şansa de a fi alături şi de a comunica cu tinerele talente şi de a prezenta creaţiile proprii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s