Biblioteca "Onisifor Ghibu", revistă virtuală, Ziua Internaţională a Familiei

Familia este nucleul civilizaţiei

Ziua Internaţională a Familiei a fost instituită de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 1993.

Recent, Parlamentul Republicii Moldova a declarat ziua de 15 mai Ziua Familiei şi a inclus-o, din acest an, în lista sărbătorilor oficiale.

Revistă bibliografică
Familia şi cultura păcii în Moldova / coord. : Vlad Ciubucciu. – Ch. : Asociaţia Intern. pentru Educaţie din Rep. Moldova, 2008. – 237 p.
Educaţia în familie este şi trebuie să constituie o bază solidă în creşterea tineretului nostru, astfel încât, împreună cu educaţia din şcoală, din organizaţiile de tineret, să contribuie la formarea caracterului, a personalităţii, a purităţii morale.
(Mihai Stoian)
Atâta timp cât relaţia părinte – copil se bazează pe nevoia de iubire, dăruire şi de sacrificiu, rolul educativ al familiei nu va putea fi preluat integral de formele instituţionalizate.
(T. Cozma)
Goody, Jack. Familia europeană: o încercare de antropologie istorică / Jack Goody. – Iaşi : Polirom, 2003. – 256 p.
Sloganul Zilei Internaţionale a Familiei în 2010 este „Impactul migraţiei asupra familiilor din întreaga lume”. Este bine cunoscut faptul că fenomenul migraţiei are impact negativ asupra familiilor din Moldova, rezultând în copii şi bătrâni abandonaţi, rate înalte ale divorţului, creşterea numărului de cazuri de violenţă în familie şi alte încălcări ale drepturilor omului. În general, instituţia familiei în R. Moldova se confruntă la ora actuală cu o profundă criză morală, de aceea se impune o abordare complexă şi multidisciplinară a acestei situaţii, pentru a consolida valorile familiei. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Autorităţile Publice Locale şi Agenţiile ONU vor avea un rol-cheie în organizarea şi coordonarea Festivalului. Alţi parteneri locali, cum ar fi bisericile, şcolile, ONG-urile de tineret, mass-media, vor fi invitaţi să participe la eveniment.
Prevenirea violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane : (Îndrumar pentru desfăşurarea treningurilor) / Organizaţia de femei Iniţiativa civică din Moldova. – Ch. : Pontos, 2002. – 240 p.
Prezenta lucrare a fost concepută ca să devină un îndrumar specific pentru antreprenori, o sursă sigură de ajutor şi sfaturi practice. Ea reprezintă bilanţul a doi ani de experienţă de desfăşurare a exerciţiilor din cadrul proiectului „Iniţiative obşteşti în scop de prevenire a violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane”. Lucrarea oferă un material informativ bogat, variat în chestiunea violenţei sexuale împotriva femeilor şi soluţionarea problemei date. Scopul principal al autorilor îl constituie schimbarea societăţii contemporane marcate de dominare şi constrângere în ţara noastră.
Roman, Carol. Iubirea, eterna poveste : Pro Familia / Carol Roman. – Bucureşti : Ed. Albatros, 1987. – 275 p.
Carol Roman, publicist cu îndelungată şi rodnică experienţă, a creat o carte născută din dorinţa de a se constitui într-o Pledoarie deloc formală pentru familie.
Autorul năzuieşte să atragă atenţia cititorului asupra unora din intenţiile esenţiale care s-au aflat la naşterea cărţii, sau să se confeseze în legătură cu împrejurările biografice ori de altă natură în care aceasta s-a plămădit, atunci o prefaţă sau o postfaţă îşi au raţiunea lor.
Stănciulescu, Elisabeta. Sociologia educaţiei familiale / Elisabeta Stănciulescu. – Iaşi : Polirom, 1997.
vol. I –  268 p.
vol. II – 432 p. 
Conţinutul acestor volume reprezintă cea de-a treia parte a unei teze de doctorat. În paginile cărţii sunt reproduse fragmente capabile nu numai să situeze lucrarea în ansamblul sociologiei româneşti şi internaţionale, ci şi să dezvăluie cititorului multitudinea şi variaţia criteriilor de evaluare. În cartea Elizabetei Stănciulescu, personajele nu sunt deformate, orgoliul masculin al cunoaşterii nu are nici o şansă. Textul este strălucit de la început până la sfârşit, întins ca o coardă de vioară între polii unei gândiri dialectice, trecând cu uşurinţă de la câmpul teoretic la istorie, de la istorie la sociologie istorică.

Ştefan, Cristina. Familia monoparentală : O abordare politică / Cristina Ştefan. – Ed. a 2-a, rev. – Iaşi : Polirom, 2006. – 320 p.
Această carte se adresează tuturor acelor oameni care ştiu din experienţa directă, că a fi părinte este unul dintre cele mai serioase fapte din viaţă. Lucrarea dată este rezultatul unei munci complexe în programele de cercetare în domeniul politicilor de gen. Cristina Ştefan argumentează pentru un model partenerial şi pentru modelul egalităţii de şanse. În societatea modernă, negocierea legilor, a regulilor şi alcătuirii instituţiilor s-a desfăşurat preponderent între bărbaţi, femeile fiind, din punct de vedere normativ, anexe ale capilor de familie.
Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s