Biblioteca "Onisifor Ghibu", concurs, Eminesciana, In memoriam, Mihai Eminescu

Concurs de recital al Poeziei eminesciene

Cu ocazia zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu, zi din care începând cu acest an toată ţara sărbătoreşte Ziua Naţională a Culturii, în cadrul cenaclul literar-artistic ,,Sic cogito”, filiala ,,Onisifor Ghibu” a organizat azi, 15 ianuarie 2013, un recital al poeziei eminesciene. Ne-au onorat cu prezenţa membrii Clubului liceenilor şi al Cenaclului poetic ,,Mihai Eminescu” antrenaţi într-un concurs de poezie.
Această întrunire culturală de comemorare a Poetului a fost una complexă: a avut loc recitalul de poezie eminesciană, recital de creaţii proprii inspirate din versurile marelui Eminescu,  au răsunat şi melodii pe versuri eminesciene.
Invitaţi i-am avut pe Gârbu Victor – preşedintele Clubului Liceenilor, dar şi moderatorul acestui eveniment, Jalbă Ion – prim vicepreşedintele Clubului Liceenilor, deţinătorul a premiului mare al unui concurs naţional de poezie din republică, Ion Bargan – Directorul Librăriei on-line Bestseller în R. Moldova, masterad la facultatea de “Drept” din România şi un devorator al lecturii de calitate,Vasile Plăcintă – student în anul III, la USM, precum şi copii de la diferite licee din republică, iubitori pasionaţi ai poeziei eminesciene.
Deoarece multe din operele lui Mihai Eminescu au fost traduse în mai multe limbi, Eugen Burlacu, elev în clasa a X-a la Liceul „Dante Aligheri” din Chişinău, a venit cu o variantă în limba italiană a poeziei „Lacul”. Armonios în paleta activităţii s-a înscris interpretarea romanţei „Seara pe deal” de surorile Movilă Ana şi Lidia, eleve la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Chişinău.
Cu creaţii proprii au venit copii de la diferite licee din republică printre care: Cebanu Viorel, elev la Liceul „Guadeamus”, mun. Chişinău, Artiom Radu elev la Liceul „M. Eminescu” Anenii Noi, cu creaţia proprie „Veşnica durere”, Clima Gabriel, elev la Liceul „Spiru Haret”, mun. Chişinău, a prezentat  două poezii, Olga Bostan elevă la Liceul Teoretic „Ion Creangă” ne-a încântat cu poeziile proprii „Tăcerea mea” şi „Tristeţe fără tine”, Corini Dumitru, elev la Liceul „Mihai Eminescu”, mun. Chişinău –  cu creaţia proprie – „Iubesc”.
Evenimentul a continuat cu concursul „Scriere fulger – pe baza numelui lui Eminescu”. Concursul a inclus două probe la care toţi participanţii au avut un termen de timp redus pentru a alcătui versuri din fiecare literă a numelui lui Eminescu, ca mai apoi să recite adevărate poezii.
În urma celor două etape, de Recital de poezie şi concurs „Scriere Fulger”, locul trei a fost obţinut de Cioban Viorel, care a primit în dar un volum de carte  de Paolo Coelhio,  şi o reducere de 75 de lei pentru a-şi alege orice carte din coşul de cumpărături de pe site-ul Librăriei on-line Bestseller.md. Locul doi a fost oferit lui Olga Bostan, unica domnişoară din concurs, care a primit cartea „101 prozatori ai lumii” şi o reducere de 100 de lei pentru a-şi alege orice carte din coşul de cumpărături de pe site-ul Librăriei on-line Bestseller.md. Locul cel mare a fost obţinut de Radu Artiom, care a primit cartea „101 poeţi ai lumii” şi o reducere 150 de lei pentru a-şi alege orice carte din coşul de cumpărături de pe site-ul Librăriei on-line Bestseller.md.
Programul dedicat Poeziei lui Eminescu, pentru o mai vastă transmitere a esenţei gândirii şi sensibilităţii poetului, a  inclus o expoziţie de amploare a colecţiei operei eminesciene, organizată de filială, fiind apreciată de toţi vizitatorii bibliotecii. Participanţilor la concurs le-au fost prezentate unele ediţii mai deosebite, valoroase după conţinut dar şi după  format editorial, din această colecţie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s